În revista MEMORIA, nr. 98-99/1-2, 2017, este reprodusă o scrisoare a Reginei Maria către fiul său, Carol al II-lea, redactată la Sinaia, în ziua de 25 decembrie 1925, și publicată 15 ani mai târziu, la 16 martie 1941, în ziarul „Universul”. Despre acest document, redactorii cotidianului amintit spun că este „un catehism mărteț al misiunii unui rege”. Iată câteva fragmente semnificative:
„Ce aș putea să-ți spun, Carol, fiul meu? Ce poate să-i spună o mamă fiului său atunci când îi străpunge inima pentru a doua oară? Aveai totul: o țară care avea nevoie de tine, o muncă măreață înaintea ta, un viitor mare, un cămin fermecător, o soție bună și frumoasă, un copil de adorat, părinți care te iubeau și cărora ai fi putut să le fii mâna dreaptă. Părinți care merg spre bătrânețe, care și-au dat viața pentru o misiune pe care tu trebuia să o completezi. Renunți la toate acestea, le fărâmi în bucăți, le zvârli deoparte ca pe niște lucruri de aruncat și pentru ce? Încerci să te înșeli singur, pe noi și pe alții cu vorbe goale. Le faci imputarea că n-au încredere în tine, că n-au înțelegere pentru nevoile tale omenești și nu-ți recunosc străduințele. [...] Erai nădejdea noastră, comoara noastră și bucuria viitorului nostru. Erai ca Mihai, un băiețaș cu bucle de aur. Și l-ai părăsit pe Mihai. Către soția ta, către mama ta, nu spui nici un cuvânt. Pentru el nu trimeți o îmbrățișare. Îl părăsești, îl azvârli din viața ta și, odată cu el, pe dulcea ta tovarășă pe care juraseși să o iubești, să o cinstești și să o protejezi. Nici un cuvânt ca să ne ceri să ne ocupăm de el. Nici un cuvânt ca să-l apropii de inima țării. A țării pe care ai trădat-o. Nici un cuvânt de iubire sau recunoștință pentru tatăl tău care a fost așa de aproape de moarte în primăvară, nimic ca să micșorezi loviturile groaznice pe care i le-ai dat laș, în aceste ceasuri pline de primejdie. Nici un cuvânt de amintire, de iubire, de recunoștință, de fidelitate. Numai imputări: că n-ai fost înțeles și că n-ai fost ținut în seamă. Carol, fiul meu, aceasta este urarea de despărțire a mamei tale: ca să nu îți poți da seama niciodată cât de hidos este faptul pe care l-ai săvârșit și în ce chip îngrozitor și neomenos ai făcut ceea ce ai făcut. Lumea este mare, sunt mulți rătăcitori pe pământ, mulți nelegiuiți, fii rătăcitori. Te duci printre ei.”
Documentul, într-adevăr „un act istoric și un monument etic”, trebuie citit în întregime. Și este de citit întreaga revistă, cu un sumar extrem de interesant.
