Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Deconstrucţia paradisului occidental de Sonia Elvireanu

Liliana Corobca îmbină în mod fericit exigenţa cercetătorului ştiinţific cu talentul prozastic. Studiile sale specializate despre controlul cenzurii în comunism – Epurarea cărţilor în România. Documente (1944-1964, Instituţia cenzurii comuniste în România (1949- 1977) – dezvăluie doar o ipostază a personalităţii sale. Ne surprinde romanciera, prin succesul imediat al cărţilor sale. Natura vulcanică a Lilianei Corobca îşi ia revanşa faţă de rigoarea cercetării documentelor de arhivă, claustrării printre cărţi, prin libertatea asumată în proză, în ficţionalizarea dramelor existenţiale, abordarea unor subiecte sensibile, prea puţin detabuizate în literatura română actuală. Romanele sale Negrissimo (2003) – Premiu pentru debut în proză – Un an în Paradis (2005), tradus în italiană şi germană, Kinderland (2013) – Premiul pentru Proză pe anul 2013 – au impus-o în domeniul romanului românesc contemporan încă de la debut.

Memoria exilului, pe care o cercetează, a familiarizat-o cu imaginarul crud al supliciului, al rupturii identitare, al brutalităţii şi decăderii. Şocul unui infern trăit în exilul interior/exterior, descoperit în arhive, îşi cerea dreptul de a ieşi din conul de umbră al documentului. Pe acest fond al revelării infernului comunist, se suprapune realitatea sumbră a postcomunismului, cu o umanitate deviată în libertate spre forme de dezumanizare, generate de goana după un câştig facil. Confruntarea prin lectură cu bestialul din om, la care se adaugă poveştile despre victimele reale ale dramelor sociale actuale, au avut impact asupra sensibilităţii autoarei, determinând, probabil, imboldul de a scrie despre o lume în derivă, periculoasă, scăpată de sub autoritatea moralei.

Un an în Paradis aduce în prim plan o realitate terifiantă, tipică lumii postcomuniste: traficul de carne vie peste hotare. Autoarea ridică vălul de pe realul sordid, coboară o treaptă în infernul promiscuităţii, în care inocenţa şi visul sunt strivite de brutalitatea şi cinismul bărbatului declasat, instrument al maleficului. Îşi imaginează infernul existenţial, creează ficţiunea plecând de la poveşti auzite, după cum mărturiseşte într-un interviu: „Nu cunosc întotdeauna realitatea pe care o scriu şi de aceea mi-o imaginez cu exactitate, în cele mai mici detalii, precum un regizor.” (Liliana Corobca: „Eu sunt tipul de scriitor vulcanic.”) De aici umanismul, simpatia, afecţiunea faţă de personaje, atenuarea dramatismului situaţiilor, prin inserarea unor episoade pline de tandreţe din memoria nepervertită a copilăriei ori a unor destine cu deznodământ romantic: şansa pianistei Evelina de a scăpa neatinsă din infern, povestea frumoasei şi talentatei Liuda, răscumpărată şi eliberată de un client, povestea paradoxală a Soniei, îndrăgostită de cel care o vinde, a Anişoarei, fostă asistentă medicală, administratoarea proxenetului Zeca, ce îi influenţează pozitiv psihologia în favoarea fetelor maltratate, eliberată în final, substituită cu soţia acestuia. Unele se salvează prin fugă, altele sunt împuşcate.

Naraţiunea heterodiegetică, la persoana a treia, glisează uneori spre persoana întâi, când personajul rememorează întâmplări din copilărie ori îşi povesteşte visele. Amintirile sunt povestite de fiecare nou venită grupului de fete captive. În capitolul XI, există patru secvenţe din copilărie la persoana întâi, însă naratorul nu poate fi identificat. Sunt vocile personajelor, pot aparţine oricăruia dintre ele. Povestirile lor, secvenţe tandre despre copilele de altădată ce îndrăgesc animalele de acasă, reprezintă în arrière-plan paradisul pierdut, identitatea furată, la care se raportează fetele fără identitate din infernul reprezentat de barul lui Zeca, „La Paradis”. Astfel e întreţinut visul întoarcerii, ca orizont îndepărtat, ca formă de rezistenţă împotriva mutilării fizice şi sufleteşti. Nevoia de vis la copilele înşelate şi deposedate de orice speranţă, la o vârstă când visul ţine de normalitate (majoritatea au între 15-20 ani, cea mai în vârstă 24), este surprinsă şi sub forma poveştilor cu prinţese şi zâne bune, ivite din acelaşi fond prim al copilăriei, inventate zilnic de Liuda. Sunt clipele de uitare şi evadare în imaginar din captivitatea lumii prea crude şi violente în care au fost aruncate cu brutalitate şi indiferenţă. Doar visând la trecut sau la şansa unui miracol în viitor, victimele pot înfrunta clipă de clipă mortificarea trupului/ sufletului, moartea.

În paralel cu naraţiunea propriuzisă, se construieşte discursul naratorului, a cărui prezenţă în text e marcată de discursul în italice, între paranteze, comentariile sale despre personaje, cu anticipări ale destinului unora, urmă a naratorului omniscient ce capătă astfel vizibilitate.

În centrul naraţiunii e Sonia, o adolescentă nefericită, care ratează admiterea la facultate. Pe fondul eşecului, mizând pe inocenţă, proxenetul Pavel (37 ani, divorţat), în căutare de „marfă” proaspătă (fete naive, credule), inventează scenariul potrivit pentru a-i reface moralul: un an în străinătate la muncă, şansa îmbogăţirii.

Perspectiva o încântă pe Sonia, un suflet pur, sensibil, încrezător. Acceptă oferta bărbatului, în care vede providenţa, fără a bănui adevărul. I se pare generos, va întruchipa visul ei până se convinge de adevărata lui faţă. Paradisul promis e în realitate infernul: captivitate şi prostituţie, condiţia de sclavă a proxenetului Zeca, care a cumpărat-o de la Pavel. Orice tentativă de fugă poate însemna moartea, fiindcă fetele sunt păzite de bărbaţi înarmaţi. Destinul ei se confundă cu al celorlalte adolescente captive într-un loc necunoscut, undeva aproape de o zonă de război. Soldaţii sunt clienţii obişnuiţi ai barului şi ai fetelor, distribuite cu timp limitat, plătit, după preferinţele bărbaţilor. Eufemismul „la lucru” ascunde o realitate tragică, a deposedării de identitate la propriu (confiscarea actelor) şi la figurat. Devin simplu obiect vandabil, instrument de satisfacere a plăcerii sexuale a bărbatului, fără altă alternativă decât moartea. Unele încearcă încă de la început să scape astfel, altele supravieţuiesc prin forţa visului. Îl întreţin una prin alta, îl inventează, dacă nu există, pentru a rezista torturii fizice/psihice/ morale. E cea mai cruntă realitate din clandestinitate, în care se amestecă drogurile administrate pentru a anula împotrivirea fetelor, aruncate în braţele clienţilor în serie, peste puterea de rezistenţă fizică, cu atât mai mult psihică. E tortura servită zilnic, până la suprasaturaţie şi îmbolnăvire, fiinţele slabe devin inutile, fiind înlăturate prin revânzare. Câtă perversitate în numele barului „La Paradis”, în realitate un loc de pierzanie înfiorător, iadul, pentru visătorii inocenţi, pervertiţi fără milă între zidurile sumbre şi bine păzite ale clădirii-închisoare.

Fiecare personaj îşi are drama lui. Psihologia nefericitului e exploatată de proxeneţii care racolează „fete simple, sărace, femei tinere, chinuite” (p.17), aproape copile, pentru a le vinde. Toate au un destin comun. Eşuează în barul lui Zeca, o clădire „înconjurată de un gard înalt, cu sârmă ghimpată” (p. 34), păzită de supraveghetori înarmaţi, o adevărată închisoare. Camera unde sunt prizoniere e „o adevărată carceră, fără geamuri, cu paturi suprapuse”, „fereastra a fost zidită” (p. 35). Statutul de sclav în negoţul cărnii pare inimaginabil în secolul XXI. Realitatea infracţională înfricoşătoare, însă camuflată, a traficului de carne vie, aspect al tranziţiei postcomuniste, e mult mai cruntă decât cea imaginată de autoare.

Liliana Corobca regizează filmul unor evenimente tragice, netrăite, al căror ecou real îi impregnează memoria şi îi tulbură sensibilitatea. Întâmplările imaginate refac întâmplări reale dintr-o lume ancorată în tradiţie şi moralitate, pe cale de dispariţie prin depopularea satelor şi migrări în străinătate. Nu poţi rămâne surd la o realitate cruntă, periculoasă, ce atentează la însăşi esenţa fiinţei umane. Romanciera rămâne, totuşi, exterioară lumii imaginate, plină de compasiune pentru eroina sa: „Săraca fată“, spune naratorul descriind imaginea Soniei, în agonie, după „şedinţele de lucru”). Naraţiunea e dinamică, ritmul alert, tonul uneori prea jucăuş faţă de subiectul prea grav. Uneori adoptă tonalitatea şi procedeele basmului, ca şi cum totul ar fi o poveste modernă, pare a se juca cu destinul personajelor, îşi face simţită prezenţa regizorală prin atitudinea ludică, manifestă în diminutive, alteori alunecă în oniric: „O boală rea a intrat în fata frumoasă, în Sonia luminoasă, o boală urâtă, ca o bubă neagră şi vicleană, a intrat în burtica Soniei. O vacă albă, cu lapte şi viţel, a lins burta ei, şi mâinile ei, şi picioarele ei, a scăpărat din copite ca un armăsar şi buba s-a speriat, a ieşit şi viţelul vacii albe, a călcat buboaia în picioare, a zdrobit-o, a stârpit-o. Vaca a făcut o dată muu, o dată fuu, şi a suflat boala peste nouă mări şi nouă ţări. Şi burta Soniei s-a făcut la loc mare, înfloritoare, sănătoasă şi curajoasă. Şi a turnat vaca lapte alb şi gras peste Sonia şi a devenit Sonia mult mai frumoasă, mult mai sănătoasă. Iar în oraşul mare şi frumos, cu case înalte, cu străzi luminate, cine-o aşteaptă pe Sonica? Pavel cel cu mustăcioară, cu bărbişoară, cu ochişorii de foc, trupuşorul de foc, tot numai pentru Sonia cea blândă şi răbdătoare.” (p. 45)

Implicarea autoarei e de natură naratorială. Parantezele în italice pot fi asimilate didascaliilor, ce ţin de interveţia regizorului. La nivel de viziune auctorială, romanul deconstruieşte mirajul paradisului occidental, la fel ca în proza scriitorilor români din exil. O viziune similară apare în tetralogia exilului lui Dumitru Ţepeneag, ca sugestie, menţinându-se pe linia ambiguităţii naratoriale. Un an în Paradis e mai aproape de romanul lui Paulo Coelho Unsprezece minute.

Există similitudini/diferenţe notabile între cele două romane. Scriitorul brazilian prezintă un singur caz asemănător. Îşi salvează eroina în momentul în care aceasta riscă să se complacă în perversiune, să facă din prostituţie o profesie. Este reiniţiată în universul abandonat prin iubire. La Liliana Corobca, eroina preferă moartea prostituţiei, chiar atentează la viaţa ei, dar rezistă prin puterea visului de iubire netrăit, doar imaginat, care se prăbuşeşte la un moment dat prin tentativa lui Pavel de a o poseda pe furiş. Maturizarea forţată, crudă, experienţa fetelor întâlnite în captivitate, deziuluzia trăită alături de Pavel o fac însă să înţeleagă că el este soluţia evadării sale din infern. Fata nevinovată, ce nu putea privi clientul în faţă, plină de vânătăi, încleştată de suferinţă, eliberându-se plângând, se metamorfozează în femeia uşoară, supusă, ce uzează de toate armele pentru a-şi seduce şeful şi pe Pavel, ca prin seducţie să obţină răscumpărarea. Şi reuşeşte, cel puţin aşa sugerează finalul rotund al romanului: imaginea iniţială a Soniei pe treptele Universităţii revine la sfârşit, cu singura diferenţă că cea din final nu mai e inocenta de la început. Povestea riscă să se repete, însă bărbatul care o remarcă, Eduard, e probabil sedus de imaginea unei fete iniţiate (ţigara o trădează, nu ţinuta).

Eroina lui Coelho nu-şi face iluzii, îşi acceptă situaţia, cu speranţa că nu va dura decât un an. Are şansa unei iubiri autentice, salvatoare, ce curmă cufundarea iremediabilă în desfrâu. Scenariul imaginat de Liliana Corobca presupune altele asemănă- toare, pe care se pliază cel al Soniei. Chiar dacă ea rămâne eroina centrală, romanciera aduce rând pe rând în prim plan povestea celorlalte fete: Catia, Liuda, Sveta, Nina. O solidaritate în suferinţă se creează între personajele feminine, chiar între ele şi Anişoara, care le îngrijeşte. Se ajută, se încurajează, se confesează, învaţă supravieţuirea din experienţă.

Soarta personajelor Lilianei Corobca este generată de eşecuri şi drame sociale, dintr-o tranziţie spre capitalismul pragmatic, rapace, unde banul dictează totul, corupe. Aspectul social transpare în povestea fiecărui personaj, iar drama fetelor deconspiră mutaţiile negative din societatea postcomunistă.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara