Numărul curent: 48

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Arte:
Flashback de Liana Tugearu


TEATRUL Odeon a găzduit, din nou, un spectacol de dans, Flashback, de data aceasta un spectacol de factură internaţională, o coproducţie ivită din colaborarea dintre o companie germană, movingtfaeatie.de şi ArCuB din România, iar cel care reprezintă dansul românesc în cadrul acestei coproducţii şi care a adus spectacolul la Bucureşti este Răzvan Mazilu. De fapt, colaborarea artistică este mult mai largă însă, realizatorii şi interpreţii spectacolului aparţinând mai multor spaţii europene, iar în timpul spectacolului vorbindu-se în engleză, în italiană, în franceză.

Partenerul german, movingtheatre.de, nu poartă întâmplător această denumire, ci ea exprimă chiar condiţia de bază a acestei companii, singura companie itinerantă din Germania, iar marele dirijor al producţiei artistice prezentate la Bucureşti, este unul dintre membri companiei germane, Massimo Gerardi, autor al conceptului, al coregrafiei şi al decorurilor. Creatorul spectacolului a fost mai întâi dansator, la mai multe companii din Italia: Teatro Comunale din Florenţa, ATERballetto din Regio Emilia şi Teatro Fenice din Veneţia, dar nu în mai puţine companii in Germania: Städt Bühnen din Augsburg, Baletul din Dortmund, Baletul din Linz şi Baletul din Nürnberg. Pe scenele amintite a avut prilejul să danseze în coregrafiile unor personalităţi ale dansului secolului XX, dintre care mai cunoscuţi la noi sunt Birgit Cullberg - care a fost la Bucureşti şi a dansat, în cadrul celebrei companii create de ea, Cullberg Ballet, într-o coregrafie concepută de unul dintre fiii ei, Mats Ek - sau William Forsythe, creatorul unui gen de dans modern pe poante. Cum se întâmplă uneori cu unii dintre dansatori, ei se pot dovedi, la un moment dat, şi coregrafi de valoare, cum este şi cazul lui Massimo Gerardi, care a montat spectacole de dans la o serie de teatre, tot din Germania şi din Italia, dar şi la Praga (State Conservatory of Dance) şi la Paris (Théâtre de Saint Quentin en Yvelines) -primind, de-a lungul anilor, şi o serie de premii pentru creaţie, atât în Germania, cât şi în Italia. Membru din 2003 al companiei movingtheatre.de, venită acum la Bucureşti, Massimo Gerardi se dovedeşte prin spectacolul Flashback un foarte bun coregraf de stil neoclasico modern, stil atât de larg răspândit astăzi şi atât de variat totuşi, în funcţie de personalitatea fiecărui creator. Compoziţiile sale coregrafice au un desen al mişcărilor precumpănitor inventate de coregraf, în care domină uneori liniaritatea ascuţită, cu unele inflexini expresioniste, precum în partiturile create pentru dansatoarea Lisa Gropp, sau alteori liniile mai rotunjit împlinite, din împletiturile de o bogată fantezie ale cuplului masculin Răzvan Mazilu - Nicholas Robillard.

Tot o caracteristică a ultimelor decenii este şi faptul că ideile spectacolului capătă vizibilitate scenică preponderent prin mişcare, dar şi prin texte extrase din romanul scriitorului italian P.V. Tondelli, Camere separate, texte rostite alternativ în engleză şi italiană de actorul Luca Marchioro, care se exprimă însă, cu egală dezinvoltură, şi prin mişcare. Şi o altă caracteristică specifică spectacolului contemporan de dans este şi asocierea unor proiecţii video, datorate Carolinei Kot, proiecţii care contribuie la schimbările continue de perspectivă, necesare secvenţelor de viaţă ale personajelor, care se desfăşoară în calupuri concentrate de timp. Salturile în timp, flashback-urile, corespund atât titlului lucrării, cât şi tematicii ei, care nu credem să mai fi fost atacată cu asemenea amploare pe o scenă de la noi, şi anume tema sentimentelor şi a zbuciumului sufletesc care însoţesc formarea şi desfacerea unor cupluri de sexe diferite sau de acelaşi sex şi ecourile declanşate în sufletele celorlalţi de aceste cuplări -dramaturgia spectacolului fiind semnată de Achim Conrad. Dincolo de propuneri însă, cea mai mare consistenţă o dau spectacolului cei trei interpreţi dansatori: Răzvan Mazilu, Nicholas Robillard şi Lisa Gropp, excelenţi dansatori, fiecare în genul său. Ceva din alcătuirea ei fizică şi din modalitatea de fasonare a mişcărilor Lisei Gropp mi-a amintit de Miriam Răducanu, chiar dacă compoziţia coregrafică care i s-a încredinţat este de o mai mare dezinvoltură şi desfăşurare scenică. Nicholas Robillard este personajul care pendulează între cele două tipuri de cuplări, maleabil uneori, dur în alte ipostaze, iar Răzvan Mazilu - în excelentă formă fizică - este, de fapt, principalul personaj care înregistrează sufleteşte şi trăieşte zbaterea declanşată de aceste fluctuaţii ale celorlalţi - parcurs construit cu atenţie şi redat cu fineţe. De reţinut este şi faptul că tot Răzvan Mazilu este şi creatorul costumelor, simple, sobre, dar funcţionale, în care culorilor reduse ca număr - alb, negru şi cafeniu - li s-a încredinţat şi o semnificaţie simbolică. Şi, din nou, gândul mi s-a dus către un alt
dansator din altă generaţie, către Trixy Checais, care-şi compunea singur şi coregrafia, şi costumele, şi luminile.

Coproducţia germano-română, Flashback s-a dovedit a fi astfel un spectacol modern, atât prin tematică, cât şi prin formă şi care, deşi îngemănează mijloace felurite de expresie scenică, se exprimă predominant prin mişcare, fiind un spectacol în care se dansează intens şi dăruit.