Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi:
Memorialişti români de Teodor Vârgolici


Aparţinând aceleiaşi sfere a "literaturii subiective", cum a denu­mit-o Tudor Vianu, memoriile, jurnalele intime, confesiunile şi autobiografiile literare au multe puncte de interferenţă, însă între jurnal şi celelalte specii înrudite există deosebiri structurale, deter­minate de conţinutul lor, de moda­lităţile specifice de realizare, de natura aparte a viziunii pe care o proiectează asupra faptelor şi împrejurărilor de viaţă evocate. Memoriile, confesiunile şi autobiografiile literare sunt trăiri retrospective, filtrate prin conştiinţa omului matur prin prisma concluziilor trase în urma experienţei de viaţă parcurse. Ele sunt, deci, forme rectificate ale trăirii, o scrutare lucidă a trecutului, în care autocenzurarea poate interveni în proporţii apreciabile. Evident - aşa cum s-a verificat în practică - toate categoriile literaturii subiective trebuie privite cu o anume circumspecţie, impusă de însăşi substanţa lor subiectivă, însă asupra gradului autenticităţii conţinute nu e necesar să planeze o atitudine preconceput dubitativă. Jurnalul impune prin caracterul său de cronică vie, prin transmiterea unui conţinut uman, a unor fapte de viaţă trăite nemijlocit, consemnate sub efectul senzaţiilor imediate provocate în sensibilitatea şi conştiinţa celui ce scrie.

Înţelegând în profunzime toate aceste forme specifice ale literaturii subiective, Al. Săndulescu le-a aplicat cu desăvârşită competenţă în analiza scrierilor reunite sub genericul de memorialistică, elaborate şi publicate la noi de la începutul secolului al XIX-lea până în contemporaneitate. Alături de Eugen Simion, care, în monumentala sa trilogie Ficţiunea jurnalului intim a situat din punct de vedere teoretic Diarismul românesc în context universal, de la primele sale tentative până în perioada actuală, Al. Săndulescu a explorat acest gen de scrieri din perspectiva mărturiilor concrete pe care le conţin, a mesajului pe care îl transmit, a valorii documentare. O primă cercetare pluridimensională a realizat Al. Săndulescu în volumul Memorialişti români, apărut în 2003. Recent, ne-a oferit ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, cu titlul întoarcerea în timp. Memorialişti români, la Editura Muzeului Naţional al Literaturii Române. Preocupările lui Al. Săndulescu în acest domeniu datează de mai multă vreme, el însuşi fiind autorul amintirilor şi confesiunilor din volumele Efectele dosarului "dalmaţian" (1995) şi Operaţie pe cord deschis (2002). Considerând, cu deplină justeţe, că în consubstanţialitatea literaturii subiective se încadrează şi corespondenţa emisă şi primită de personalităţi distincte, Al. Săndulescu i-a relevat atât valenţele documentare cât şi cele artistice, în suita de studii din volumul Literatura epistolară (1972).

Noul volum are dimensiuni impresionante, de aproape 450 de pagini, cu o vastă perspectivă asupra memorialisticii româneşti, în diversitatea formelor ei de manifestare, aparţinând unui mare număr de autori. în preambulul Literatură şi istorie, Al. Săndulescu admite că "există unele diferenţe între memorii, pe de o parte, şi jurnale şi corespondenţă, pe de alta, însă materia le este comună, de unde şi însumarea lor sub numele generic de memorialistică. Jurnalul, corespondenţa sunt mai mult sau mai puţin calendaristice, notează evenimentele sau stările psihice spontan, sur le vif, pe când amintirile, memoriile beneficiază de perspectiva timpului, care poate avea o fruncţie selectivă, uneori de aureolare şi de sentimentalizare a faptelor sau, din contra, de o judecare mai severă a lor. Se manifestă câteodată şi efortul de obiectivare. Dar acestea sunt variabile de la un autor la altul. Că memorialistica le înglobează pe toate ne-o confirmă caracterul compozit al textelor lui B. P. Hasdeu şi Jacob Negruzzi (jurnal, completat de amintiri), Titu Maiorescu (jurnal şi epistolar), Duiliu Zamfirescu (memorii şi epistolar), Sextil Puşcariu (jurnal alternând cu o suită de epistole şi memorii). înseşi amintirile lui Ion Ghica sunt aşternute sub formă de scrisori. "Alături de cei citaţi, în volum mai sunt prezenţi C. A. Rosetti, Ioan Slavici, G. Panu, Gala Galaction, E. Lovinescu, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, G. Topîrceanu, Nichifor Crainic, Camil Petrescu, Şerban Cioculescu, Pericle Martinescu, Lucia Demetrius, Petru Comarnescu şi alţi prestigioşi reprezentanţi ai noilor generaţii, ca Mircea Zaciu, Gabriel Dimisianu.

Merită semnalat că, aşa cum sugerează şi sintagma titulară, memorialişti români, Al. Săndulescu a inclus, într-o viziune de ansamblu, nu numai operele aparţinând scriitorilor, ci şi unor autori din alte sfere profesionale şi existenţiale, dar ale căror consemnări şi mărturii, de autentică ţinută intelectuală şi expresivă, contribuie la cunoaşterea realităţilor istorice, politice şi sociale, ca şi a dramelor şi seismelor umane din secolul al XX-lea. Aşa sunt memoriile lui I. G. Duca, Constantin Argetoianu, N. Steinhardt, Adriana Georgescu, Lena Constante, Nicolae Stroiescu-Stânişoară, Ion Ioanid, Sanda Stolojan, Annie Bnetoiu, Florin Constantin Pavlovici.

Bazat pe o lectură atentă şi integrală a fiecărei scrieri memorialiste, dispunând de o intuiţie sigură şi de o percepţie obiectivă a diverselor conotaţii confesive, Al. Săndulescu a ştiut să discearnă cu claritate esenţialul, trăsătura caracteristică şi semnificaţia autentică a faptelor, ideilor şi convingerilor comunicate de autori. De la G. Călinescu şi-a însuşit modalitatea argumentării prin citatul edificator, sintetizator al ideaţiei şi problematicii narative. Demersul apreciativ al lui Al. Săndulescu este, la rândul său, sintetizator, în formulări definitorii. în Scrisori către Vasile Alecsandri, de pildă, Ion Ghica "se relevă ca un talentat prozator, stăpânind o veritabilă artă a evocării, a descrierii plastice a unui autrefois pitoresc, dar şi foarte realist, a portretului nu odată antologic. "Portretele lui Grigore Alexandrescu, Nicolae Bălcescu şi Nicolae Filimon au devenit "repere fundamentale în biografiile ce se vor alcătui în posteritate." După Jurnalul lui C. A. Rosetti, care foloseşte "expresia nudă, cu o deplină sinceritate şi sub impulsul spontan al momentului", al doilea jurnal important în literatura română este considerat cel al lui B. P. Hasdeu, care se distinge prin "admirabile pagini de literatură", descriind aventurile sale sentimentale şi tribulaţiile militare, cu o reală capacitate de a crea o tipologie. Paginile autobiografice "încorporează nu numai un spirit mefistofelic şi unul faustic, dar şi sufletul unui romantic, sub a cărui largă mantie se iveşte un realist, un creator de tipologii şi de atmosferă, cu ochiul deschis deopotrivă înăuntru, ca şi în afară." Discernământul critic al lui Al. Săndulescu se manifestă cu sobrietate, neexistând să afirme că Ioan Slavici este "modest ca memorialist", dar amintirile sale sunt preţioase "întâi prin valoarea documentar-biografică şi apoi prin faptul de a fi primul scriitor care l-a cunoscut pe Eminescu încă din tinereţe şi de a fi stat în preajma lui multă vreme, de a furniza cele mai bogate şi mai autentice date privitoare la om şi poet." Amintirile din Junimea ale lui Iacob Negruzzi "nu excelează prin talent literar, dar nu sunt lipsite de un anume dar narativ", Al. Săndulescu raliindu-se la opinia lui Dan Mănucă, potrivit căreia amintirile constituie "cea mai de seamă lucrare memorialistică despre societatea ieşeană." De o apreciere pozitivă, în ansamblu, se bucură şi amintirile de la Junimea ale lui G. Panu, cu toate că uneori sunt contradictorii, izolată rămânând afirmaţia că nuvela Sărmanul Dionis ar fi o "elucubraţie filosofică", afirmaţie lipsită de orice temei, deoarece, aşa cum s-a demonstrat, G. Panu nici nu devenise membru al Junimii când Eminescu a citit nuvela sa.

Trecând la memorialistica literară din secolul al XX-lea, Al. Săndulescu se opreşte cu precădere asupra scrierilor de acest gen care reflectă creativitatea şi experienţa existenţială a scriitorilor reprezentativi, transpuse fie în jurnale intime, cum sunt cele ale lui Gala Galaction, Liviu Rebreanu, E. Lovinescu şi Camil Petrescu, fie în evocări retrospective, ca Anii de ucenicie de Mihail Sadoveanu, Masa umbrelor de Ionel Teodoreanu. Dramele istoriei contemporane a României, realităţile umane provocate de teroarea comunistă sunt evocate în pagini zguduitoare de N. Steinhardt în Jurnalul fericirii, Adriana Georgescu în La început a fost sfârşitul, Lena Constante în Evadarea tăcută, Ion Ioanid în închisoarea noastră cea de toate zilele, Florin Constantin Pavlovici în Tortura pe înţelesul tuturor. Aceste scrieri, relevă Al. Săndulescu, "aparţin în primul rând istoriei, dar nu se limitează la aspectul acesta, el însuşi extrem de important, ele încorporează şi o altă valoare care o depăşeşte cu mult pe cea documentară."

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara