Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Corespondenţă din Praga:
Gena Eminescu de Libusa Vajdova


Se pare că prezentarea poeziei româneşti începe să devină o tradiţie, în cercurile filoromâne din Capitala Cehiei. Acum doi ani, la Ambasada României din Praga, a avut loc o seară de poezie cehă şi română, în cadrul căreia patru poeţi cehi - Petr Borkovec, ZdenĆk Hron, Vladimír Janovic şi Kateéina Rudšenková - au citit din recenta lor creaţie lirică (primită cu mare interes şi la Festivalul Internaţional de Poezie, desfăşurat cu câteva săptămâni în urmă la Sighetu Marmaţiei). Pe de altă parte, româniştii praghezi au prezentat câteva noi traduceri din opera unor poeţi români contemporani - Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Mircea Dinescu.

De data aceasta, directorul Institutului Cultural Român de la Praga, dl. Constantin Ştefănoaie, a propus să se sărbătorească cea de-a 155-a aniversare a naşterii marelui poet român Mihai Eminescu, care, din păcate, încă nu este suficient de cunoscut în mediul ceh (singurul volum de poezii eminesciene în traducere cehă a apărut acum patruzeci de ani).

În consecinţă, cadrele didactice din Secţia de română a Institutului de Studii Romanice au venit cu ideea să prezinte publicului ceh capodopera poetului, poemul Luceafărul, recitat atât în original, cât şi în traducere. Poemul, intitulat în cehă Hyperion, fusese tradus pe la începutul anilor şaizeci de către Vilém Závada (1905-1982). Deşi acest poet scria, el însuşi, o poezie total diferită de cea eminesciană (orientată la început spre avangardism, mai târziu spre teme sociale), totuşi a reuşit să redea, în limba cehă, atât profunzimea filozofică, cât şi ritmul şi melodia poemului.

Dat fiind că în ianuarie studenţii secţiei erau în plină sesiune de examene, am amânat aniversarea lui Eminescu pe data de 24 februarie a.c. În splendida sală de spectacole a Palatului Morzin, una dintre cele mai frumoase clădiri baroce din Praga, în care se află sediul Ambasadei Române şi al Institutului, s-a adunat un public numeros, majoritatea fiind cehi, dar pe lângă ei şi români care lucrează la noi sau stabiliţi în Cehia. Auditoriul i-a urmărit cu vizibilă simpatie pe studenţii Secţiei de română - unii începători din anul I, alţii avansaţi sau chiar absolvenţi de curând - cum se străduiesc, deşi nu sunt profesionişti în domeniu, să recite într-o manieră cât mai vie şi mai adecvată versurile din Luceafărul / Hyperion. Singurul vorbitor nativ de limba română printre recitatori a fost d-na Eugenia Bojoga de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, care din toamna trecută funcţionează ca lector la Institutul de Studii Romanice. Partea programului consacrată geniului poetic român a continuat cu două traduceri în limba slovacă, prezentate de studenta noastră, originară din Bratislava. Nu e exagerată afirmarea că în Slovacia, Eminescu a avut mai mult noroc. Slovacul Ivan Krasko (1876-1958), remarcabilul poet simbolist, care şi-a petrecut o parte din tinereţe la şcolile germane şi române din Transilvania, se simţea foarte apropiat de poetica eminesciană, iar traducerile lui, realizate pe parcursul câtorva decenii, pot fi considerate drept congeniale. În volum au apărut abia spre sfârşitul vieţii poetului, sub titlul Tiene na obraze šasu (Umbre pe pânza vremii, 1956). Un exemplu grăitor îl reprezintă şi versiunea lui Krasko a poeziei O, mamă (O, mamka, sladká mamka), la care publicul a apreciat extraordinara melodicitate a limbii slovace. Din opera lui Eminescu a mai tradus romanistul slovac Karol StrmeÔ (1921-1994), iar tălmăcirile lui, apărute pentru prima dată în volumul Výber z poézie (Poezii alese) din 1943, au fost publicate din nou în 1999, la Editura Petrus din Bratislava, sub forma unei cărţi pentru bibliofili, cu o prezentare grafică impecabilă, intitulată de data aceasta Daleko od teba (Departe sunt de tine). Dintre traducerile reuşite ale lui StrmeÔ face parte şi scurta poezie Se bate miezul nopţii / Polnoc bije, extrem de concentrată în ceea ce priveşte conţinutul ei ideatic.

În cea de-a doua parte a programului, ne-am gândit să-i prezentăm pe unii poeţi români din perioade mai recente sau chiar contemporani, care - într-un anumit sens - continuă filonul filozofic al clasicului naţional. Poeziile în original au fost citite de d-na Lidia Na�incová, profesoară de liceu, traducătoare şi publicistă. D-na Jitka Luke�ová, autoare a câtorva tălmăciri importante din literatura română modernă, a vorbit despre predilecţia ei pentru lirica lui Lucian Blaga, prezentând două poezii traduse de domnia sa: Melancolie / Melancholie şi Vei plânge mult ori vei zâmbi? / Bude� plakat, anebo se usmĆje�? A menţionat şi legăturile poetului şi filozofului român cu Praga, unde acesta a activat în calitate de ataşat cultural, în perioada 1927-1928. Personal cred că am îndeplini o datorie culturală, dacă am reuşi să publicăm în Cehia, în sfârşit, un volum din opera lui Blaga, în ciuda faptului că editarea poeziei întâmpină, în general, multe probleme tehnice şi financiare. Autoarea acestor rânduri a prezentat două poezii din recenta creaţie lirică a poetei Ana Blandiana care, spre mulţumirea noastră, apare destul de des în presa literară din Cehia, cu poezii, eseuri, interviuri. Nu de mult, la Institutul de Studii Romanice a fost susţinută şi o amplă lucrare de diplomă consacrată cunoscutei scriitoare. Poeziile prezentate în cadrul acestei Seri de poezie românească - Op / Dílo şi Fericire / �tĆstí - au apărut, împreună cu alte câteva din volumul Refluxul sensurilor, în ultimul număr al prestigioasei reviste pragheze "Souvislosti" (Contexte). Arcul peste timp - din anii optzeci ai secolului XIX până în zilele noastre - l-a încheiat lectorul universitar şi renumitul traducător Jiéí Na�inec, prezentând poezia Smarandei Cosmin Anima, animae şi intermezzo-ul liric Nu e nimic şi totuşi e / Nic není, a péesto je (din volumul Saturn,1990). În acest text, poeta îşi exprimă convingerea că există "o genă Eminescu" pe care o poartă mulţi din neamul românesc şi, mai departe, îşi pune întrebarea retorică, "dacă într-adevăr poeţii înseamnă sângele unei ţări". După această seară de poezie, în cursul căreia au fost ascultaţi cu mare atenţie patru poeţi români, aş fi înclinată să răspund "da, aşa este".

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara