Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Meridiane de ---

Osemintele lui Cervantes

În a doua parte a secolului XVI, călugării trinitarieni din Mănăstirea Barrio de las Letras din Madrid negociau cu maurii (e vorba, de fapt, de piraţi turci) eliberarea soldaţilor creştini deţinuţi de aceştia în captivitate. Printre cei eliberaţi s-a aflat, în 1580, după cinci ani de prizonierat la Alger, Cervantes. Autorul lui „Don Quijote” va fi, de altfel, înmormântat în mănăstirea din centrul capitalei Spaniei. De curând, o echipă de arheologi spanioli se străduieşte să identifice osemintele scriitorului printre numeroasele existente în mănăstire. Arheologii contează pe rănile de război ale lui Cervantes, care, în bătălia navală de la Lepanto din 1571, contra turcilor, a fost rănit de o archebuză, o dată, în piept, a doua oară în mâna dreaptă, rămasă paralizată, de unde porecla de Ciungul, pe care Cervantes o va purta toată viaţa. Arheologii contează pe micile frânturi de metal păstrate în oase şi pe ceea ce se ştie despre bolile de care Cervantes ar fi suferit, cum ar fi cele la coloana vertebrală, sau pe numărul de dinţi, cinci, câţi mai avea când a murit. Născut în 1547, Cervantes a murit în 23 aprilie 1616, în aceeaşi zi cu Shakespeare, cu adică 399 de ani în urmă. Coincidenţa e una din cele mai uluitoare din istoria literaturii.


O carte despre Tocqueville

Cartea se intitulează Alexis sau viaţa aventuroasă a contelui de Tocqueville şi aparţine unei cunoscute ziariste franceze, Christine Kerdellant. E o biografie interesată mai puţin de opera lui Tocqueville decât de viaţa lui pe mai multe continente şi petrecută în mijlocul unor populaţii considerate nefrecventabile în prima parte a secolului XIX (Tocqueville a trăit între 1805 şi 1859), cum ar fi indienii americani sau africanii. Chiar şi aşa, protagonistul este extrem de actual, deşi citat tot mai rar de sociologi şi de politologi. Cât despre politicieni, ce să mai vorbim? La 210 ani de la naştere şi în pofida relativei uitări, Tocqueville ar merita studiat din nou pentru bunul-simţ remarcabil de care a dat dovadă în consideraţiile lui referitoare la liberalism şi la democraţie. Ochiul lui critic nu se dezminte niciodată. Nici când remarcă „orbirea” democraţilor: „Mă gândesc că ambiţioşii din democraţii se preocupă mai puţin decât oricare alţii de interesele şi de judecăţile privitoare la viitor; momentul actual îi absoarbe în întregime; întreprind rapid tot felul de lucruri mai degrabă decât să edifice monumente durabile; iubesc succesul mai mult decât gloria”.


Cum apreciem rezultatele cercetării ştiinţifice

În România, ca şi pretutindeni în lume, rezultatele cercetării ştiinţifice sunt apreciate în funcţie de numărul de citări în reviste sau studii de specialitate. Un articol din „Le Point” consideră acest sistem injust. Argumentele autorului sunt convingătoare: „În Franţa, ca şi în multe ţări din OCDE, dacă vrea să facă o carieră, un cercetător plătit din bani publici este obligat să-şi pună rezultatele la dispozi- ţia gratuită a unor reviste străine care se vând, ele, pe bani, cum ar fi «Nature», «Science» sau «Cell», care achiziţionează drepturile de autor, fără a le remunera, şi pretind bani pentru a fi consultate. Un cercetător doritor a se informa în legătură cu contribu- ţiile colegilor săi trebuie să se aboneze – în medie, 3000 de euro anual. Universităţile şi laboratoarele franceze plătesc, aşadar, ca să aibă acces la cercetarea franceză, rămasă inaccesibilă primului finanţator: marele public. Cota cercetătorului este calculată după un indice numit bibliometrie, care măsoară de câte ori studiile sale sunt citate şi factorul de impact al publicaţiilor cu pricina. Problema este că nimeni n-a făcut demonstra- ţia ştiinţifică a legăturii dintre valoarea cercetării şi indicele bibliometric. Sistemul supravie- ţuieşte graţie unei alte pseudo- ştiinţe: clasamentele universitare. Ca să fie bine situată, o universitate trebuie să producă laureaţi Nobel, iar cercetătorii ei să publice în „Science” sau în „Nature”, cele două reviste-rege ale publicităţii ştiinţifice.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara