Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Despre silă de Gellu Dorian

Există oameni care au sila în genă. Dar nu orice fel de silă, ci o silă generală. De orice. În descendenţa lor, le-a fost silă de orice. De grota în care s-au născut, deşi poate nu conştientizau. Dar lor le-a fost silă şi de lumina soarelui, pe care o primeau în ochi cu blîndeţea acestuia. Dar ei o considerau că era agresivă, ostilă, îi deranja. Şi le era silă. Apoi le-a fost silă de şeful de trib. L-au linşat sau l-au abandonat pentru un alt şef de trib, unde li se părea că este mai multă îngăduinţă sau chiar severitate de care, pasămite, aveau nevoie. Nevoie de care imediat le-a fost silă. De cel aproape le-a fost silă. De vecin, de vecinul vecinului. De tot ce avea acesta. Apoi le-a fost silă de rege, de viaţa fericită a acestuia, pe care au invidiat-o. L-au trădat pentru alt rege. Apoi şi de acel rege ales, pe care l-au umplut de ditirambi şi osanale, le-a fost silă şi au optat pentru un alt rege, pentru un alt popor, de care, negreşit, le va fi silă. Că regii au început să se înmulţească şi ei. De cesar, de împărat, de liota lor, de tot. Le-a fost silă de cneaz, de voievod, de domnitor şi, mai ales, de toată curtea boierească, de bunăstarea lor, de avuţiile lor. Le-a fost silă şi de ce li s-a oferit, deşi au rîvnit la toate cele ce aceştia aveau. Le-a fost silă de guvernatori, de guverne, de regii venetici, de grofi şi de bancheri, de moşieri şi de arendaşi, de agă şi de biciul acestuia. Le-a fost silă, deşi i-au adulat şi lăudat, i-au servit cu pasiune şi frică, de bolşevici şi de comunişti, de camarila şi de nomenclatura acestora. Le-a fost silă de dictator, deşi i-au cîntat osanale şi i-au adus omagii peste omagii. Le este silă de libertatea cîştigată cu sînge. De democraţie, fie originală sau cea consacrată în ţările cu adevărat libere, de capitalismul vechi şi nou. De casa în care stau, de patul în care dorm, de perna pe care îşi odihnesc capul, de strada pe care merg, de oraşul în care locuiesc, de ţara în care trăiesc. De tot, dar absolut de tot le este silă. Şi atunci, din această silă, caută mereu altceva, de care, evident, nu peste mult timp, le va fi silă. Dar de sila lor nu le este silă niciodată, şi-o cultivă, o transmit urmaşilor, să nu li se piardă stirpea! Acolo unde ajung, scuipă înspre direcţia de unde au plecat. Dar nu scuipă aşa, cu ruşine, în batistă, cu gura între palme, ci cu silă, cu vehemenţă, furibund, să ştie că lor le este silă şi au plecat de acolo, de unde au muşcat din fericirea celuilat, din sărăcia locului, din aerul statornic al acelui loc. Le este silă de pîinea acelui loc, că e mai bună în altă parte. Le este mai ales silă de prieteni. Îi părăsesc subit, pentru că văd ei că în altă parte avantajele au altă miză, deschid altă cale, altă perspectivă. Ei sunt mereu disperaţi şi, vorba lui Dostoievschi, despre care poate au auzit, dar l-au citit cu silă evident şi n-au consemnat în conştiinţa lor că noua perspectivă ce se iveşte din vechea disperare poate deschide o nouă cale, spre fericire, nu spre silă. Dar ei tot din silă, nu din deschiderea care deschide, ci din închiderea care închide, caută acea nouă perspectivă, cale de care, în curînd, le va fi silă. Pentru că sila le este în genă. Şi ea este acolo, pentru că ei nu au ştiut niciodată, de la ruda lor din grotă, care poate avea dreptul să-i fie silă, dar nu conştientiza, ci a ieşit de acolo pentru a vedea soarele, de care, din păcate, i-a fost silă, că aşa i-a dictat gena, pînă la el sau ea, deci, ei, cei plini de silă, n-au ştiut niciodată să facă ceva care să le mulţumească sufletul, inima. Ei au fost chiar nemulţumiţi şi cînd au fost mulţumiţi. Au fost supăraţi şi cînd fericirea le-a dat tîrcoale. Ei n-au fost niciodată fericiţi, de fapt, pentru că n-au ştiut să facă din clipa următoare fericire, ci silă, doar silă. Ce trişti, ce izolaţi, ce marginalizaţi pot fi astfel de oameni! Chiar dacă uneori ajung lideri. Şi ştiu să-şi atragă de partea lor pe cei nemulţumiţi, nemulţumiţi în general şi mai ales nemulţumiţi de orice. Ei devin proptele ale acelora. Sila lor devine liant, speranţă pentru ziua de mîine, în care, desigur, tot cu silă o vor primi, pentru că locul va fi ocupat de altcineva, nu de ei, care au trăit cu speranţa că sila lor în sfîrşit va fi apreciată nu eradicată. Lor le va fi silă mereu. Pînă cînd şi în mormînt le va fi silă, pentru că Dumnezeu îi priveşte cu milă şi iertare, iar ei nu înţeleg ce fel de valori sunt astea, pentru că de ele le-a fost mereu silă.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara