Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Drept la replică privind articolul Evocări din „prima fază” (România literară, din 20.06.2014), de Dumitru Popescu de Prof. dr. Gheorghe Boldur-Lăţescu, fost deţinut po

Articolul se vrea o analiză a ce a fost bun şi ce a fost rău în sistemul comunist în general şi în special al celui din România anilor 1945- 1965.
Textul conţine numeroase neadevăruri şi falsificări ale faptelor, care sunt strecurate pe nesimţite printre criticile pe care autorul le menţionează. Astfel, încă din primele rânduri autorul afirmă: „Există un document public de rang prezidenţial care şi-a asumat, chipurile, rolul de bilanţ al epocii.” Apoi urmează o întrebare retorică: „ dar documentul ca şi o mulţime de contribuţii publicate individual, ce oferă românilor? Lasă aceste lucrări viitorimei portretul adevărat de istorie naţională... din care urmaşii să poată reţine ceva relevant?”
D.P. nu îndrăzneşte să critice în mod explicit zecile de lucrări scrise de participanţii la Rezistenţa anticomunistă, în care aceştia arată că în perioada 1945 – 1965 în puşcăriile politice se aflau sute de mii de deţinuţi politici încarceraţi şi trataţi în condiţii de mizerie inimaginabilă. El ocoleşte cu abilitate faptul că în închisorile comuniste ( vezi „fenomenul Piteşti” ) se practicau metode de tortură fizică şi psihologică monstruoase. Autorul evită să arate că în detenţie au murit o jumătate de milion de deţinuţi politici sau că mii de femei supuse rigorii „politice demografice” a lui Nicolae Ceauşescu şi-au pierdut viaţa. Autorul evocărilor se pare că nu-şi aminteşte nici de zecile de biserici şi miile de case din Bucureşti şi alte localităţi din ţară, care au fost demolate în ultimii ani, înainte de 1989, din ordinul lui Nicolae Ceauşescu şi al Elenei Ceauşescu. Autorul uită şi de foamea şi frigul îndurate de populaţie tot din ordinul celor doi tirani, sfătuiţi de cei mai apropiaţi colaboratori printre care se afla şi D.P. Chiar dacă unele dintre aceste nenorociri abătute asupra ţării s-au petrecut într-o perioadă la care articolul lui D.P. nu se referă în mod explicit, în articol ele trebuiau măcar amintite.
D.P. se străduieşte să elaboreze o analiză a mecanismului politic în general. El scrie în continuare: „Nu există nici formaţiuni politice, nici guvernări desăvârşite, după cum nu sunt nici activităţi guvernamentale eminamente dezastruoase ( în special în cazul celor de lungă durată )”. El lasă astfel să se înţeleagă că toate sistemele politice au părţi bune precum şi rele. Desigur, aşa este, dar un minimum de onestitate l-ar fi obligat să arate că sutele de milioane de victime ale regimurilor comuniste din întreaga lume, începând din anii 1917 şi până astăzi, nu au egal în istoria modernă a omenirii. D.P. însă preferă să „filozofeze” scriind: „Pozitivul şi negativul, favorabilul, contrariul acestuia, norocul şi ghinionul se succed sau coexistă, într-o înlănţuire greu, dacă nu imposibil de evitat, în întreaga structură a societăţii în curgerea generaţiilor, în rostogolirea veacurilor după cum şi în ciclicitatea naturii.”
În articol, urmează o lungă şi confuză încercare de „periodizare” a perioadei comuniste din România, care în opinia autorului cuprinde două mari faze: – prima – cea a „comunismului rău” până în anul 1965, când s-a instalat la putere Ceauşescu şi camarila sa , iar a doua, – „comunismul bun” după 1965. D. P. afirmă că în această a doua perioadă: „în următoarele două decenii a avut loc refluxul ferm al orientării educaţionale, revenindu-se în bună parte la normalitatea unui civism clasic”.
„Civism clasic” cu existenţa unui singur partid neapărat conducător, cu imensul aparat represiv ( Securitate, Miliţie, servicii secrete orientate spre anihilarea opozanţilor – cazul inginerului Ursu), cu cenzură implacabilă, cu propagandă demenţială după model Nord Coreean, cu lux fără limite pentru dictator, cu tendinţa de a instala o dinastie Ceauşistă ( cazul Nicuşor ) cu frigul din case şi penuria alimentară , cu două ore de program TV pe zi – şi acelea pline de „omagii” pentru conducă- torul iubit etc., etc.? Dacă acesta este „civismul clasic” pe care îl laudă D.P., nu am ce să mai comentez.
Iată cum vede D.P. evenimentele din deceniile în care România a fost guvernată de comunişti: „De-a lungul deceniilor ţara a fost temeinic dotată, falangele industriale dădeau oricărui român un legitim sentiment de satisfacţie. De asemenea, lăcaşele social-culturale, ca şi generaţiile absorbite de noile licee şi facultăţi de bună calificare, ca şi mulţimile rostuite cu mijloace de existenţă asigurate, muncind şi trăind în ţara lor, asigurau României o ţinută de civilizaţie în incontestabilă ascensiune. Toate aveau frumuseţea lor intrinsecă, în stare să ne susţină chiar în competiţii ”.
Toate cele arătate mai sus sunt suficiente pentru a descifra care este concepţia politică a lui D.P. Vom mai cita totuşi un pasaj care ne arată cum vede autorul libertatea de astăzi a presei. „Astăzi, dreptul la opinie duce la o luptă feroce, astfel încât în focul denigrării reciproce , descalificante, partidele îşi contestă reciproc, de plano şi în mod absolut, orice valoare socială, orice capacitate de a guverna, orice drept de a primi investitura corpului electoral. Prin aceasta, clasa politică se autodesfiin- ţează în ansamblu, nemailăsând şansa electoratului de a alege.” Ceva - ceva este adevărat în ceea ce spune D.P., dar el contrapune de fapt defectele inevitabile ale tranziţiei spre democraţia reală pe care o trăim, mecanismului tiranic al impunerii prin teroare şi cenzură a opiniilor dictatoriale câteodată idioate sau chiar demenţiale. Oare unde se afla D.P. când soţii Ceauşescu batjocoreau ţara cu măsurile aberante sau chiar criminale pe care le impuneau?
Prezentul drept la replică nu ar fi fost necesar dacă opiniile lui D.P. ar fi fost publicate într-un ziar de mâna doua sau a treia. Dar România literară este o mare revistă care contribuie la formarea opiniilor culturale şi nu numai. Să sperăm că articolul lui D.P. nu va avea efectul pe care dânsul îl doreşte.
Errare humanum est, perseverare...

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara