Adam Michnik, redactor-şef al publicaţiei "Gazeta Wyborcza", încearcă să explice, în ziarul "Le Temps" din 14 mai, climatul revanşard care domneşte între perdanţi şi câştigători în urma revoluţiei democratice.
Reproducem mai jos, cu îngăduinţa autorului, cîteva fragmente din acest articol.

Parlamentul european a condamnat tentativa guvernului polonez de a-i retrage mandatul de parlamentar lui Bronislaw Geremek. Fost lider al sindicatului Solidaritatea, fost deţinut politic şi fost ministru al Afacerilor Externe, Geremek a refuzat să semneze o nouă declaraţie conform căreia nu a fost agent al poliţiei politice în epoca regimului comunist.
Parlamentarii europeni vorbesc de o "vânătoare de vrăjitoare". Geremek spune că legea "lustraţiei" reprezintă o ameninţare la adresa libertăţilor publice. În replică, primul ministru polonez, Jaroslaw Kaczynski, l-a acuzat că "aduce prejudicii patriei mamă" şi trezeşte un sentiment anti-polonez. Comuniştii se foloseau de aceleaşi cuvinte când Geremek le critica abuzurile de putere. ş...ţ
Ce se întâmplă în Polonia? Orice revoluţie trece prin două faze: întâi lupta pentru libertate, apoi lupta pentru putere. Prima este o emancipare a sufletului, când omul exprimă ce are el mai bun, în timp ce a doua trezeşte ce e mai rău: invidia, intrigile, aviditatea, suspiciunea şi dorinţa de răzbunare.
Revoluţia declanşată de sindicatul Solidaritatea a urmat o traiectorie neobişnuită. Constrânsă la clandestinitate prin legea marţială din decembrie 1981, Solidaritatea a supravieţuit la şapte ani de represiune spre a reapărea la lumina zilei în 1989, pe urmele "perestroikăi" lui Gorbaciov. Solidaritatea şi aripa reformatoare a guvernului comunist au ajuns la un compromis care a deschis calea dezmembrării paşnice a dictaturii comuniste în întregul bloc sovietic.
Solidaritatea a adoptat o atitudine de compromis mai degrabă decât de răzbunare, preferând ideea unei Polonii pentru toţi, în locul unei ţări divizate între câştigători atotputernici şi perdanţi oprimaţi. Începând din 1989 au avut loc schimbări de guvern, dar ţara a rămas stabilă. Chiar şi foştii comunişti au acceptat regulile democraţiei parlamentare şi ale economiei de piaţă.
Dar nu toată lumea a urmat acest drum. Astăzi, Polonia este guvernată de o coaliţie de revanşarzi din epoca post-Solidaritatea, de agitatori provinciali postcomunişti, de grupuri xenofobe şi antisemite, moştenitori ai şovinismului antebelic şi ai mediilor care gravitează în jurul postului de radio Maryja, purtător de cuvânt al fundamentalismului etno-clerical. ş...ţ
Pretutindeni se observă semne îngrijorătoare: autoritatea Justiţiei este subminată, independenţa Curţii Constituţionale este pusă în discuţie, funcţionarii sunt cumpăraţi, iar funcţia de procuror este politizată.
Orice revoluţie care reuşeşte are câştigătorii şi perdanţii săi. Revoluţia poloneză a adus libertăţile publice, dar şi mai multă delincvenţă, economia de piaţă, dar şi riscurile de faliment pentru întreprinderi şi o rată a şomajului ridicată, precum şi apariţia unei clase mijlocii dinamice, însoţită de o falie între venituri care se adânceşte. A deschis Polonia spre Europa, dar a indus şi frica de străin şi teama de o invazie culturală occidentală de masă.
Pentru perdanţii revoluţiei poloneze din 1989, libertatea este însoţită de multe incertitudini. În marile întreprinderi, muncitorii Solidarităţii au devenit victimele libertăţilor pe care le-au cucerit. în această atmosferă de anxietate guvernează coaliţia de la putere, combinând poţiunea conservatoare a lui George Bush cu centralismul lui Vladimir Putin.
Veteranii Solidarităţii credeau că sfârşitul dictaturii le va permite să ajungă pe firmament. Dar vinovaţii dintre comunişti nu au fost pedepsiţi, iar militanţii virtuoşi ai Solidarităţii nu au fost răsplătiţi. Astfel, sentimentul nedreptăţii a dat naştere resentimentului, invidiei şi unei energii răzbunătoare îndreptată atât împotriva foştilor inamici, cât şi contra foştilor prieteni care păreau să-şi scoată castanele din foc.
Perdanţii nu au vrut să recunoască faptul că această cucerire a libertăţii a fost cea mai mare reuşită a Poloniei din ultimii 300 de ani. Pentru ei, Polonia a rămas o ţară guvernată de aparatul securistic comunist. Acestei Polonii îi lipsea o revoluţie morală conform căreia crimele nu ar rămâne nepedepsite, virtutea ar fi răsplătită, iar nedreptăţile, îndreptate.
După victoria lor în alegerile din 2005, partidele perdanţilor au ales o metodă: marea epurare. În conformitate cu primele estimări, lustraţia ar trebui să dureze 17 ani şi să atingă 700 000 de persoane. O listă de nume a fost găsită în arhivele serviciilor de securitate; ea va fi făcută publică. Fiecare din cele 700 000 de persoane afectate trebuie să declare că nu a colaborat cu serviciile de securitate. Cine refuză sau dă o declaraţie falsă va fi concediat şi i se va interzice exercitarea profesiei timp de zece ani. ş...ţ
Cardinalul Dziwisz din Cracovia ne aminteşte că nu este loc "pentru revanşă, răzbunare, lipsă de respect faţă de demnitatea umană şi acuzaţii gratuite". Niciodată, de la căderea comunismului, un cardinal nu a folosit termeni atât de duri.
Această "lustraţie" ar fi trebuit ea să aibă loc la începutul transformării Poloniei? Scopul revoluţiei paşnice era libertatea, suveranitatea şi reformele economice, nu vânătoarea suspecţilor. Dacă această vânătoare ar fi fost organizată în 1990, nici reformele economice ale lui Leszek Balcerowicz, nici instaurarea statului de drept nu ar fi fost posibile. Iar Polonia nu ar fi nici membră NATO, nici a Uniunii Europene.
Astăzi, două Polonii stau faţă în faţă. Polonia suspiciunii, a fricii şi a răzbunării combate Polonia speranţei, a curajului şi a dialogului. Această Polonie - alcătuită din deschidere şi toleranţă, cea a lui Ioan Paul al II-lea şi a lui Czeslaw Milosz, a prietenilor mei din clandestinitate şi din închisoare - trebuie să învingă.