Numărul curent: 48

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Ochiul Magic:
Actualitatea de Cronicar


Casa din Vama Veche

Cine a ajuns în vara aceasta la Vama Veche şi a avut vreme să se plimbe pe uliţele prăfuite ar fi putut descoperi, undeva în dreapta şoselei principale, o casă care aduce cu o cetăţuie medievală. Este Casa cu olane. Acolo ar fi întâlnit-o, înconjurată de studenţii ei din Germania, pe doamna Elsa Lueder Miron, profesoară la Catedra de romanistică a Universităţii din Freiburg, soţia regretatului Paul Miron. Energică şi inteligentă, fină cunoscătoare a culturii noastre şi a realităţilor româneşti (s-ar zice că ştie cum stau lucrurile mai bine decât mulţi autohtoni cu pretenţii!), arătând un devotament neobişnuit faţă de literatura română, doamna Elsa Lueder Miron desfăşoară o meritorie activitate în slujba intereselor româneşti. De pildă, atunci când Cronicarul s-a aflat în vizită acolo, în Casa cu olane grupele de studenţi coordonate de profesoară se familiarizau cu literatura nouă de la noi, făceau exerciţii de aprofundare a limbii române şi de traduceri, în fine, lucrau la un film despre vechile clădiri de patrimoniu din centrul Constanţei ameninţate să se prăbuşească, clădiri pe care aceşti prieteni ai ţării noastre încearcă să le salveze prin demersul lor cinematografic. Prezenţa doamnei Elsa Lueder Miron este exemplară. Din păcate, se pare că în vremurile noastre exemplul bun nu e contaminant şi nici nu interesează.



Steaua de vara

În numărul dublu din această vară al revistei STEAUA este remarcabil. Editorialul lui Adrian Popescu face o exactă fotografie a ediţiei 2009-2010 a Premiilor Uniunii Scriitorilor. Apoi, atrage atenţia grupajul dedicat Centenarului lui Miguel Hernández (comentarii şi traduceri de Viorel Rujea, Dan Rujea, Aurel Rău, Dinu Flămând, Cătălina Iliescu Gheorghiu, José Carlos Rovira). De asemenea, se citesc cu interes eseul lui Florin Mihăilescu, „Fiinţa visătoare", textul intitulat „Aktionsgruppe Banat şi exilul" semnat de Ana-Maria Tăut, dezbaterea (organizată de Centrul clujean de cercetare a imaginarului) despre mitopie, conceptul creat de Paolo Bellini, ca şi substanţialul capitol de cronici şi comentarii critice consacrate unor autori români sau străini.



Dexterităţi

Comisia de învăţământ a Senatului a propus ca, de la anul, la desen, educaţie fizică şi muzică, să nu mai fie acordate note. Ce fel de calificative au în vedere senatorii, nu ni se spune. Probabil vor lăsa lucrurile la mâna ministerului de resort. Lucrul interesant e altul şi anume că printre dexterităţile menţionate figurează religia. Aţi citit bine: religia. Dacă religia e dexteritate, atunci ar trebui să rânduim alături de ea filosofia şi, în general, disciplinele umaniste. N-ar fi vorba de o reformă radicală: de multă vreme, aceste discipline, inclusiv limba şi literatura română, au statut, e drept, neoficial, de dexterităţi. Acest statut ar deveni în acest fel oficial şi, fiind la mijloc o iniţiativă a Senatului, legal. În plus, vă daţi seama ce stimulent energic pentru elevi ar fi înlocuirea nenorocitelor de note cu formula mai simplă „trecut", respectiv „picat". Absenteismul ar scădea, discriminarea inadmisibilă între elevi de nota 10 şi elevi de nota 5 ar înceta şi aşa mai departe. Ideea senatorilor e unul dintre puţinele prilejuri de bucurie pentru români în aceşti ani trişti de criză pe toate planurile.



Internetul, cu bune şi rele

Într-un editorial recent din REVISTA 22, Andrei Cornea se declară îngrozit de trivialităţile din comentariile anonime de pe internet, dar mai ales de „neroziile vădite, incongruenţele, obsesiile conspiraţioniste răsuflate, ignoranţa cu pretenţii de ştiinţă, rasismul, şovinismul, dar şi agramatismul". Mai mult: „Grav cu adevărat este anonimatul postărilor, cu alte cuvinte, descărcarea completă de responsabilitate. Iar asta e valabil nu doar pentru postările «negative». În fond, acest anonimat posibil şi încurajat, tipic pentru Internet, rupe contractul nescris tradiţional dintre autorul unei comunicări şi destinatar (public sau privat), contract respectat, într-o societate liberă, atât de scrisoare, de tipar, cât şi de mediile electronice tradiţionale - radio şi televizor: odată postat pe Internet, cuvântul îşi pierde autorul, autorul - responsabilitatea, iar responsabilitatea - valoarea socială." Cronicarul l-ar contrazice aici pe dl Cornea: în lumea reală, offline, cum i se zice acum, scrisorile anonime nu respectă nici ele acel contract. În perioada comunistă, manifestele (alea puţine) împrăştiate pe stradă tot anonime erau. Nu internetul a inventat anonimatul: el doar a făcut posibilă comunicarea instantanee către un public numeros, aflat oriunde în lume.

Editorialistul de la „22" admite însă şi o mare calitate a internetului: „Spuneam însă, la început, că am opinii împărţite privitoare la «postări» şi «forumuri» de discuţii. Dacă, până acum, am spus ce nu-mi place la ele, trebuie să spun şi ce îmi place. Îmi place un singur lucru: că aflăm astfel adevărul - crud, mizerabil, dar nu mai puţin adevăr. Nu-mi place acest adevăr, îmi place cunoaşterea lui."

Iată şi o situaţie concretă de acest fel: în zilele scandalului intens mediatizat al cozilor pentru plata contribuţiilor la şomaj, sănătate şi pensii, prevăzute de ordonanţa 58/ 2010, directorul Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă declara presei: „Softurile noastre sunt îmbătrânite. Pregătim, cu specialiştii noştri de la Agenţie, un mic progrămel pentru a centraliza declaraţiile". În urma unui comentariu anonim de pe Hotnews la articolul care prezenta declaraţia, ziariştii portalului de ştiri au făcut o decoperire interesantă, pe care o anunţă într-un nou articol: ANOFMa atribuit un contract de 22,4 milioane euro, anul trecut, pentru „servicii informatice"/Acum improvizează „ un micprogrămel"pentru centralizarea declaraţiilor. Parcă anonimatul acesta nu e chiar aşa de rău, totuşi...