Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Jovan Zivlak de Slavomir Gvozdenovici si Lucian Alexiu

S-a născut în 1947, la Nakovo. Este poet, eseist, critic literar. Studii la Facultatea de Filozofie din Novi Sad. Redactor şef la mai multe reviste şi edituri. Editor la Casa de editură „Svetovi”, actualmente conduce Editura „Adresa”. A înfiinţat revista Asociaţiei Scriitorilor din Voivodina, „Zlatna greda”, al cărei redactor-şef este. Este director al Festivalului Literar Internaţional de la Novi Sad. A publicat zeci de volume de versuri. Este tradus în germană, franceză, italiană, română, macedoneană, slovacă, bulgară etc. Este prezent în cele mai prestigioase antologii de lirică sârbă. A primit Premiul„Marea Diplomă de la Baziaş”.


Motanul

Pentru Svea Haske şi Max
când am ajuns la Berlin
am dat de un motan care mă aştepta
în uşă
mă privea precum dascălul care-l scrutează pe neştiutor.
stăpâna acestuia mi-a spus că-i pe moarte
şi că nu mai iese-n grădină şi nu leneveşte-n iarba
strălucitoare.
mă măsura ca şi cum aş fi fost unul venit
din depărtare ca să-i preiau povara
dar curând şi-a dat seama că îi sunt frate
că răsuflarea mea se aseamănă cu a lui
şi că respiraţia mea-i precum plânsul.
stătea întins într-un colţ străpungând depărtarea
ca şi cum ar fi cercetat ce-l aşteaptă acolo.
Berlinul e întins şi se reazemă de apă ca o stepă
mă va întâmpina poate încă o dată precum peştele
mut
să îmi spună ceva despre viaţa trecută
dar pregătit să-şi împrumute tăcerea oricărui discipol.



Sub nori

cu cât mai mult întuneric
cu atât senin mai puţin
voci din depărtare şi voci de după ureche
se aseamănă ca două pântece.
şi pe unele şi pe altele le auzi
pe unele tulbure pe celelalte vag
ca şi cum ai fi sătul
când vânezi un răspuns.
iar cei care propovăduiesc mestecatul rapid
şi nenorocirea precum ochiul dreptăţii
se văd pe ei înşişi ca judecători
ca vraci şi ca pierduţii în întuneric
şi judecă asemeni învingătorilor şi îşi plâng de milă
precum cei păgubiţi.
cu cât mai mult întuneric
cu atât mai multă lumină
şi oricum ar fi
ne vom găsi sfârşitul când adormim
şi vom dispărea dacă nu ne vom trezi
priveşte gâştele de sub nori
şi bivolii de pe câmpuri
priveşte-i pe cei iritaţi de pe trepte
şi îmbulzeala de pe poduri
noi am trecut fără oprire
iar capul şi-l întoarce doar cel care nu mai revine.



Renunţă

fă-te nevăzut
cât să adormi
ca şi cum ţi-ai fi povestit deja visul
ca şi cum ţi l-ai fi amintit dintr-o altă viaţă.
arată-te devotat
ca şi cum ai şti ceva pentru care nu e plătit nimeni
până când bănuiala nu va ruina piatra
pe care nu cade nicio monedă de-argint
şi nimeni nu se apleacă să o adulmece.
renunţă
la întuneric
renunţă la cauză.
ce-i lipsit de cauză e lege
iar forţa măsurată din ochi
ocupă întinderile
şi se împarte între cei care nu-ntreabă
care e ziua dintâi cea egală cu celelalte.
dacă pornesc acum
oare voi ajunge tot astăzi.
ce este mai important decât clipa în care-ai pornit
să-ţi strângi inima care observă deja cum pe tine însuţi
te depăşeşti
şi că risipeşti bănuiala celor care nu cred
că-ai ajuns înainte de a porni.
să renunţi la distanţe
să renunţi la dovezi
cunoaşterea foloseşte la amăgirea surzilor
iar cuvintele sună nu pentru a semăna revolta
ci ca să îmbrăţişeze ce-i inexistent
şi să acopere întunericul.



Fălci de oţel

cum arată oraşele noastre
cum arată satele.
casă lângă casă
drumuri imprevizibile
mulţime de vehicole
sunete nenumărate.
orice obicei devine o lege nescrisă
iar legea nescrisă-i motiv pentru lacrimi
şi atunci când petrec mortul la groapă
şi atunci când poliţia se adună roiuri la mijlocul zilei
şi atunci când o mulţime de descrieri sunt puse ordonat
în pungi impermeabile
câte din acestea există nimeni nu ştie
iar cunoştinţele de-odinioară erau totuşi mai credibile
o semnătură de comisar sau de funcţionar cu rang
înalt
un prilej pentru a garanta o înţelepciune care nu se
uită
pe-acesta-l vânează şi azi din aeroplane împrăştiind
mandate
oameni fără nume
femei fără pasiuni
portari lipsiţi de zel
sunt adulmecate oase şi şolduri de plastic
sunt radiografiate mâini şi fălci de oţel
şi trimise mai departe fără cuvinte pompoase.
iar când treci pe stradă în fiecare balcon câţiva proroci
unii urcaţi pe câte o ladă de lemn doar ca să fie mai
înalţi decât noi
să ne tragă de sus peste cap adevărul
în orice parte te-ntorci numai promisiuni
strigă de pe ecrane că e o zi decisivă
că e clipa pe care nu trebuie să o ratezi
şi că-au găsit locul de unde se vede cel mai departe.
dacă te opreşti nu ştii cât va dura
dacă te aşezi vei pierde-autobuzul
dacă reflectezi vei uita încotro ai pornit.



Amintirea

am ascultat cântece vechi.
le-am ascultat pe cele noi.
ce le lega
oare doar vocile aspre sau cele frumoase.
unora le lipsea timpul
altora întunericul
unele vădeau prea multe peisaje
sau prea multă credinţă în
ariile tremurătoare care
se refereau la o cauză pierdută
altele se confirmau în sunete disonante
iar cauzele le lăsau în pământul înţelenit
acolo undeva ca pe o slujnică slută
sau ca pe o tovarăşă de drum mincinoasă.
aşa şi eu stau în faţa păsărilor care ţipă
unele ţipă şi cer să le dau hrană
altele îmi dau ocol de la distanţă.
cele care acceptă hrana nu ştiu ce
cânt. pentru ele sunt şi salvator şi vânător
şi de aceea rămân vigilente
nu le interesează cântecul meu
nici vocile pe care le-am ascultat
cândva acolo unde se rostogoleau valurile
din adâncul cu sunet dogit şi strident
iar planetele izbeau în inima apei.
în timp ce îşi culeg hrana ele îşi aud propria respiraţie
şi văd o mână care se-ndepărtează şi se apropie
dar văd oare şi amintirea în gura căreia
cuvintele se descompun.


Coşava din Belgrad

coboram dinspre parcul studenţilor.
dositei se încovoia adunând coşava în pălăria lui verde
nu îi era teamă nici de furtună nici de veşmintele duse
de vânt
nici de neştiinţa pe care-o gonea cu bâta lui de bătrân.
păşeam în jos spre strada căpitan mişa
mă agăţam de balcoane cu privirea ca să mă
fixez în pământ.
coşava-i puternică nu te lasă să spui un cuvânt
nu te lasă să te aşezi nici să zâmbeşti aiurea pe
strada deschisă
eu sunt hoinarul care îşi ţine gura închisă
oricine ar trece poate citi numai muţenia
n-o ia în seamă în timp ce propria elocinţă
şi-o piteşte în scorbura gurii.
tună de la dunăre.
de unde se adună atâta putere
încât să-i încurce pe cei fări griji
sau pe cei speriaţi să îi sperie şi mai mult
pe aici trecea odinioară vasiljev
intra în anticamera ştiinţelor
şi îl măsura suspicios pe înţeleptul vânjos
şi revenea la coliba de pe râul sava
ştiinţa l-ar fi făcut mai puternic
el însă cobora-n întuneric
febril învăţa limba milostivirii
în catacombe învăţa limba plângerii.
visa nordul
care se rostogolea de pe malurile savei
şi din brazdele smoalei negre
pe care aici coşava le ridică şi le coboară
împrăştiindu-le pe străzile pustii.


Casele lui Brecht

pentru Robert Wein
plouă la Berlin iar eu cobor sub cer
să zbor peste acoperişuri şi să descind pe pământ
să văd mortul viu care zace lângă iubită.
era un învăţăcel, dar unul turbat
a dorit să ştie mai multe decât un tiran şi mai puţin
decât piatra
a dorit să se-ascundă de lovituri mişeleşti
şi să fie alături de prietenii vulnerabili
aceştia aveau veşminte subţiri prin care te strângea
iarna
prin care pătrundea ploaia cea rece
iar eu aici la Berlin mă aflu în cuibul acestuia.
apa mi se prelinge pe-obraji
iar eu urc acolo unde se aflau cuvintele ori reversul
acestora
graba sau somnul
mulţimea care trebuia să salveze totul.
urc scările ca să arunc o privire
în camera pentru dezbateri
să adulmec patul morţii
să mă minunez de vasele în care sunt ţinute iluziile
o mică terasă şi o grămadă de pahare
vase cu strălucirea stinsă
linguri ce apucau mâncarea
între frazele care, ca nişte stoluri s-au aşezat pe
vrejuri
în coroanele grădinii luminând precum
iedera de pe mormintele din pustiu.
iar mai departe aleile prin cimitir
şi cei morţi aşezaţi ca la piaţă
îndărătul lor hughenoţii dinaintea lor bertha
capete imense oficiali cu staturi impozante
plăcuţe cu nume
piatra neglijent aşezată
cine altcineva decât moartea a putut s-o adune acolo
o înţelepciune rece din care afăm că nimeni
n-o să divulge lucruri ce nu trebuie spuse.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara