Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
In memoriam Pavel Gătăianţu de Virgil Mihaiu

Pavel Gătăianţu s-a născut în comuna Sân-Mihai din Banatul Sârbesc în anul 1957. A decedat, fulgerător, la începutul anului 2015. Deşi n-am avut şansa de a-l întâlni atât de frecvent pe cât mi-ar fi plăcut, cred că el a contribuit – în mod cvasimagic – la împlinirea unora dintre speranţele mele. Ca atare, l-am perceput ca pe un fel de înger protector.
Nu-mi amintesc să-l fi ajutat vreodată cu altceva decât ... vorbe bune. Însă, acelea fiind româneşti, îi mergeau drept la inimă. În schimb, el mi-a facilitat aducerea pe scena prestigiosului Festival de Jazz de la Novi Sad a grupul basarabean Trigon – cea mai convingătoare expresie jazzistică a ethosului muzical pan-român. Cu acea ocazie – pe când lumea abia intrase în secolul 21, iar podurile de peste Dunăre erau în faza de reconstrucţie după absurda lor bombardare – m-a plimbat pe esplanadele citadelei Petrovaradin, mi-a prezentat frumuseţile (arhitecturale, culturale, feminine...) ale urbei sale de adopţiune, apoi m-a invitat pentru un lung interviu în studiourile postului de Radio Novi Sad (instituţie exemplară în materie de plurilingvism!), unde lucra ca redactor la Secţia Română... Cum îngerii protectori trag unii la alţii, la acelaşi festival am făcut cunoştinţă cu Maja Popovic, cea mai influentă impresară a jazzului muntenegrean. (Graţie ei aveam să-mi împlinesc visul de a revedea paradisul terestru purtând numele Muntenegru – aspiraţie nutrită permanent după vizita făcută acolo cu părinţii, pe când aveam 14 ani).
În 2005, ca oaspete al Festivalului de Jazz din Kanjiza, l-am sunat pe Pavel pe telefonul fix; a acceptat spontan să dau o fugă până la Novi Sad, spre a-l vizita. Deşi apariţia mea era totalmente intempestivă, afabilul poet m-a copleşit cu generozitatea şi ospitalitatea unui vechi amic. Sunt sigur că, pe drumul de întoarcere, undele sale pozitive m-au însoţit până la Timişoara, având în vedere inubliabila primire pe care mi-a făcut-o acolo Mircea Mihăieş.
După aproape un deceniu, ceva indefinisabil (probabil o presimţire) m-a îndemnat să-l caut din nou pe Pavel Gătăianţu. Fără ezitări, el a contactat-o pe Vesna Kaceanski, directoarea artistică a sus-amintitului Novosadski Jazz Festival, aranjând invitarea mea spre a ţine două prelegeri în cadrul acestui notoriu eveniment muzical. După un solicitant voiaj, ajunsei seara în cel de-al doilea oraş ca importanţă din Serbia. Organizatorii avură gentileţea de a mă caza în Hotelul Vojvodina, din piaţa centrală. Deşi orele erau destul de înaintate, la câteva minute după ce-mi anunţasem sosirea, Pavel a apărut la restaurantul hotelului propunându-mi să închinăm cupe cu vin, în semn de bun venit. Ca la fiecare revedere, mi-a oferit mostre recente din ferventa sa creaţie literară: cărţile de poeme în limba română Anarhie cu pauză de ceai şi Hotel Balcan, antologia din noua poezie română, pe care o publicase în limba sârbă sub titlul Iz novije rumunske poezije, precum şi voluminoasa „revistă de ştiinţă şi artă în tranziţie” Europa, ambiţiosul proiect cultural transfrontalier pe care îl fondase şi coordonase cu abnegaţie începând din 2008 şi până la prematura, neverosimila sa dispariţie.
Senzaţia pe care mi-o dădea Pavel Gătăianţu era aceea a unui creator de o tumultuoasă vitalitate, capabil să se manifeste pe diverse paliere ale expresivităţii artistice. Avea însă o apetenţă specială pentru registrele dezinhibat-avangardiste, în buna tradiţie a compatrioţilor săi români născuţi în Voivodina – Vasko Popa, Petru Cârdu, Adam Puslojic, Ioan Flora... Era poet, prozator, jurnalist, dar şi performer, om de radio, degustător de arte, deschis spre toate orizonturile experimentalismului. Ca promotor al comunităţii în sânul căreia se născuse, el a fost şi primul preşedinte al unei asociaţii reprezentative a românilor din Serbia (1990-1994). Cum se vede – şi-a menţinut întotdeauna orgoliul tipic de bănăţean de sorginte latină, însă a activat şi ca un pro-europenist convins.
Când nu se ocupa de toate cele deja enumerate (plus multe altele), Pavel Gătăianţu ştia să-şi cultive familia şi amicii, cu o febleţe specială pentru cei ataşaţi afectiv de România. Un exemplu elocvent mi l-a oferit chiar la (din nefericire) ultima noastră întâlnire, ce a încununat escapada mea novisadiană din prag de iarnă 2014-2015. Atunci a insistat să vizităm fabulosul atelier al nu mai puţin fabulosului artist plastic şi confrate de caracter Doru Bosiok. Avu loc o serată spontană, de o mare densitate sentimentală şi estetică. Presimţirea de care aminteam mai sus s-a dovedit a avea o încărcătură providenţială, marcând o despărţire mundană, dar menţinând deschise porţile spre o altă lume mai bună.
Nu mă mai miră o altă (aparentă) coincidenţă. Pe internet există afişul uneia dintre ultimele prezenţe ale lui Pavel Gătăianţu pe o scenă din România: o serată literară avându-l pe el ca protagonist, la Braşov. Coordonatorul Întâlnirii cu Poetul din Banatul Sârbesc fusese alt inimos poet, Andrei Bodiu. La scurt timp după aceea, aveam să beneficiez – împreună cu Daniel Perdigão, reprezentantul Institutului Camões în România – de gentila ospitalitate a lui Andrei, care ne-a invitat să conferenţiem împreună în ambianţa academică a Universităţii Transilvania din Braşov. Şocul pe care l-am resimţit când am aflat că, după câteva zile, Andrei a murit subit la Oradea s-a repetat în ianuarie 2015, când Doru Bosiok mi-a comunicat teribila ştire despre decesul lui Pavel.
Dacă ar fi posibilă o justiţie divină imanentă, ar trebui să existe o viaţă de apoi, unde spiritele ce s-au înţeles bine pe lumea asta să-şi perpetueze raporturile conviviale. Presimt că Pavel Gătăianţu a plecat mai repede dintre noi, spre a pune o vorbă bună în acest sens.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara