Graţie celor nu mai puţin de patru
aniversări în cifre rotunde -135
ani de la naştere, 100 de ani de
la debutul editorial, 50 de ani
de la prima Expoziţie omagială
(sincronă apariţiei primului număr
al revistei „Ateneu” închinat poetului)
şi 45 de ani de la prima ediţie a
Festivalului „Bacovia” – anul 2016
ar putea fi considerat ca fiind „anul
Bacovia”. Trei dintre aceste momente
au fost rememorate şi celebrate cum
se cuvine în oraşul natal al poetului,
în cadrul Festivalului „Toamna
bacoviană”, fiindu-le consacrate
articole şi studii, nu doar în tradiţionalul
număr omagial, din septembrie, al
revistei „Ateneu”, ci şi în alte periodice
culturale din ţară. Surprinzător şi
inexplicabil, a fost omis tocmai
evenimentul cu cea mai mare relevanţă
şi de covârşitoare importanţă –
centenarul debutului editorial, cu
adevărat epocal, al lui George Bacovia
– voce lirică inclasabilă şi profund
originală în literatura română şi
universală. Iată de ce, ne propunem
să evocăm mai întâi, în cele ce urmează,
contextul biografic al debutului absolut
în literatură al poetului băcăuan,
precum şi circumstanţele – insuficient
elucidate şi chiar controversate – ale
întocmirii şi tipăririi ediţiei princeps
a volumului Plumb.
Debutul în literatură.
Poezia Plumb.
Pseudonimul „Bacovia”
Bacovia începe să scrie versuri
încă din 1894, pe când era elev în
primul an la Gimnaziul „Principele
Ferdinand” din Bacău. Tot acum face
şi dovada unor reale aptitudini pentru
gimnastică, dans, desen şi interpretare
muzicală. Din 1898 se păstrează
primele sale poezii cunoscute: Plouă,
Rar, Sonet, Tablou de iarnă, Palid,
Nevroză, Şi toate. În anul următor,
1899, pe când se afla în ultima clasă
de gimnaziu, obţine premiul I pe ţară
pentru „desen artistic de pe natură”
la Concursul „Tinerimii române” ţinut
la Bucureşti. Studentul I. Jinga, un
prieten al familiei, îi oferă poetului
volumul Excelsior al lui Al. Macedonski.
La rândul său, Bacovia îi încredinţează
poezia „Şi toate”, care va apărea în
Literatorul din 20 martie 1899, semnată
V. George, marcând astfel debutul
absolut în literatură al tânărului poet
băcăuan. În anul următor, 1900, scrie
poezia Plumb, pe care însă o va publica
mult mai târziu, în 1911. Îşi adună
acum poeziile într-un caiet pe coperta
căruia scrie: Plumb. Versuri de
G. Bacovia. 1900. În anul 1901,
Gimnaziul din Bacău se transformă
în liceu şi Bacovia se înscrie în
clasa a V-a, la cursul superior. Absolvind
liceul în 1903, se înscrie la Facultatea
de Drept din Bucureşti, având posibilitatea
să îl viziteze pe Macedonski şi apoi
să frecventeze şedinţele salonului
său literar. La una dintre întrunirile
cenaclului, Bacovia citeşte poezia
Plumb, care produce o puternică
impresie. Începe să colaboreze şi la
reviste ieşene, „Arta” publicându-i
în nr. 7 şi 8, din decembrie 1903,
poeziile Toamnă (Răsună din margini
de târg) şi, respectiv, Melancolie,
semnând, pentru întâia oară, cu
pseudonimul Bacovia. În ziarul „Opinia”
din Iaşi apare, la 25 octombrie 1910,
primul articol despre Bacovia – Un
cântăreţ al toamnei – scris de I. M.
Raşcu (în vârstă de doar 21 de ani).
Cei doi vor face cunoştinţă abia în
primăvara lui 1911, când poetul
băcăuan începe să colaboreze la revista
„Versuri” (devenită ulterior „Versuri
şi proză”). În această publicaţie,
condusă de I.M. Raşcu, avea să apară,
în nr. 2 din 1 octombrie 1911, celebrul
poem Plumb, semnat cu pseudonimul
George Andoni.
În martie 1912, după şase ani de
absenţă, revine, pentru doar câteva
luni, în Bucureşti. Va fi nelipsit, fireşte,
de la Terasa Oteteleşanu, alăturânduse
celor de la masa simboliştilor. Ion
Minulescu îl va menţiona într-un
articol din „Viitorul”, numindu-l „cel
mai primăvăratec talent din generaţia
nouă”, ilustrându-şi afirmaţia cu
versuri din creaţiile poetului băcăuan.
Tot acum începe să colaboreze la
revista „Flacăra”, în redacţia căreia
îi va cunoaşte pe poeţii Adrian Maniu,
Ion Pillat şi N. Davidescu. Condusă
de liberalul C. Banu, care va deveni
unul dintre admiratorii şi susţinătorii
poetului nostru, „Flacăra” era hebdomadarul
cu cel mai mare tiraj din
acea vreme…
Circumstanţele
editării volumului
În 1915, aflat la Bacău, editează,
împreună cu doi prieteni poeţi (Ion
Iordăchescu - Amaru şi Şmil Kraus)
revista „Orizonturi noi”, din care
au apărut trei numere, în lunile mai,
iunie şi iulie. Ceea ce interesează
subiectul cercetării de faţă e faptul
că cele două poezii publicate de
Bacovia în această revistă, şi anume
Dialog de iarnă (în nr. 1, mai 1915,
p. 3) şi Monosilab de toamnă (în nr.
2, iunie 1915, p.1) se regăsesc în
sumarul volumului Plumb, ceea ce
infirmă spusele unor biografi (şi
bibliografi) cum că poetul ar fi încredinţat,
spre tipărire, manuscrisul volumului
Plumb, încă de la finele lui 1914…
Aşadar, cum s-a produs acest debut
editorial, care au fost circumstan-
ţele? Fireşte, răspunsul trebuie căutat,
mai întâi, tot în biografiile semnate
de soţia poetului. În volumul memorialistic
din 1962 – Bacovia. Viaţa poetului
– Agatha Bacovia, evocând perioada,
din existenţa poetului, care a precedat
tipărirea volumului Plumb, preciza:
„Avea la el un album cu poeziile
pregătite pentru tipărirea volumului
Plumb: intenţiona să-l intituleze Ego,
dar rămase la primul titlu. Pe copertă
este scris Plumb şi dedesubt Poezii,
1900.”1 S-ar putea deduce de aici că
Bacovia şi-a alcătuit singur volumul
de debut fiind preocupat de editarea
lui, ceea ce nu era în firea poetului.
Lăsând la o parte faptul că nici
unul dintre cercetătorii interesaţi de
Bacovia şi de opera sa n-a văzut
vreodată „albumul” despre care
pomeneşte Agatha, ea însăşi –
contrazicându-se flagrant – va susţine
contrariul, cu alte prilejuri. Acum
însă, în volumul biografic din 1962,
continuă în aceeaşi notă: „Îl frământa
ideea de a tipări volumul Plumb.
S-a prezentat la editurile Socec,
Şaraga, Alcalay; nu erau în măsură
de a aprecia noutatea acestei opere,
se temeau că nu se va vinde. În acelaşi
timp frecventa, destul de rar, terasa
Oteteleşanu, unde îi regăsea pe
confraţii de la Imperial”.2 Un adevăr
incontestabil, confirmat de statistica
bibliografică, e acela că anii 1914-
1915 au reprezentat o perioadă foarte
productivă pentru creaţia bacoviană:
poetul publică acum, în periodice
literare din Bucureşti, Iaşi şi Bacău,
nu mai puţin de 21 de poezii! „Această
susţinută colaborare – scrie Agatha
Bacovia – atrage atenţia celor ce
cunosc deja creaţia poetului şi pregăteşte
apariţia volumului Plumb iniţiată de
revista „Flacăra”. Era apreciat drept
cel mai original dintre colaboratorii
Flăcării. Spre sfârşitul lui 1914, C.
Banu formează un comitet să se ocupe
de editarea volumului: I. Pillat,
N. Davidescu, A. Maniu”.3
E de precizat aici doar că Bacovia
nu se mai afla în acel moment în
Bucureşti, întrucât se întorsese în
oraşul natal încă de prin septembrie.
Ca director de revistă, Constantin
Banu a avut un rol important, dacă
nu chiar determinant, în producerea
debutului editorial al lui Bacovia, fapt
confirmat de Agatha Bacovia şi în
biografia poetului, pe care o întocmise
în 1940 la cererea Societăţii Scriitorilor
Români. „La „Flacăra” – spunea
memorialista în acea biografie recent
apărută – e foarte apreciat de directorul
revistei, domnul C. Banu; îl recomandă
lui Duca cu elogii de «remarcabil şi
mare talent». De aici se grupează un
comitet compus din I. Pillat, N.
Davidescu şi C. Banu, care se hotărăsc
să editeze un volum cu poeziile lui
Bacovia, acesta nici gândindu-se la
aşa ceva (s.L.C.)”.4 Aşadar, biografa
contrazice aici propria afirmaţie
din volumul biografic din 1962, unde
încerca să ne convingă de faptul că
Bacovia şi-a alcătuit singur volumul
şi că era „foarte preocupat” de tipărirea
lui. Cunoscându-l acum bine pe
Bacovia, care era indiferent la tot
şi la toate, noi credem că adevărul
e cel formulat de Agatha Grigorescu
în evocarea din 1940, unde continuă
astfel: „Bacovia, foarte dezinteresat
(s. L.C.), prezintă întregul stoc de
poezii ce avea pe atunci; din acestea
domnul Ion Pillat alese şi întocmi
volumul Plumb, apărut la Editura
„Flacăra”, chiar în preziua marelui
război, în iulie 1916”.5 Aşadar, Agatha
Grigorescu consemnează aici, fără
echivoc, rolul decisiv pe care l-a avut
Ion Pillat în alcătuirea sumarului
volumului Plumb. De altfel, conform
cutumelor editoriale ale vremii, pe
ultima pagină a volumului, într-o
casetă tipografică, se menţionează:
„Ediţia de faţă, făcută de Ion Pillat,
a fost revăzută şi aprobată ca definitivă
de Autor”. Referitor la ortografierea
cu majusculă a cuvântului „Autor”,
Şerban Cioculescu, scriind despre
Plumb la aniversarea a patru decenii
de la apariţie, spunea: „Culegerea
apărea în îngrijirea tânărului poet
Ion Pillat (…). Majuscula, într-un fel
profetică, nu reflectă buna opinie
despre sine a lui G. Bacovia. Era sau
un accident tipografic, sau omagiul
juvenil al editorului, în eventualitatea
caracterului ei expres, voluntar,
deliberat”.6 Cât despre dezinteresul
total şi constant manifestat de Bacovia
de-a lungul întregii sale existenţe
faţă de destinul propriei creaţii, acelaşi
Şerban Cioculescu, într-un articol
prilejuit de semicentenarul volumului
Plumb, îl caracteriza astfel pe autor:
„Poetul abia atinsese vârsta de 35 de ani, dar se dezinteresa cu totul
de soarta scrisului său care i se părea
tot atât de închisă, în perspectivele
ei, ca şi viaţa lui. La ce bun să îşi
strângă micile poeme în volum? A
trebuit să intervină, cu entuziasmul
său pentru poezie, mai tânărul Ion
Pillat şi să obţină aprobarea autorului
ca să îi strângă din periodice, bucată
cu bucată, cele 50 de fragmente
ale unuia şi aceluiaşi unic poem, care
este Plumb”.7
Bacovia a încredinţat atunci lui
Pillat toate cele 65 de poezii pe
care le publicase până în acest moment,
începând din martie 1899 până în
ianuarie 1916, în periodicele din
Bucureşti („Literatorul”, „Vieaţa
nouă”, „Românul literar”, „Liga
conservatoare”, „Insula”, „Seara”,
„Noua revistă română”, „Ilustraţiunea
naţională”, „Analele literare, politice,
ştiinţifice”, „Flacăra”, „Mărgăritarul”),
Iaşi („Arta”, „Versuri”, „Versuri şi
proză”, „Absolutio”), Bârlad („Cronica
Moldovei”) şi Bacău („Orizonturi noi”).
Pe lângă acestea, autorul a oferit
editorului şi câteva poezii inedite,
nepublicate adică în periodice. I. Pillat
a selectat 46 de poezii dintre cele
edite şi doar 4 dintre inedite – Alb,
Largo, Singur (Potop cad stele albe
de cristal) şi Tablou de iarnă – rotunjind
astfel sumarul volumului de debut
al lui Bacovia la 50 de poeme. Cu
siguranţă, el va fi avut cuvântul ultim,
hotărâtor, şi în cazul opţiunii pentru
titlul cărţii – Plumb, ca şi în cel al
plasării poeziei omonime în fruntea
volumului.
Momentul apariţiei
volumului Plumb
O altă problemă controversată
ţinând de volumul de debut al lui
Bacovia este cea referitoare la momentul
apariţiei acestuia: ianuarie, februarie
sau iulie 1916? Încercând, probabil,
să justifice lipsa de audienţă a volumului
care „a trecut totuşi neobservat de
marile mase de cititori”8, Agatha
Grigorescu-Bacovia afirmă, după cum
am văzut, în biografia redactată în
1940, că Plumb a apărut chiar în
preziua marelui război, în iulie 1916.
În volumul memorialistic din 1962
amendează şi completează vechea
datare, formulând astfel: „În ianuarie
1916 apărea, în sfârşit, de sub tipar,
volumul pentru care aşteptase şi
se zbătuse 16 ani. Dar Plumb a fost
expus în vitrinele librăriilor abia în
vară – nu se ştie din ce motive - cu
o lună înainte de intrarea României
în război.9 Cert este că volumul de
debut al lui Bacovia, a ieşit de sub
tipar spre sfârşitul lui ianuarie 1916,
fapt confirmat şi de anunţurile publicitare
din „Noua revistă română”
(nr. 23, din 24-31 ianuarie 1916) şi
„Flacăra” (din 23 şi, respectiv, 30
ianuarie 1916), în care se spune că
„în curând” o să apară volumul Plumb
care „prin vigoarea – uneori prin
bizareria versurilor – va deştepta
în publicul nostru cititor un viu interes”.
Tirajul de 500 de exemplare, cu preţul
de 2 lei, „n-a apucat să se difuzeze
complet din cauza războiului, care,
în mai puţin de două luni, nimiceşte
şi dezorganizează totul”.10 E vorba
aici de primele două luni de după
intrarea României în război, adică
septembrie şi octombrie 1916. Bacovia
însă şi-a primit drepturile de autor
– 250 lei şi 20 de volume – încă de
la începutul lunii februarie 1916;
suma respectivă i-a asigurat o existenţă
confortabilă în perioada următoare,
până la 15 iunie 1916, când va obţine
un post de copist la Direcţiunea
învăţământului secundar şi superior.
Era nelipsit, ca şi mai înainte, din
cafenelele frecventate de boema
Capitalei, unde, în ziua de 12 martie
1916, sărbătorind, probabil, apariţia
volumului său de debut, Macedonski
îi dedică următorul catren: „Poete,
– acum pe frunte / Porţi mândre flori
de laur/ Căci singur până astăzi/ Din
plumb făcut-ai aur!”, pe care îl va
publica ulterior în „Flacăra”, din
18 iunie. „Dincolo de jocul de cuvinte
amabil – observa, cu justeţe, Constantin
Călin –, e o intuiţie a valorii, pe care
critica o va recunoaşte pe deplin mult
mai târziu”.11
Receptarea critică
Într-adevăr, triumful lui Bacovia,
recunoaşterea unanimă a valorii sale
vor veni mult mai târziu. Deocamdată
însă, la apariţia volumului de debut
al lui Bacovia, critica de întâmpinare
e una absolut normală. Gazetarii şi
criticii care au scris, în 1916, despre
Plumb, au făcut-o cu obiectivitate în
sensul că nu au considerat apariţia
acestuia drept un eveniment-premoniţie,
care anticipa prestigiul autorului; nu
au văzut în el „paragrafele unui capitol
din istoria literaturii române”.12 Nefiind
o instanţă care să propună sentinţe
definitive, critica de întâmpinare
îşi asumă prin definiţie, şi riscul unor
previziuni false. Aşa s-a întâmplat şi
în cazul primelor comentarii critice
consacrate volumului Plumb, la
momentul apariţiei sale. Cea dintâi
intervenţie aparţine lui N. Davidescu,
un mai vechi prieten şi admirator
al lui Bacovia, care-i cunoştea bine
opera poetică, atât din periodice, cât
mai ales graţie faptului că făcuse
parte din comitetul de editare al
volumului. În recenzia din „Noua
revistă română”, din 24-31 ianuarie
1916, pe care o va reproduce şi în
volumul Aspecte şi direcţii literare,
N. Davidescu, era de părere că
originalitatea lui Bacovia constă în
„sinceritate, care e, poate, cel mai
sigur mijloc de diferenţiere”.13 Urmează
o recenzie ceva mai puţin îngăduitoare,
semnată de Spiru C. Hasnaş în „Flacăra”
(nr. 19, 20 februarie 1916, p 224).
Apoi Ovid Densuşianu, director al
revistei „Vieaţa nouă”, scria, între
altele, următoarele: „Dl. Bacovia
aminteşte de altfel des «nervii»,
«enervarea», uitând că nu este voie
să insişti prin aceste cuvinte directe
asupra stărilor de suflet ce vrei să le
exprimi – mai mult indirect trebuie
să iasă efectul”.14 „Noua revistă
română” publică încă o cronică la
Plumb, aparţinând lui Felix Aderca,
în care se spune că „elementul dureros
al morţii fiinţează ca o coloană, «în
craniu», fapt pentru care poetul –
conchide recenzentul – e alături,
numai la doi paşi, de cea mai mare
poezie”.15
A cincea recenzie la Plumb are
câteva caracteristici care o individualizează
şi o diferenţiază de celelalte şase
apărute în 1916: e singura apărută
într-un ziar, singura semnată cu
pseudonim, fiind totodată şi cea mai
puţin favorabilă. Jurnalistul consideră
că prima „cărţulie” a lui Bacovia e
un eşec, autorul fiind „un violonist
care încurcă strunele, aşa încât a fost
o mare eroare strângerea în volum
a acestor versuri, unele fiind atât de
naive încât te superi mai mult pe cel
care le-a publicat decât pe cel care
le-a scris”.16 Urmând firul cronologic
al apariţiilor, cea de-a şasea recenzie
aparţine poetului Ion Vinea, care
constată originalitatea lui Bacovia în
contextul simbolismului românesc,
întrucât autorul „scapără sunete
neauzite încă şi persuasive”.17
În sfârşit, cea de-a şaptea şi ultima
recenzie la Plumb, apărută în 1916,
e cea a lui Eugen Ciuchi, fost coleg
de clasă al lui Bacovia, care semnează
însă doar cu iniţialele E.I.V. Recenzentul
relevă atât neîmplinirile volumului
– „simţăminte difuze (...), confuz
redate (...), cu multe dintre poezii prezentând
caracterul a ceva neterminat”
– , dar şi meritele cărţii: „măiestrie
ritmică a versului mai totdeauna şi
din când în când, motive în adevăr
poetice”.18
Recapitulând, constatăm că volumul
de debut al lui Bacovia a avut, ca
să spunem aşa, „succes de critică”,
şase din cele şapte cronici fiind făcute
publice în cele mai prestigioase reviste
culturale ale vremii – „Flacăra”,
„Convorbiri literare”, „Noua revistă
română”, „Vieaţa nouă”, „Cronica”
– fiind semnate de poeţi şi critici
literari cu autoritate în domeniu:
N. Davidescu, Ovid Densuşianu, Felix
Aderca, Ion Vinea ş. a. Avea dreptate
Agatha Bacovia să scrie, în biografia
din 1940, că, în legătură cu Plumb,
„critica s-a pronunţat elogios”,
adăugând, în volumul biografic din
1962, că „a făcut mare impresie
asupra poeţilor şi intelectualilor, ce
urmăreau dezvoltarea poeziei la noi”.19
Ea însăşi – contrazicând afirmaţia
anterioară că Plumb a fost trimis în
librării abia în iulie 1916 – va mărturisi
că a descoperit „volumul poetului”
– pe care avea să-l cunoască personal
nu mult după asta – „în vitrina librăriei
Socec, într-o dimineaţă de iunie”.20
Pentru situarea în contextul cultural
al epocii, precizăm că, odată cu Plumb,
adică în prima parte a lui 1916, au
apărut şi volumele Amăgiri, de Ion
Pillat, Cântece fără ţară, de O. Goga,
Parodii originale, de G. Topîrceanu
şi Şesuri natale, de N. Crainic. Dintre
toate, Plumb s-a bucurat de cei
mai mulţi admiratori şi cele mai multe
cronici, care au marcat strălucit
debutul editorial, cu adevărat epocal,
al unui mare poet. Cea mai exactă şi
obiectivă caracterizare a operei lui
Bacovia, prilejuită de aniversarea
debutului său editorial, aparţine însă
eminentului critic şi istoric literar
care a fost Şerban Cioculescu: „Poetul
care a auzit «materia plângând», care
a simţit întinzându-se peste lume
«un gol istoric», care a plâns şi a
gemut «în hî, în ha» trecând pe lângă
demenţă, dar oprindu-se pe buza
prăpastiei, ca să-şi transpună senzaţiile
de neant moral în imagini atât de
pregnante, este unul dintre marii
lirici ai literaturii universale”.21
Note:
1 Agatha Grigorescu-Bacovia, Bacovia.
Viaţa poetului, Bucureşti, Editura pentru
Literatură, 1962, p. 75.
2 Ibidem, p. 13.
3 Ibidem, pp. 76-77.
4 Nicolae Scurtu, O biografie necunoscută
a lui George Bacovia (IV), în „Ateneu”,
53, nr. 563-564, iulie-august 2016, p.13.
5 Ibidem, p. 13.
6 Şerban Cioculescu, O dată literară:
„ Plumb” (1916), în „Gazeta literară”, 4.
nr. 23, 5 iunie 1957, p. 5.
7 Şerban Cioculescu, Un semicentenar
liric. Breviar, în „Gazeta literară”, 14,
nr.12, 23 martie 1967, p. 1.
8 Agatha Grigorescu-Bacovia, Bacovia.
Viaţa poetului, ed. cit., p. 83.
9 Ibidem, p. 82-83.
10 Ibidem, p. 83.
11 Constantin Călin, Cronologie, în
George Bacovia: „Opere. Poezie şi proză”,
Bacău, Editura Babel, 2011, p. XVIII.
12 Daniel Dimitriu, Bacovia după
Bacovia, Iaşi, Editura Junimea, 1998, p.
22.
13 N. Davidescu, G. Bacovia: „Plumb”,
poezii, în Aspecte şi direcţii literare,
Bucureşti, Editura „Viaţa românească”,
S.A., 1921, p. 36.
14 Ovid Densuşianu, G. Bacovia: „Plumb”,
în „Vieaţa nouă”, 12, nr. 1, 1 martie 1916,
pp. 33-34.
15 Felix Aderca, „Plumb”, de George
Bacovia, în „Noua revistă română”,
vol. XVIII, nr. 2, 6 -13 martie 1916, p. 1.
16 Odin, G. Bacovia, „Plumb”, în „Curierul
Bacăului”, 2, nr. 13,16 martie, p. 2.
17 I. Vinea, Plumb, în „Cronica”, 2, nr.
57, 1916, p. 2.
18 E. I. V., G. Bacovia: „Plumb”. Poezii,
în „Convorbiri literare”, 50, nr. 5, mai
1916, pp. 596-597.
19 Agatha Grigorescu-Bacovia, Bacovia.
Viaţa poetului, ed. cit., p. 83.
20 Ibidem, p. 86.
21 Şerban Cioculescu, Un semicentenar
liric, loc. cit., p. 2.
