Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Jurnalul unui editor de Ion Buzaşi

Jurnalul lui Iordan Datcu este o „cronică” a deceniului 1981-1989, „ultimul deceniu al totalitarismului românesc”, „un deceniu satanic”, cum l-a caracterizat Mircea Zaciu.
Editor şi folclorist, autor al unor lucrări de referinţă precum Dicţionarul folcloriştilor români şi Dicţionarul etnologilor români şi al unor eseuri monografice consacrate unor mari folclorişti ca P. Caraman, Ovidiu Bârlea şi Gheorghe Vrabie, redactor la „Editura pentru Literatură” şi la „Minerva”, însemnările jurnaliere ale lui Iordan Datcu sunt,în mod precumpănitor, referitoare la viaţa editurilor şi prin extensiune la situaţia literaturii (şi artei) contemporane. Diaristul notează frecvent greutăţile întâmpinate de edituri, criza hârtiei, modificările planurilor editoriale dictate de diriguitori ideologici, numeroase „reportări” de plan de la un an la altul şi mai ales teama redactorilor de a-şi pierde slujba prin desele ameninţări cu reduceri de posturi.
„Deceniul satanic” se caracterizează şi prin variate abuzuri şi presiuni asupra vieţii literare şi asupra condiţiei sociale a scriitorului: se efectuează percheziţii în locuinţele scriitorilor ca opozanţi ai regimului ( lui N. Steinhardt i se confiscă Jurnalul personal); Gheorghe Ursu (Babu Ursu) este arestat, maltratat şi ucis în beciurile Securităţii după ce i s-a confiscat Jurnalul;criticul literar Aurel Martin, directorul Editurii „Minerva” este pensionat forţat, pentru că a îngăduit apariţia unor lucrări ce nu corespundeau cu ideologia partidului; lui Mircea Zaciu, la Cluj, nu i se permite să vorbească despre Liviu Rebreanu cu ocazia centenarului naşterii scriitorului, iar apariţia Dicţionarului scriitorilor români, la care a lucrat în acei ani, alături de tinerii săi colaboratori Aurel Sasu şi Marian Papahagi, este obstrucţionată de Mihai Dulea, cerberul cenzurii ideologice şi de partid; reeditarea Istoriei lui G. Călinescu este mereu amânată, găsindu-se diferite pretexte, dar nu motive temeinice; o colecţie de masă a Editurii Minerva, „Biblioteca pentru toţi” este în pragul dispariţiei după o existenţă aproape centenară. Cunoscând folclorul autentic, tradiţional, pentru că a trăit la sat (Iordan Datcu s-a născut la Băcăleşti, jud. Teleorman, în 1933, şi a fost o vreme profesor de limba şi literatura română în satul natal) consemnează ironic mostrele de „folclor nou”, denunţând sarcastic contrafacerea poeziei populare:„Maramureş, Maramureş,/ Astăzi fiii tăi în iureş/ Şi-au făcut din aur salbă,/ Din cireş cunună dalbă.” Sau: „România-i plai de dor/ Că e ţara doinelor,/ doina, jocul, Ciocârlia/ S-au născut în România.”
Este deceniul în care nemulţumirile scriitorilor se acutizează şi cunosc diferite forme de manifestare, de la depunerea carnetelor de partid (prozatorul Mircea Săndulescu, scriitorul şi regizorul Mircea Danieluc), la greva foamei (Cezar Ivănescu) şi la cereri de emigrare din ţară.
Interesante sunt consemnările unor „scandaluri literare” din epocă: poeziile Anei Blandiana din revista „Amfiteatru” (1985) cu demiterea unor redactori şi retragerea dreptului de semnătură pentru poetă. Jurnalul reproduce cele cinci poezii, care au circulat ca o veritabilă literatură de samizdat sub formă dactilografiată sau manuscrisă, reproduce şi comentează poeziile de pronunţat curaj civic ale Ilenei Mălăncioiu. În paginile jurnalului sunt şi poezii inedite: o savuroasă parodie scrisă de Ştefan Cazimir după Mănăstirea Argeşului, relatând peripeţiile unei inspecţii şcolare de gradul I, în care membrii comisiei nu caută un loc potrivit pentru zidirea unui locaş de închinăciune, ci un local unde să-şi astâmpere foamea, căci sunt anii tot mai greu de suportat, ai penuriei alimentare; se notează o curajoasă paragrafică alegorică a Doinei eminesciene scrisă de Cezar Ivănescu, adăugându- se corectările şi completările făcute de poet în exemplarul dăruit lui Iordan Datcu. Iată o strofă corectată: „chip să ţipi nu-i şi nu-i chip să/ te mai rogi să bei, să mânci,/ Fiara cea Apocalipsă ne tot târâie pe brânci,/ Fiara cea Apocalipsă ne tot târâie pe brânci, Şi strofa eliminată de cenzură: „Este, Doamne, unul mare,/ unul tare, unul cât,/ cât un rac roşiu şi care/ ne-a pus cleştii lui în gât/ cât un rac roşiu şi care/ ne-a pus cleştii lui în gât.”
Prin natura funcţiei sale de redactor de carte, Iordan Datcu a cunoscut personalităţi ale literaturii române contemporane, cu care a avut dese convorbiri şi de la care, aflat informaţii inedite de istorie literară, replici memorabile, sau întâmplări alegorice care ar completa firesc O istorie anecdotică a literaturii române a lui Florentin Popescu. Cea despre G. Călinescu, povestită de Ovidiu Papadima, se aseamănă în unele detalii melodramatice de scenariu cu cea relatată de Mihail Şerban în memoriile sale: „Când l-a părăsit Liliana Fischer, dragostea sa, Călinescu a vrut să se sinucidă. S-a dus în parcul Herăstrău şi s-a culcat în zăpadă. A fost găsit cu greutate. Atunci l-a vizitat acasă Ovidiu Papadima – Papadima eu mor! – Domnule profesor, nu vă cred! – Ba să mă crezi, Papadima, eu mor! Şi ştii de ce? Papadima a tăcut – Eu mor din amor, Papadima. Să spuneţi să afle şi Comitetul Central că eu mor din amor!” (p.114) Cele mai multe sunt aflate de la Şerban Cioculescu, un mare autor de picanterii literare, de replici spirituale şi calambururi, de întâmplări anecdotice despre Arghezi, Caragiale, Nicolae Iorga, Camil Petrescu ş.a. Una deocheată cu Arghezi:„ Tudor Arghezi era lipsit de caracter. Era capabil de gesturi gingaşe, doar în perimetrul casei sale. Nu i-a iertat nici pe bunii săi prieteni Galaction şi Cocea. Arghezi şi Galaction au fost colaboraţionişti. Cocea n-a respectat o înţelegere între ei şi i-a criticat pentru amintirea atitudinii (pentru ea Arghezi a făcut închisoare) Atunci Arghezi l-a criticat în felul său caracteristic. Nu s-a mulţumit să-l insulte pe Cocea, ci a amintit şi de sora acestuia, Alice Cocea, despre care a spus că-şi clăteşte gura cu sperma amanţilor.” (p.144) Despre Caragiale aminteşte un paradoxal joc de cuvinte din care sub afişată nesinceră modestie răzbate conştiinţa valorii dramaturgiei sale: „Bineînţeles vine vorba şi despre I.L.Caragiale şi anume despre răspunsul pe care i l-a dat lui Mihail Dragomirescu, care afirmase într-un articol că autorul Scrisorii pierdute este cel mai mare dramaturg european, şi asta în momentul în care trăia Ibsen. Atunci Caragiale i-a scris: „Tu nu crezi că mă lauzi prea mult? Eu nu cred.”(p.145)
Jurnalul lui Iordan Datcu este remarcabil prin modestia autorului, ce vorbeşte puţin despre el, dar mult şi interesant despre „deceniul satanic” şi despre personalităţile de primplan ale acestuia.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara