Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Meridiane de ---

Propagandă

Până unde se pot coborî jurnaliş tii în materie de propagandă ne-o arată câteva cazuri recente din Rusia. Reporterul vedetă al postului de televiziune Rosia 1, Arkadi Mamontov, a anunţat descoperirea în Ucraina răsăriteană a unor „lagăre de concentrare” finanţate de UE. În realitate, e vorba de un centru pentru imigranţii clandestini, construit, în acord cu UE, de… Vladimir Ianukovici, preşedintele înlăturat de la putere. Un cuvânt la ordinea zilei în propaganda rusească este nazist. „Masacru nazist”, afirmă televiziunea devenită rusească după evenimentele tragice de pe 1 mai. Iar deputatul pro-rus Leonid Sluţki vorbeşte de un „nou Auschwitz”. Recordul îl bate Andranik Migranian, directorul grupului de reflecţie deschis de Kremlin la New York pentru a „recenza” încălcarea drepturilor omului în SUA. Migranian a publicat în „Izvestia” un articol în care susţine, nici mai mult, nici mai puţin, că trebuie să distingem între Hitler dinainte şi de după 1939: „Dacă n-ar fi făcut decât să reunească teritorii, să unifice Germania şi Austria, ar fi rămas un politician de primă mână”, scrie propagandistul. Asta, cu două luni înainte ca Putin să se ducă în Crimeea anexată spre a sărbători victoria asupra hitlerismului.


Cenzura corespondenţei

Francezii au cunoscut cenzura corespondenţei, uzuală în regimurile comuniste, doar în perioada Ocupaţiei. Cei rămaşi în ţară scriau la BBC, care difuza o emisiune intitulată „Francezii le vorbesc francezilor”, în care reproduceau aceste scrisori sau fragmente din ele, cu grija totuşi de a nu-i „denunţa” autorităţilor germane sau petainiste pe autori. Scrisorile erau postate, mai întâi, în zona liberă, şi ajungeau la Londra via Spania sau Portugalia, iar după noiembrie 1942, prin consulatul american de la Lyon şi prin cel britanic de la Geneva. O verigă era şi Crucea Roşie. Nemţii controlau strict corespondenţ a. Unele scrisori le-au scăpat totuşi. Ele conţin cele mai detaliate informaţii despre viaţa cotidiană în timpul războiului, dar şi poezii sau desene. O redactoriţă de la France Culture le-a consacrat recent o teză de doctorat, publicând în anexă facsimilele a 200 de scrisori. Interesant este că s-a trezit cu o cutie plină de scrisori nedifuzate de BBC, pe care un lucrător la poşta engleză i le-a dăruit.


Gramsci cenzurat de Togliatti

Filosoful italian Franco Lo Piparo a desoperit că unul din „Caietele de închisoare” ale lui Antonio Gramsci (1891- 1937) a fost făcut dispărut sau distrus de succesorul lui în fruntea PCI, Palmiro Togliatti (1893- 1964), viitorul promotor al eurocomunismului, care i-a editat opera. Se ştia de câtva timp că ediţia lui Togliatti era parţială şi grupa textele în funcţie de temă. Dar Piparo arată cu degetul spre o lipsă majoră. Gramsci încredinţase păstrarea „Caietelor” soţiei lui, pe care o avertizase în scrisori de temerile lui privitoare la Togliatti, prea aservit Kominternului şi lui Stalin. Piparo crede că acel caiet lipsă ar fi conţinut expresia unor critici severe la adresa Moscovei, dacă nu chiar a comunismului. Paradoxul face ca Togliatti să pună în practică, trei decenii mai târziu, desprinderea comunismului italian de acela sovietic. Urmat de spanioli şi de alţii pe calea unui eurocomunism reformator.


Cămaşa lui Napoleon

Omul care i-a stat alături lui Napoleon pe insula Sfânta Elena până în ultima clipă este un orfan parizian, Achille Archambault. La moartea Împăratului, în 4 mai 1821, Achille i-a ţinut capul în vederea luării măştii mortuare, figurând în mai multe tablouri despre sfârşitul lui Napoleon, şi a luat apoi câteva lucruri care au aparţinut stăpânului său, un baston, o pereche de mănuşi, precum şi o cămaşă, purtată de acesta până în seara din ajunul zilei morţii. Mai târziu, Achille a întemeiat o familie. O urmaşă de azi din Corsica se dispută de câtva timp cu o altă urmaşă pentru posesia celebrei cămăşi. În justiţie, fireşte. Procesul ţine pagina întâi a ziarelor locale. Interesant este că una din pretinsele beneficiare i s-a adresat lui Jean-Pierre Osenat, comisarul însărcinat cu licitaţiile de la Fontainbleau, mare specialist în Napoleon, în scopul de a-i vinde cămaşa. Un acord a fost semnat în ianuarie 2014. În ajunul licitaţiei, totul a fost blocat de justiţie la solicitarea celeilalte familii pretendente. Deşi se înscriseseră numeroş i miliardari la licitaţie, între care ruşi.


„Halt o fotes d’ortograf“

Sub acest titlu care conţine nu mai puţin de patru greşeli de ortografie, „Le Nouvel Observateur” din 8-14 mai publică o informaţie interesantă. Tot mai multe întreprinderi franceze, de profiluri diferite, pretind angajaţilor sau celor care solicită angajarea să-şi pună la punct ortografia. Rapoartele, corespondenţa, devizele făcute în cadrul întreprinderii mai au şansa de a fi corectate de secretare, dar, când redactarea se petrece în localul clientului, cine să le corecteze? „Folosesc cuvinte simple. Pun verbele numai la prezent”, recunoaşte un astfel de angajat cu dificultăţi de scriere. Există şi un aşa-numit Proiect Voltaire, care recurge la un logiciel personalizat, destinat învăţării ortografiei. Un milion şi jumătate de utilizatori au apelat la el din prima clipă. Situaţia e cu atât mai gravă, cu cât greşelile de ortografie par a se generaliza în noile generaţii. „


Luci şi vărul ei Little Foot

La nord de Johannesburg, în Valea Blauawbankspruit, doi speologi sud-africani au descoperit scheletul uni humanoid vechi de 2,5-3,5 milioane de ani, ceea ce îl face contemporan cu faimoasa Luci, strămoaşa considerată a fi cea mai veche rudă a omului. În regiunea cu pricina, de unde s-a exploatat aur de-a lungul secolului XX, există grote care adăpostesc oseminte datând de milioane de ani. Culese de arheologi de sub pickhamerele muncitorilor, au fost depozitate în lăzi şi nestudiate. Little Foot însuşi a scăpat ca prin minune: doar câţiva centimetri l-au despărţit de ciocanele fatale. Abia după dispariţia regimului de apartheid şi de abandonarea mineritului, arheologii şi-au putut relua lucrările. Tezaurul arheologic şi antropologic este apreciat drept cel mai mare din lume. Pare limpede că labirintica grotă Sterkfontein, fostă mină, ale cărei galerii se întind pe 12 km, este leagănul umanităţii. În ce-l priveşte pe Little Foot, el mergea cu dificultate în două picioare, vâna, trăia în arbori, din teama de predatori, de unde ar fi căzut, din pricini necunoscute, în grotă, aflându-şi moartea.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara