Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Restituiri:
Benedictinul din Neamţ – G.T. Kirileanu de Nicolae Scurtu

biografia, bibliografia şi biobibliografia eruditului cărturar şi rigurosului istoric literar şi folclorist G.T. Kirileanu (1872-1960) nu sunt cunoscute specialiştilor deoarece, în modestia sa binecunoscută, a renunţat să-şi alcătuiască o listă completă a ceea ce a scris sau ce s-a scris despre sine şi contribuţiile sale.
Epistolele, numeroase, pe care le-a trimis prietenilor, confraţilor şi marilor personalităţi ale epocii în care a trăit şi a creat sunt, astăzi, o mărturie elocventă a ceea ce a reprezentat benedictinul din Neamţ pentru cultura românească.
Nu întâmplător, istoricul Alexandru Zub (n. 12 octombrie 1934) afirma într-una din intervenţiile sale că literatura epistolară a lui G.T. Kirileanu reprezintă, de fapt, prin ceea ce conţine, partea cea mai importantă a creaţiei sale.
Epistolele ce se publică acum sunt trimise profesorului şi bizantinologului Demostene Russo (1869–1938), personalitate distinctă a cercetării relaţiilor greco-române.
Informaţiile de ordin literar şi cultural din aceste epistole sunt preţioase întrucât completează imaginea unor contemporani de talia lui Nicolae Iorga, Dimitrie Onciul, Const. C. Giurescu, I.C. Filitti, I.A. Rădulescu-Pogoneanu, Constantin Turcu şi alţii.
G.T. Kirileanu era, aşa cum rezultă din bogata sa literatură epistolară, un mare şi atent cititor de documente, manuscrise, cărţi, reviste şi ziare de cele mai diverse orientări.
Istoricul literar G.T. Kirileanu era înzestrat cu harul de a comunica unora dintre prietenii săi note, informaţii, ştiri şi alte materiale despre o carte, un om sau un eveniment.
A fost un desăvârşit moralist ce intuia, întotdeauna, valoarea ştiinţifică şi sufletească a confraţilor săi.

*

Piatra-N[eamţ], 6 faur 1937

Mult iubite domnule Russo,

Am primit la timp scrisoarea din 19 ianuar[ie], dar n-am răspuns pentru că tot credeam că voi veni la Bucureşti pe la sfârşitul lui ianuar[ie], spre a mă pregăti de plecarea în străinătate.
Mi-a sosit însă o telegramă să amân călătoria pe luna mart[ie] şi nu-ţi închipui cât m-am bucurat de această amânare foarte pe placul inerţiei mele de care mă simt cuprins, din ce în ce mai mult.
Tânărul Turcu1 a rămas încântat de binevoitoarele cuvinte pe care i le-am împărtăşit din partea d[umi]tale.
Ai gâcit cuvântul amphibie, pe care l-a tradus aşa cum arată Dicţionarul lui Şăineanu, neavând alt dicţionar mai bun. Iar cuvântul rubieà n-avea de unde să-l cunoască, deoarece zice că n-avea pe-atunci la îndemână biblioteca Kirileanu!
Numele său Turcu nu i-a fost de nici un folos, cu toate că am avut până la Cuza Vodă turci şi rubiele în valea Bistriţii Moldoveneşti!
Mulţămesc pentru indicarea m[anu]s[crisului] nr. 3750 de la Bibl[ioteca] Acad[emiei] Române a lui Florea Copilul. Manuscrisul copiat de mine era la biblioteca Arhivelor Statului din Bucureşti şi ţin minte că l-am răsfoit mult şi bine fără să dau de însemnarea cu Florea Copilul.
Sunt f[oarte] nerăbdător să-l cercetez pe cel indicat de dşumneaţta, spre a vedea dacă e acel cercetat de mine înainte de război la Arhivele Statului.
Parcă nu-mi vine a crede să se fi îndurat aprigul Onciul a-l trece Academiei Române!
Asară m-am gândit mai mult ca de obicei la d[umnea]ta şi-mi părea rău că n-ai ascultat începutul şi sfârşitul comunicării la Radio a d[omnu]lui Iorga2 despre Ştefan cel Mare (care s-a publicat şi în Neamul Românesc, dar fără cuvintele de la început şi de la sfârşit). A venit ca o furtună declarând că împotriva obiceiului său de data asta va ceti câteva pagini din noul volum (sub tipar?) al Istoriei Românilor la care munceşte cu mare trudă, dar despre care, lipsit de simpatii cum este el şi opera sa, nimeşniţ nu s-a găsi să spună un cuvânt bun, cum s-a spus despre o carte a altcuiva. Se vede dar silit a-şi face el însuşi recomandarea!
După citirea comunicării a încheiat fulgerându-ne cu aceste cuvinte: Aşa am vorbit eu despre Şt[efan] cel Mare!
Această i[eşire] mi-o explic prin aceea că mai dăunăzi se făcuse la Radio o lungă şi călduroasă recomandare a vol[umului] II din Ist[oria] Românilor de Giurescu (aşa cum se publicase şi în Curentul).
În aceiaşi zi furtunoasă Iorga a făcut comunicare la Acad[emia] Rom[ână] despre o cronică grecească din veacul al XV-lea asupra lui Ştefan cel Mare. Asta era o piatră aruncată cu mult năduf în grădină la „matca răutăţilor“, iar comunicarea la radio era altă piatră în grădina ucenicului Giurescu!
Pe cât văd în ziare, guvernul a căutat să-l potolească prin numirea ca Director al Institutului de Istorie Universală.
Înaintea comunicării lui Iorga am ascultat la Radio aşezata şi interesanta comunicare a lui Pogoneanu despre Însemnările lui Titu Maiorescu. Înduioşat, stăteam întins în pat, cu ochii ţintă la chipul lui Maiorescu de pe poliţa cu cărţi din faţă şi binecuvântam minunea aparatului de radio, cel mai bun leac împotriva urâtului singurătăţii.
Eu melomanul, care cât am stat în Bucureşti nu lipseam de la concertele simfonice, mă pot bucura şi aici de muzică bună şi de cântece populare.
La postul de radio din Belgrad este o sârboaică al cărei glas dulce şi catifelat mă mângâia cu nişte cântece de jale întru totul asemănătoare cu ale bunică-mea din Holdă care m-a crescut şi care-mi aduc lacrămi după vremurile trecute şi oamenii lor.
D-apoi postul bolşevic din Tiraspol care odată pe săptămână ne dă cântece şi balade poporane româneşti în moldoveneasca cea mai arhaică! Să fi auzit o baladă a lui Codreanu mai frumoasă şi mai originală decât cea din Alecsandri!
Dar văd că-ţi răpesc prea mult din timp şi închei rugându-te să arăţi tinerimei3 călduroasele mele salutări, iar d[umi]tale veche şi devotată prietenie,

G.T. Kirileanu

[Domniei sale domnului profesor Demostene Russo, Strada Lucaci, nr. 128, Bucureşti].

*

Piatra-N[eamţ], 1 mart[ie] 1937

Iubite domnule Russo,

Ajuns acasă, aerul curat, înviorător, liniştea din odaia mea mare şi luminoasă, simt că-mi alungă urmările gripei bucureştene. Vai, ce lipsă de soare, ce strâmtime şi ce căldură înăbuşitoare de calorifer am îndurat acolo!
După ce mi-am luat rămas bun de la d[umnea]ta, nu m-a răbdat inima ş-am trecut o clipă la Bibl[ioteca] Acad[emiei] Rom[âne] să văd m[anu]s[crisul] lui Florea Copilul.
M-am încredinţat că altul era m[anu]s[crisul] de medicină pop[ulară] pe care l-am copiat înainte de război la Arh[ivele] St[atului] din Bucureşti. M[anuscrisul] nr. 3750 de la Academie are numai 18 foi cu legătură nouă şi nici o listă grecească de plante medicinale.
Acel de la Arh[ivele] St[atului] avea peste o sută de foi în format mai mic, cu legătură veche, cuprinzând un material mult mai bogat şi având multe foi cu însemnări în limba greacă.
Tare mă tem c-o fi fost trimis la Moscova şi nu s-o fi mai întors! Ar fi mare păcat.
Acasă am găsit ultima broşură publicată de I.C. Filitti sub titlu: Tudor Vladimirescu (Rostul răscoalei lui). Cred că te va interesa. Îl cam scutură bine pe Vârtosu.
Mare furtună cu Iorga stârnită de Giurescu, data aceasta cu ilustraţia volumului. Scrisoare amară decanului, discursul jalnic (în care este apărat Vlădescu) cu răspunsurile tămâitoare a oficialilor şi cu făgăduinţa ministrului că va cere sancţiuni de la Cons[iliul] Facult[ăţii] de Litere!
De asemenea scrisori către Stelian Popescu şi M. Sadoveanu spre a stoarce obişnuitele platitudini. Îmi închipui că explicările ulterioare date de Giurescu au fost cerute de şeful său.
Dar ce-ţi mai bat eu capul cu lucruri pe care d[umnea]ta le cunoşti mai bine decât mine! Voiam numai să-ţi dau un semn că am scăpat de grija unor urmări mai rele ale gripei şi să-ţi doresc şi d[umi]tale deplină însănătoşare, rugându-te să arăţi tinerilor călduroase salutări.
Vechi şi devotat prieten,

G.T. Kirileanu

[P.S.] De cumva iese de sub tipar luna asta vol[umul] II din cartea d[omnu]lui Cartojan, Cărţile poporane, rog pe Nestor să-i facă amintire despre mine, căci mi-a făgăduit un exemplar, pe care îl aştept cu mare nerăbdare.
Iaca dacă n-ai Radio pierzi atâtea! Ai fi ascultat cum Simion Mehedinţi s-a încercat să arate că I. Creangă este cel mai mare dascăl al românilor întocmai cum Homer a fost cel mai mare dascăl al grecilor, spunând în treacăt că poate scrie cineva oricât de multe cărţi fără să fie cel mai mare dascăl, şi amintind de acei care-s invidioşi şi pe cei morţi pentru că ar putea să-i întreacă măcar cu un deget.
Mă aştept la o fulgerătoare izbucnire dinspre partea cealaltă.

[Domniei sale domnului profesor Demostene Russo, Strada Lucaci, nr. 128, Bucureşti].

_____________
Originalele celor două epistole, inedite, se află în biblioteca profesorului Nicolae Scurtu din Bucureşti.
1. Constantin Turcu (1903-1980), profesor, istoric şi arhivist de o reală valoare. A scris şi publicat articole, studii şi cărţi despre ţinutul Neamţ. A fost un cărturar emblematic.
2. Nicolae Iorga, Caracterizarea lui Ştefan cel Mare. Universitatea Radio, 5 februarie 1937, ora 2000. A se consulta şi „Radio Adevărul“, 10, nr. 437, p. 22.
3. Nestor şi Ariadna Camariano, cercetători distinşi ai fenomenului literar şi cultural naţional ce s-au bucurat de sprijinul şi aprecierea lui G.T. Kirileanu.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara