Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

La microscop:
Fenomenul APR si clasa de mijloc de Cristian Teodorescu




Se vorbeste tot mai des în ultima vreme despre "fenomenul Aliantei pentru România". Un partid care cîstigă voturi fără să facă gesturi spectaculoase, cu un balans interesant între putere si opozitie. Un partid care si-a făcut drum spre încrederea persoanelor cu venituri mari, instruite, dar probabil că si spre dezamăgitii de PD. Un PDSR fără corupti si fără extremisti cu simpatii vadimiste, asta a fost prima imagine a Aliantei. Se pare însă că pentru adevăratii simpatizanti ai partidului dlui Iliescu plecarea cîtorva dintre cei socotiti stîlpii partidului a fost mai curînd un îndemn la strîngerea rîndurilor decît un semnal de abandonare a corăbiei pedeseriste. Din această perspectivă, Alianta a trebuie să-si confectioneze un discurs politic destul de aparte. Nemaiputînd miza pe votantul cu partidul abandonat, Alianta a renuntat la imaginea sa initială de PDSR plus moderatie, minus corupti, plus prooccidentalism, minus obsesiile statului closcă pentru întreprinderi falimentare.
Partidul dlui Melescanu si-a construit treptat o identitate de tip nici PDSR, dar nici coalitia de la putere. Stiind că nu se poate atinge de nici unul dintre fronturile devotatilor, Alianta si-a întors mesajul spre nemultumitii care cad între PDSR si coalitia de la putere. Si asta cu o pendulare inteligent reglată, astfel încît să trimită la momentul potrivit dinspre centru dreapta sau dinspre centru stînga, asa cum sînt ele percepute la noi. Asta în ciuda faptului că s-a străduit să dizloce din USD partidul de tip breloc al dlui Cunescu. Profesînd social-democratia, Alianta a avut, în permanentă, o binevoitoare deschidere si către centru dreapta, evitînd cu îndemînare eventuale reprosuri doctrinare, gratie acestei atitudini de tip nici, nici.
Ce vrea de fapt partidul dlui Melescanu? În primul rînd să aibă siguranta intrării în Parlament după viitoarele alegeri. Or, pentru asta e nevoie să-si păstreze strategia actuală, cu semnale moderate si către dreapta si către stînga. De ce? Fiindcă alegătorul care se îndrepată spre Alianta pentru România e si el, la rîndul său adeptul ideii de tip nici, nici. Omul cu venituri mari, în România, e mai de stînga decît multi bugetari fermecati teoretic de ideile liberalismului. Dar înclinatiile sale către stînga sînt reticente fată de mesajul PDSR-ului, ele ar merge către PD, dar nu spre acest PD care îsi ridică în cap muncitorimea, cu măsurile sale reformatoare. E de asemenea posibil ca acest partid să capete voturi si din partea celor care au votat cu Conventia, mizînd pe o schimbare profitabilă. Ciudătenia acestui partid e că pentru a-si putea păstra consistenta electorală de azi, cînd e creditat doar cu voturi teoretice, nu se poate alia cu partidul vedetă al ultimelor sondaje de opinie, PDSR-ul, după alegeri. Dacă ar face acest pas, Alianta ar ajunge la remorca partidului de care s-a rupt, ceea ce n-ar conveni, cu sigurantă, actualilor săi sustinători care văd în ApR un partid care îi asigură dinspre stînga, dar le lasă cîmp de actiune spre dreapta.
E posibil să mă însel, dar Alianta pentru România, cu voturile pe care le are, virtual, la această oră, e o dovadă că în tara noastră asa-numita clasă de mijloc reală e si ea una de tip nici, nici, adică nici etatism, dar nici o privatizare în care aparitia serioasă a capitalului occidental ar putea să-i primejduiască pozitiile cîstigate.
Probabil că în mintea multora, partidul dlui Melescanu ar putea mentine situatia existentă măcar în calitate de arbitru. Adică nici întoarcerea la marile proprietăti ale statului, dar nici o invazie a capitalului străin care să dărîme situatii confortabile.
Cu alte cuvinte, votantii virtuali ai Aliantei vor un capitalism personal, scăldat în apele stîngii, pentru a-si vedea de treabă ca nefericiti cunoscători ai neplăcerilor aventurii de centru-dreapta.