Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Aurel Rău – 85 - Nuiaua de alun de Adrian Popescu

Când l-am cunoscut, prin anii ’64, eu eram elev, iar el la timona prestigioasei reviste clujene „Steaua“. De câtva timp plecase, mai precis fusese îndepărtat printr-o promisiune mincinoasă, de la conducerea prea independentei publicaţii lunare, poetul şi traducătorul, eseistul A.E.Baconsky.

A fost un moment dificil pentru redacţie, dar după conciliabule îndelungate, Aurel Rău va accepta funcţia de redactor- şef al „Stelei”. De atunci, 1959, până în 2000, va coordona cu competenţă şi echilibru revista. Când am debutat, în 1964, ne aflam sub o zodie politică favorabilă unei noi direcţii literare, mai decis estetice. Am avut norocul să-i placă poeziile mele lui Aurel Rău, care se bucura atunci de aparitia volumului Jocul de-a stelele,1963, pe care mi l-a dăruit. Titlul era definitoriu pentru poet, componenta astrală, evocarea constelaţiilor a fost mereu prezentă la Aurel Rău, deseori el face elogiul nemărginirii, dincolo de determinările terestre, un alt volum, Unde apele vorbesc cu pământul, 1961, era lauda acestora, dar peste tot există o nostagie irepresibilă a marilor deschideri sufleteşti, un dor de libertate, compensat de imaginaţie. Am citit mai târziu volumele lui de poezii, Stampe din 1964, picturalitate şi eleganţă stilistică, Turn cu ceas, 1971, unde cotidianul şi istoricul se completează inspirat, Micropoeme…, 1975, rafinamente de inspiraţie niponă, concentrare maximă, sau Cuvinte deasupra vămii, 1976, rodul călătoriior sale neobosite, sau Piatra scrisă, 2002, ori masiva antologie, Lucruri şi stele, 2003.

Transfigurarea estetică a peisajului, natural sau urban, un anumit hieratism caracterizează poezia stelistă, aşa cum spun toate istoriile literare. Mai elaborate decât cele ale congenerilor săi, altceva decât directeţea melancolicdeziluzionată a lui A.E.Baconsky, care teoretiza, prin 1971, deja, „declinul metaforei”, sau biografismul lui Aurel Gurghianu, ori simplitatea iluminantă a lui Victor Felea, poeziile lui Aurel Rău aveau ceva din toate acestea, dar şi ceva aparte, un ton confesiv care se conecta fericit la o tradiţie literară transilvană a locurilor. De fapt, paleta sa geografică este mai vastă. Toponimele au parcă o valoare emblematică la poet, Munţii Rodnei, ori Călimanul, Delta Dunării, sau Şcheii Braşovului. Sau Pusta, Pragurile, Pădurea neagră, germanică. Când citim o admirabilă poezie precum O turmă de oi trece prin oraş suntem cuceriţi de sinceritatea lirismului, care are în spate marea literatură de dinainte de comunism, dar ai şi sentimentul pierderii ireversibile a vârstei senine, dispariţia unei lumi. Tot astfel Tata se ducea în Câmpia Ardealului, ori Îmi scriu de-acasă că orbeşte bunicul sunt alte exemple de vârf, toate bine păstrate de memoria mea afectivă. Peste tot, dominant, un sentiment al pierderii, dar clar antiidilic, unde lumea aspră, rurală, a copilului şi oamenii săi se scufundă încet, sau dispare. Un abur ce vine din rememorările lui Ion Pillat şi din satul mai metafizic al lui Lucian Blaga, perfect asimilaţi, unde viziunea lui Aurel Rău are timbrul său inconfundabil. Aici trebuie căutat lirismul profund al lui Aurel Rău, ori în versurile de dragoste, extraordinare, senzualitatea va fi depăşită printr-o proiecţie nobilidealizantă, avem ecouri stilnoviste în plin proletcultism. „Am să mă rog pentru noi într-o carte”sau „…le las neprivite pulpele ca nişte superbe lacrimi”. Citez din memorie, iar.

Dacă în 1970, redactorul-şef a cooptat (odată cu transformarea revistei bilunare în bilunar şi cu o ţinută tipografică mai atractivă, prin munca graficianului Octavian Bour) la„Steaua” patru echinoxiş ti, pe Petru Poantă, la sugestia lui Dinu Flămând, pe Aurel Şorobetea, pe Eugen Uricaru, pe subsemnatul(un an mai târziu, 1971) alegerea lui a fost una potrivită, cred. Noi eram fericiţi să fim redactori la o revistă purtând un nume glorios, cu scriitori manifestându-se prin acte de independenţă uluitoare, în tensionatul an 1956, la Congresul scriitorilor. O revistă cunoscută pentru exigenţa sa estetică, o publicaţie ce, iată, se înnoia, prin tinereţea noastră care venea cu entuziasmul celor aflaţi la primele biruinţe literare. Mai tîrziu, ne-am mai potolit entuziasmele, dar nu ne-am renegat idealurile. Vreme de două decenii, Aurel Rău ne-a fost un şef înţelegător(cu excesele vârstei june) respectându-ne ca autori şi colegi de scris. Dincolo de obligaţiile profesionale, sau de cerinţele ideologice impuse de sus, am fost o echipă omogenă , o familie de spirite afine, aş spune, cu puţine dezacorduri de principiu, acutizate spre finele dictaturii, cu colaboratori de prima mână. Constantin Noica începuse o rubrică la revistă, Nicolae Steinhardt era şi el cultivat, Nicolae Manolescu semna apreciate Teme, Gabriela Melinescu deţinea o altă rubrică, etc. toate prin strădania lui Aurel Rău. Cel care-l publicase în „Steaua” pe Lucian Blaga cu primele poezii după 1945, era un bun conducător de energii estetice, un liant viu între diferite generaţii şi culturi. Îl editase pe Ion Pillat,pe Blaga, tradusese Antonio Machado,1964, apoi Seferis, 1965, Kavafis, 1971, Saint-John Perse, 1969 cu sentimentul tonic al regăsirii izvoarelor autentice ale poeziei europene, când Partidul încă mai dădea indicaţii, vezi Consfătuirea de la Mangalia, plenarele ideologice etc. Convorbirile fabuloase ale lui Aurel Rău cu Saint- John Perse, cu Yasunari Kawabata sau cu Ernst Jünger deschideau o altă lume cititorilor, departe de obligatoriile servituţi politice, aniversare, de care publicaţia clujeană, asemeni celorlalte din ţară, nu avea cum să scape. „«Steaua» nu s-a compromis”, nota Eugen Negrici, chiar dacă un tribut am dat şi noi redactorii săi, prin impunerea unor pagini de deschidere ale revistei, în anumite momente.

Ce rămâne peren din opera lui Aurel Rău, după o viaţă de scriitor harnic, fecund în mai toate genurile literare? Mai cu seamă creaţiile poetului, „cel mai important poet în viaţă al Transilvaniei”, cum formulează memorabil exigentul G. Grigurcu, în România literară, nr.35/2009. Versurile sale cuprinse în cele peste douăzeci de volume, originale ori tălmăciri, benedictin închegate, vreme de câteva decenii. Cea mai recentă apariţie explorează lirica simboliştilor francezi şi belgieni, Pădurile de simboluri. Un ritm creativ, neobosit timp de peste şase decenii. Mesteacănul, volumul de debut, apare în 1953. Patruzeci de ani, apoi, la cârma revistei „Steaua”, omul devenit sinonim, prin dăruirea sa, cu instituţia. Stilul lui cu perioade ample, cel din rememorările, sau eseurile strânse în volume. Fraza cu volute livreşti voluptuoase apropiată, cumva, cu cea a unui Dan Hăulică, elaborată, barocă, crengi care te învăluie, te reţin, încetinind savant mersul direct spre luminişul amânat.

Nu ştiu ce retrăieşte mai intens poetul, acum. Orelor privilegiate de conversaţie cu Lucian Blaga, invitat la o ceaşcă de cafea, într-unul dintre cele două blocuri, de pe strada Moţilor 22, unde amândoi au locuit în etape diferite ale destinului lor? Călătoriile în Deltă sau La marginea Deşertului Gobi, Franţa marilor întâlniri culturale, ori orele dimineţilor din Japonia? Figura delicată a doamnei Oltea, soţia devotată, recent trecută în lumea nevăzută, uxor amata, care s-a dedicat scriitorului? Podurile şi „sestriere”-le Veneţiei pe care le-am cutreierat cu un grup de poeţi? Întoarcerea în vis pe „Valea Bârgăului prin care curge poezia”, cum îl firitisise Arghezi pe poetul aniversat acum la vârsta lui Arghezi? Toate, probabil. Aurel Rău-chipul distinct al unui intelectual care a iubit literatura şi a construit pe temeliile sale trainice, folosindu-se de cărămizile talentului şi de cimentul omului de cultură, ale profesionistului impecabil. La mulţi ani, domnule Aurel Rău! Nuiaua de alun, care vi s-a dat, v-a orientat mereu spre detectarea surselor poeziei majore, pe care ne-aţi dăruit-o, dincolo de circumstanţe faste sau mai puţin faste, cu harul pe care nu-l poate lua nimeni de la omul ales.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara