Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

tabela de marcaj:
arriva Gigi L’Amoroso! de Horia Alexandrescu

joia trecută, când Steaua lui Becali a învins-o pe Lazio în Europa League, eram şi eu în Arena Naţională, la doi paşi de patronul FCSB , văzându-l cum jubila fericit, savurând marea victorie alături de tribunele incandescente. Era, într-adevăr, un succes de palmares cum se spune, împotriva unei echipe de top a fotbalului italian, cu cel mai bun atac din Serie A, chiar la acest moment. Başca o serie de jucători cotaţi la sume ameţitoare pe Transfermarkt, numai Sergej Milincovici- Savic, cu cota sa de 55 milioane euro, făcând cam de două ori cât toată trupa lui Becali. Deşi, nu mi-e ruşine nici cu Immobile şi Vrij (ambii la 35 de milioane) sau Anderson (25 milioane)! Amintesc aceste sume colosale pentru a înţelege mai bine cu cine am avut şi mai avem de-aface chiar azi, când e programat meciul retur, pe faimosul „Stadio Olimpico“ de la Roma. La Bucureşti însă le-am fost superiori, pe de o parte graţie mobilizării exemplare a băieţilor lui Dică, iar pe de alta superiorităţii prosteşti cu care Simone Inzaghi şi-a trimis squadra la luptă. Putea fi 2-0 chiar, dacă Budescu (altfel, excepţional!) nu rata imensa ocazie din minutul 69, cum şi „italienii“ puteau înscrie, tot de două ori, prin Caceras şi Basta, în finalul meciului. Cert e că în momentul în care enervantul arbitru german… Deniz Aytekin a fluierat sfârşitul partidei, privindu-l pe Becali cum ţopăia fericit în tribună, mi-am amintit de un şlagăr al Dalidei, din anii 1970, care istorisea povestea întoarcerii triumfale acasă a napoletanului Gigi Amoroso! Şi căutam să-mi închipui că în noaptea asta, după meciul de la Roma, ne-am putea înghesui cu toţii la Otopeni, fredonând împreună „Arriva Gigi Amoroso!“… Îmi daţi voie să visez frumos, nu?!

Revenind totuşi la meciul retur de astă seară, trebuie să recunosc că mi-e cam frică. Şi nu numai pentru că e de aşteptat ca Immobile, maşina de goluri a lui Lazio, să fie mai mobil decât la Bucureşti, iar ultraşii „biancoceleştilor“ să-şi împingă favoriţii spre o victorie aducătoare de calificare. Mi-a frică şi că în jocul de la Roma ne va lipsi Pintilii, după cartonaşul primit pe bună dreptate pentru protestele lui inutile de la Bucureşti. Dincolo de toate astea, dacă mi-e mai frică şi mai frică de ceva, acel ceva se numeşte Daniel Vlad, portarul steliştilor! Băiatul ăsta, pe care Gigi îl visa şi îl numea „Messi al portarilor“ – pe lângă că, la cei 19 ani neîmpliniţi ai săi, are caş la gură – e departe rău de valoarea şi experienţa lui Florin Niţă, vândut de Becali la Sparta Praga, pe o bagatelă de vreo două milioane de euro. Când am aflat că Vlad îi va lua locul în poarta steliştilor, mi-am reamintit de meciul pierdut cu Viitorul ,prin golul ăla pe care l-a încasat de la vreo 30 de metri. Mai recent, s-a făcut de băcănie şi în meciul cu CFR-ul, pentru a-l exaspera, în sfârşit, şi pe Gigi Becali, după gafele din derby-ul de duminica asta, cu Dinamo! Drept urmare, patronul roş-albaştrilor a anunţat că va căuta urgent un portar, numai că această precipitare explicabilă nu acoperă, din păcate, şi meciul de astăzi de la Roma. De aici, concluzia că astă seară nu trebuie să ne apărăm supranumeric vreme de 90 de minute, ci să atacăm cu curaj, amintindu-ne de isprava lui Viorel Hizo , de acum câţiva ani, în 2011 dacă nu greşesc, FC Vaslui a făcut 2-2 la Roma, chiar cu Lazio, urmat de o remiză albă, în returul de acasă! Contez, deci, pe un asemenea precedent, cum contez pe realul potenţial ofensiv al steliştilor, în care Budescu e omul cheie, iar Harlem Gnohere l-a impresionat până şi pe signor Inzaghi. Dar mai sunt acolo, cu forţă de atac, Planici, Cristi Tănase şi Teixeira, cum cred că a sosit momentul să semneze un gol antologic, al calificării, şi răzbunătorul Alibec.

Cred, deci, că se poate, şi dacă se poate, de ce n-am reuşi?! Iar dacă vom reuşi, haideţi să ne adunăm seara, în aeroport la Otopeni, să salutăm calificarea steliştilor, cîntând împreună „Arriva Gigi L’Amoroso!“

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara