Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cartea de proză:
distopie şi roman de actualitate de Răzvan Voncu

Adrian Lesenciuc, Cimitirul Eroilor, Libris Editorial, Braşov, 2017, 254 pag.

Adrian Lesenciuc era cunoscut, până nu demult, ca un apreciat critic, eseist şi poet. Cimitirul Eroilor, recentul său roman, dovedeşte că este şi un foarte bun prozator şi, în acelaşi timp, un scriitor cu atitudine civică. Ba încă unul capabil să construiască amplu, imaginând un univers ficţional, în egală măsură, coerent, multi-stratificat şi plin de semnificaţii.

Recentul său roman este, desigur, cum s-a spus deja în cronicile care i-au fost consacrate, o distopie. Dar şi – în spatele distopiei – un roman de actualitate, despre lumea de azi şi, totodată, despre România de azi.

Căci spaţiul fictiv, numit Bheristan (în limba locală, însemnând Ţara Oilor), are multe dintre atributele pe care le asociem cu lumea românească recentă: indolenţă, iresponsabilitate, fuga de adevăratele valori, contra-selecţie, discrepanţa între pretenţie şi realitate ş.a.m.d.

Dar meritul cel mai important şi aspectul cel mai original al distopiei lui Adrian Lesenciuc constă în raportul naraţiunii cu timpul. Marea majoritate a utopiilor şi distopiilor sunt fie proiectate în viitor, fie întoarse spre trecut. Establishment-ul Bheristanului dă, însă, o tenace bătălie subterană pentru stagnare : băştinaşii bheristanezi nu trebuie nici să meargă înainte, făcând ceva cu vieţile şi cu ţara lor, nici să încerce, cumva, să îşi cunoască şi să îşi cultive trecutul. Adrian Lesenciuc dă dovadă de un talent de romancier cu experienţă, manevrând cu abilitate trama, fără a contrabalansa, însă, sugestia de stagnare pe care o induce palierul simbolic al parabolei. Dialogurile preiau o mare parte din desfăşurarea acţiunii, sugerând astfel că în Bheristan şi faptele sunt, de fapt, vorbe. Epicul este, pe cale de consecinţă, mai tot timpul mediat de povestire.

Ca în orice distopie care se respectă, totul este întors pe dos în spaţiul aparte al Ţării Oilor. Revolta nu se naşte într-un grup social predispus la opoziţie, ci, dimpotrivă, în grupul cel mai puţin dispus la aşa ceva: în armată. Locotenentul Adam Urman începe să se întrebe cine se află sub pietrele funerare fără nume ce alcătuiesc Cimitirul Eroilor, spaţiul sacru absolut al Bheristanului, şi, mai ales, de ce trebuie ca armata din care face parte să păzească un cimitir în care eroii sunt anonimi. Când armata face revoluţiile, societatea respectivă e pierdută.

Mai ales când are, ca societatea bheristaneză, resursele şi sistemele potrivite pentru a împiedica ieşirea din stagnare, pentru a bloca aflarea adevărului. Unul dintre sisteme este aparenţa de normalitate pe care o are viaţa socială. Scenele din perioada liceului lui Adam Urman, de pildă, în care colegii înfierbântaţi de vârstă discută despre femei, sunt unul din multele exemple de normalitate în anormalitate, adică de reţetă prin care Bheristanul stagnează fără a provoca reacţii de revoltă printre cetăţenii săi. Adrian Lesenciuc stăpâneşte şi arta umorului amar, în care asemenea momente, comice la suprafaţă – cum este, de exemplu, cel în care colegul lui Urman, Wahid, caută în manualele de anatomie secretele udatului femeii –, sunt dublate de semnificaţii mai degrabă triste. Romanul se constituie, pas cu pas, într-o naraţiune tragicomică, dar altfel decât este, să spunem, epicul din Ţiganiada (ca să mă refer la o altă distopie celebră). Cu tot umorul, atmosfera bheristaneză este tot mai apăsătoare, mai ales că adversarii care-l împiedică pe Urman să resuscite memoria sunt difuzi şi omniprezenţi. Sistemul nu are „vedete”, locotenentul nu are adversari individualizaţi, dizolvarea memoriei este un proces auto-suficient, care merge de la sine.

Spuneam că nu trebuie ignorat palierul contemporan (şi) angajat al romanului Cimitirul Eroilor, creaţie în care parabola este utilizată nu spre a-l feri pe prozator de consecinţele angajamentului său, ci spre a atrage şi a reţine atenţia cititorului, dându-i de gândit. Adrian Lesenciuc este un scriitor neliniştit de criza gravă în care se află societatea românească, sufocată de absenţa unei viziuni clare şi măcinată de contra-selecţia valorilor, năucită de bulversarea permanentă a regulilor şi descumpănită de ritualica ponegrire a trecutului. Romanul său este menit să neliniştească şi să provoace conştiinţa poziţională a cititorului, servind astfel nu atât de agreabil passe-temps, cât mai ales de instrument de reflecţie morală şi intelectuală.

E un aspect cu atât mai demn de a fi semnalat, cu cât Cimitirul Eroilor este şi bine scris, cu siguranţă de prozator matur şi cu un vizibil talent de a construi o lume imaginară, chiar mai autentică decât cea reală.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara