Înapoi la pagina curenta

Cronica ediţiilor:
bogza îndrăgostit de Răzvan Voncu

Dragă Magdalena... Corespondenţ a Geo Bogza – Madda Holda, ediţie întocmită de Cosmin Pană, cuvânt înainte de Vladimir Pană, Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2017, 230 pag.

iată că improbabilul s-a produs, iar Geo Bogza are o posteritate. Ce-i drept, e cu totul alta decât şi-ar fi închipuit-o el însuşi. Căci nu se alimentează nici din reportajele care îl consacraseră, în anii realismului socialist, drept un autor oficial, nici din fragmentele aforistice care-l acreditaseră, în ultimul deceniu ceauşist, drept un reper moral. Redescoperirea avangardei, după 1989, a generat intense cercetări de arhivă şi reeditări ale unor texte prohibite, operaţiuni în urma cărora profilul literar al lui Geo Bogza a suferit o adevărată metamorfoză. Nici măcar cei mai înflăcăraţi zelatori ai săi nu mai vorbesc despre Cartea Oltului: Jurnal de sex, Poemul-invectivă şi literatura confesivă sunt „nodurile” care configurează posteritatea scriitorului.

Dragă Magdalena.., ediţie îngrijită de Cosmin Pană şi prefaţată de Vladimir Pană, conţine corespondenţa dintre poet şi Madda Holda (pseudonimul Magdalenei Binder, sora lui Saşa Pană şi colaboratoare la revista unu). Este vorba de 30 de scrisori adresate de Geo Bogza şi de 24 aparţinându-i Maddei Holda, urmate (în Addenda) de o parte din corespondenţa purtată de poet cu Mary-Ange, soţia lui Saşa Pană, precum şi câte o inedită a lui Bogza, respectiv, a Maddei Holda, în facsimil. Cele 30 de scrisori aparţinându-i poetului au fost însoţite, acolo unde a fost cazul, de scurte fragmente din jurnalul său, pentru încadrarea cronologică a corespondenţei. Ediţia este bine garnisită cu o preţioasă iconografie, documentând momentul în care se stabileşte relaţia epistolară – anii ’30 ai secolului trecut –, participanţii şi relaţiile lor cu grupurile avangardiste româneşti.

Madda Holda este un personaj episodic în istoria mişcării româneşti de avangardă. Născută la Dorohoi, ca şi fratele său, Saşa Pană, a colaborat la revistele unu şi XX- literatură contemporană. A publicat chiar şi o plachetă, la editura aceleiaşi reviste unu, intitulată Cărţi de vizită, după care, finalizând studiile de Drept, s-a îndepărtat de literatură, devenind mai întâi avocată, apoi, în 1945, după abrogarea interdicţiilor stabilite prin Codul lui Caragea, judecătoare. După un timp a ajuns chiar preşedintă de Tribunal în Capitală, fapt care depune mărturie atât pentru competenţa ei profesională, cât şi pentru acomodarea ei cu fostul regim (previzibiă, dată fiind orientarea de extremă stânga a avangardei).

Relaţia foarte tânărului poet Geo Bogza cu sora lui Saşa Pană începe într-o zi de mai a anului 1930, când, venit la Bucureşti ca să-şi viziteze prietenul, face cunoştinţă cu Magdalena. Interesant este că, deşi poetul şi editorul avangardist erau apropiaţi, Bogza stând chiar în gazdă la Pană, în incursiunile sale bucureştene, pe Magdalena o cunoaşte întâmplător, aparent, fără să fi ştiut de existenţa ei. Negăsindu-l acasă pe Saşa Pană (povesteşte Bogza în Jurnal de copilărie şi adolescenţă, 1987), porneşte prin oraş şi, pe Bulevardul Elisabeta, îi întâlneşte pe Claude Sernet, Stephan Roll şi Saşa Pană, care era însoţit de sora sa.

Primul mesaj, o carte poştală, soseşte de la Madda peste numai câteva zile de la întâmplătoarea întâlnire, în 5 iunie 1930: sunt câteva rânduri, dintre care două fraze cu trimiteri livreşti la creaţia lui Bogza, şi un final deschis, ca o invitaţie. Răspunsul poetului este rapid (data epistolei: 6 iunie), constând într-o scrisoare care evidenţiază, prin structura ei, cât era acesta de prins în experimentele avangardiste pe care le publica în acea perioadă şi, totodată, ce rol important are jocul combinatoric sintactic în poetica suprarealistă.

apoi, corespondenţa creşte în ritm, dimensiuni şi intensitate a sentimentului care o subîntinde. Relaţia se transformă, dintr-una de prietenie într-una afectivă, iar Geo Bogza îi va vizita des pe fraţii Binder la Dorohoi, unde va deveni un obişnuit al anturajului familiei. Schimbul epistolar dintre el şi Madda se încarcă, treptat, pe lângă referinţele la propria lor literatură, de evocarea persoanelor care alcătuiesc societatea familiei Binder, pe care cei doi le transformă în adevărate personaje, uneori cu accente urmuziene. Relaţia este strânsă şi plină de afecţiune, dacă este să judecăm după substanţa epistolelor şi după dimensiunile lor, însă nu durează, de fapt, foarte mult. La nunta lui Saşa Pană cu Mary-Ange, Madda îl cunoaşte pe fratele cumnatei sale, Puiu Silianu, arhitect, şi, la începutul anului 1932, va bascula către acesta, în detrimentul poetului. Erotica redevine amiciţie, corespondenţa continuă (nu fără incriminări), dar în primăvara lui 1933 totul se termină. Însuşi Jurnalul... lui Bogza, după cum adaugă inspirat Cosmin Pană, se finalizează cu o ultimă menţiune a Magdalenei, semn că încheierea relaţiei cu aceasta a reprezentat pentru autor, a posteriori, punctul terminus al adolescenţei...

în plus, aş adăuga, Bogza are, totuşi, ceva duplicitar şi superficial în relaţia cu amintirea Maddei Holda. În jurnal, ca o reminiscenţă a unei răni vechi, el o descrie (nu prea măgulitor), la prima întâlnire, ca pe un dublu feminin al lui Marcel Iancu. Mai târziu, în convorbirile cu Diana Turconi, şi-o aminteşte blondă şi cu cărare pe mijloc, deşi în fotografii nu pare nici blondă, nici pieptănată cu cărare...

De altfel, pe măsură ce steaua Maddei apune, pe „cerul” afectiv al tânărului poet, o altă stea urcă: Mary-Ange (sau, cum solemn i se adresează Bogza într-una din primele scrisori, „Doamna avocat Maria-Angela doctor Alexandru Binder”). Faţă de care are un sentiment ambivalent, în pofida faptului că în aceeaşi scrisoare din 17 decembrie 1932 proclamă absenţa echivocurilor („nici un fel de echivoc nu poate plana în relaţiile dintre noi”). Mary-Ange este soţia celui mai bun prieten, camarad de frondă avangardistă, editor şi susţinător al tânărului fără mari perspective sociale. Soţii Binder, pe de altă parte, formează nu numai o „celulă socială”, ci şi una culturală, fiind pe deplin dedicaţi întreprinderii avangardiste, revistei şi editurii unu, şi funcţionând ca un neoficial „cartier general” al suprarealismului românesc din anii 1930-1940. Dar nu se poate nega, cel puţin din partea lui Bogza, existenţa unui aspect erotic în afecţiunea pe care o poartă soţiei lui Saşa Pană, ceea ce explică, poate, uşurinţa cu care s-a împăcat cu pierderea Maddei. Nu putem decât să le fim recunoscători lui Cosmin şi Vladimir Pană pentru că au adăugat aceste scrisori, fără de care relaţiile inter-personale din gruparea avangardistă românească n-ar fi putut fi înţelese în toată complexitatea lor.

Revin la corespondenţa Geo Bogza – Madda Holda, care ocupă cea mai mare parte din volumul Dragă Magdalena... Esenţialmente o corespondenţă de dragoste, ea este în acelaşi timp şi o insolită artă poetică a avangardei anilor ’30. Cei doi fac, fireşte, literatură în epistolele şi mesajele pe care şi le trimit. Dar la modul natural şi fără sentimentalism sau romanţiozitate: scriu scrisori cu aceleaşi instrumente cu care scriu texte în unu şi, probabil, şi invers. Cum avangarda era marginală social şi va fi tot mai ameninţată de cenzură (Saşa Pană era medic militar şi putea fi mai uşor constrâns decât confraţii săi civili), spaţiul privat serveşte drept teren de probă pentru jocuri sintactice şi experimente compoziţionale. Cu atât mai mult cu cât erosul are un rol important în viziunea suprarealistă.

Totuşi, o observaţie importantă, cred, vizează diferenţa dintre libertatea de spirit şi cea de expresie. Pe cât de îndrăzneţe şi de lipsite de prejudecăţi sunt poemele lui Geo Bogza, pe atât de ludică şi aluzivă este corespondenţa sa. Nimic „neruşinat”, nimic „pornografic” nu tulbură broderia unor compoziţii care, deşi nedestinate publicităţii, se citesc ca nişte bucăţi literare. Bănuiesc că aceasta a fost şi intuiţia editorului, când a conceput patchwork-ul de texte şi imagini care înconjoară scrisorile celor doi, sugerând aspectul unei reviste de avangardă.

Dincolo de amănuntul biografic, de recuperarea istorico-literară a figurii Maddei Holda şi de calitatea literară intrinsecă, Dragă Magdalena... ne mai furnizează ceva preţios: o privire dinăuntru a stilului de viaţă avangardist. Unul foarte modern pentru anii ’30 ai secolului trecut, lipsit de inhibiţii şi eliberat de falsul decor burghez, dedicat artei şi problemelor spirituale şi, în acelaşi timp, intimităţii. Aceşti scriitori, marginali în raport cu mainstream-ul modernismului lovinescian, trăiau, fără doar şi poate, cu mult înaintea epocii lor, ceea ce explică fascinaţia pe care avangarda o exercită și azi.