Numărul curent: 48

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Ochiul Magic:
Actualitatea de Cronicar


Reclamă şi reclamaţie

În DILEMA-TECA nr. 46, martie 2010, se poate citi o recenzie la Memorii ale unui bătrân crocodil de Tennessee Williams, apărute la Editura Minerva în frumoasa traducere a doamnei Antoa-neta Ralian. Recenzentul, Bog-dan-Alexandru Stănescu, observă, pe bună dreptate, lipsa cărţii din librării: dacă o vrei, trebuie să te duci după ea la sediul editurii, pe Bulevardul Metalurgiei. „Mă rog, n-aş face atâta tam-tam dacă ar fi vorba de vreun manual de acvaristică, însă aici mă refer la memoriile lui Tennessee Williams în traducerea Antoanetei Ralian [din fuga clapelor numele autorului a ieşit scris Tenneseee, dar asta se poate întâmpla oricui, la atâtea litere duble, n.m. Cronicar]. Adică, dacă nici asta nu e o carte pe care s-o scoţi în faţă, nu ştiu ce ar mai fi." Până aici suntem cu toţii de acord. Însă următoarea observaţie a recenzentului necesită o explicaţie. Comentând coperta I, Bogdan-Alexandru Stănescu ironizează ca pe o confuzie precizarea Premiul Pulitzerpentru dramă, împodobind cuvântul dramă cu trei puncte de suspensie înainte şi cinci semne de exclamare după, ca şi cum drama ar fi problema, iar cartea ar fi luat alt premiu. Or, nu e vorba de premiul dat cărţii acesteia: Tennessee Williams chiar a luat cândva premiul Pulitzer pentru dramă. Cât de oportun este să scoţi în faţă premiile unui scriitor pe banderole detaşabile sau nu -aceasta putea fi întrebarea. Oricum, metoda se practică în toată lumea, un autor e automat legat de premiile lui pe fiecare nouă copertă, pentru că publicul cumpără mai uşor, în ziua de azi, un scriitor premiat, iar pe cultura generală nu te mai poţi bizui. Cronicarul ar fi preferat totuşi ca recenzentul să vorbească mai mult despre conţinutul cărţii decât despre procurarea şi coperta ei, pentru că ocolul pe care-l face ca să ajungă la ea îi înghite cel puţin un sfert din articol.



Ce-i lipseşte vieţii noastre literare?

Sunt câteva noutăţi care atrag atenţia în numărul 2 din acest an al revistei RAMURI în primul rând, formula redacţională modificată, cu Paul Aretzu - redactor-şef, Florea Mu - redactor-şef adjunct şi Gabriela Gheorghişor - redactor; apoi, apariţia unor rubrici fixe avându-i ca titulari pe Dumitru Chioaru, care scrie despre „întoarcerea poetului Alexandru Muşina", şi Nichita Danilov, al cărui text „După Neoavangardă, cu Lis şi Izbăşescu" se citeşte cu plăcere. Din sumar am reţinut însemnările lui Gheorghe Grigurcu şi Nicolae Prelipceanu despre Eminescu ca subiect de dispută, evocarea lui Teodor Vârgolici la 80 de ani, intitulată
„Om de carte", semnată de Gabriel Dimisianu, proza lui Augustin Cupşa, ca şi opiniile exprimate de Adrian Popescu pe o temă de actualitate „Uniunea Scriitorilor şi veleitarii". În sfârşit, se cuvine să fie menţionată ancheta care-şi propune să stabilească revistele şi cărţile cele mai bune ale anului trecut, dar şi să ofere răspunsuri la întrebarea: Ce-i lipseşte, în momentul de faţă, vieţii noastre literare? Iată unul din răspunsuri, propus de Gabriel Coşoveanu: „O anumită demnitate, mai precis conştientizarea situaţiei precare de oază plină de orgolii într-o lume agramată şi violentă, căreia nu-i pasă defel de ea. Viaţa noastră literară pare să-şi ajungă sieşi."



Alchimia herbului

Pe coperta a patra a ultimului volum semnat de Claudiu Komartin, un critic literar scria că, prin tânărul poet, generaţia 2000 şi-a dat platina pe faţă. La capătul unei serii de scandaluri internautice, culminând cu implicarea într-o destul de ridicolă afacere de plagiat, Komartin găseşte cu cale să vorbească (tot pe un blog, fireşte) despre independenţa pierdută a României literare. Motivul? Sponsorizarea oferită revistei de către Gold Corporation, calificată după ureche drept „cumpărare" sau, mai rău, „mogulizare". Apreciere nu numai meschină, ci şi complet lipsită de acoperire. Furia aceasta cu spoială moralistă face, iată, trecerea de la platină la aur.



Bucăţi de madlenă

Nu pot să precizez ce număr/ numere din NOUA LITERATURĂ am citit recent, pe site-ul revistei. Mă interesează destul de puţin, câtă vreme am putut urmări desfăşurarea, pe vreo trei, cred, secvenţe, a unei rubrici. Volubilis, a Simonei Popescu. Rubrică pe care am parcurs-o când şi când, fără să-i văd, până acum - deşi, probabil, va fi avut-o - aura de proză bună, tonică, reconfortantă, chiar pe spaţii mici. Firul de unde am prins-o e o arheologie, dacă se poate spune aşa, a frigului. Frigul navetei, frigul din casa gazdelor din sat, frigul oboselii şi al fricii, frigul pătrunzător din noaptea când moare cineva drag, frigul renunţării şi al unei boli la limita răbufnirii. O calamitate, definiţia unei epoci de tracasări, cu slabe, dar atât de frumoase pâlpâiri de lumină - un burlan dăruit, o poveste de dragoste printre cărţi scrise lângă flacăra aragazului, tinereţea însăşi, recuperată fără pic de frustrare sau mânie. Citeam de frig e paradoxul tutelar al unei lumi pe cât de frumoasă, pe atât de urâtă, sau invers. Apare firească - deşi nu frigul e de vină! - jalea după Africa, dezvoltată într-o altă bucată de amintire, Negresa. Poate fi o prăjitură, mai celebră la noi, într-o anumită perioadă, decât madlena francezilor, dar nu e, e chiar fetiţa apărută ca o curiozitate într-o şcoală de oameni „normali", trădarea unei Africi care-a plecat. De aici, o rescriere, cu accente de duioasă neiertare de sine, şi de istorie, a poveştii străinului. Vă las s-o citiţi, delicat lamento pentru oamenii din Est şi pentru visurile lor călătoare. (Simona Vasilache)