Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Arte:
In memoriam, Ion Nicodim - Inorog sub ţărână de Aurelia Mocanu

Ion Nicodim mai avea zece zile până să împlinească trei sferturi de veac, în a doua zi după Bunavestire. S-a stins din viaţă la Paris, după câteva luni de luptă cu cancerul. A fost aşezat alături de iubiţii săi părinţii adoptivi, pe aleea artiştilor, la cimitirul deschis după cutremurul din '77, la Străuleşti. Ion Nicodim nu a plecat dintre noi bătrân, ci a fost retezat în plină voltă artistică pe care o deschisese din nou peste o Europă, mai ales de sensibilitate latină. Ţărâna să-i fie uşoară! Ţărâna a fost tema principală a ultimului deceniu din creaţia marelui artist. Un nucleu de lucrări dedicat ţarinei a plecat dinspre Muzeul Agriculturii din Slobozia (2000), s-a amplificat şi s-a înnobilat la Curtea Brâncoveanului de la Mogoşoaia (2003), apoi a strălucit la Palazzo Stella de lângă Bologna şi la Vicenza, în 2004, iar în 2005 la Padova şi Roma, pentru ca în 2006 expoziţia foarte complexă a soţilor Nicodim să se deschidă în situri istorice din sudul Franţei, la Collioure şi în Normandia, la Caen. Ion Nicodim este, fără îndoială, un creator exponenţial al artei româneşti de la sfârşitul secolului XX şi, totodată, în spaţiul nostru cultural, el este un exemplu major pentru febrilitatea şi reuşita sincronizării creaţiei la scena europeană. Etapa seniorială pentru un creator este adesea, în psihologia stilului său, echivalentul eliberării de tutelă, de impostaţia stilului-tată, adică a propriului pattern. Ne-o demonstrează, cu ardoare, manierele târzii ale longevivilor celebri precum Tizian, Tintoretto, Rembrandt, Goya, Kokoschka, Matisse, Picasso. Astfel, în deceniul din urmă, Ion Nicodim ne-a oferit o ipostază exuberantă a unui "homo faber", arhaizant şi nonconformist, în acelaşi timp, aliaj de uzurpare dadaistă şi ritualizare păgână. Pictorul Ion Nicodim, cel al abstracţiei sublimate în monocromii de azur, cel din anii '70, ori cel al marilor pânze abia atinse cu angobe de argilă, plămădeşte acum, în tridimensional, arătări compozite pline de haz rustic. Nicodim, întors spre Ťţară, ţăran, ţărânăť, practică o Ťars combinatoriať din instalaţionism, artă obiectuală şi sculptural eteroclit. Artistul avea o autentică nostalgie a ruralului, după un lung periplu occidental început în 1968, reîntoarcere melancolică, dar nu lipsită de humor nastratinesc, cel al ceremoniilor pestriţe. Ghidonul întors peste şaua unei biciclete echivala, sub decizia artistică a lui Picasso, cu un craniu de taur. Iată cum o furcă încremeneşte în chip de Regină, în ceea ce ne oferă Nicodim, pe un dublu soclu, cvasi-brâncuşian, de lemn şi de piatră, lucrare figurând în catalogul italian (2004) şi în cel francez (2006). La un ceas sapienţial al carierei sale, pictorului de altădată îi procură o intensă plăcere "să pună în operă" materiile încărcate de poetica arhaicităţii, cele pe care le oferă, îndeobşte, o veche gospodărie ţărănească. Alături de Drumul robilor închipuit de ţepii unei mari grape, stă un Cuplu adamic, uriaş şi hirsut, cioplit din bardă şi garnisit cu piroane, pene şi scoici. Pe sub tipsia unei Flori a soarelui, chircită de brumă, floare modelată giacomettian în bronz, se poate plimba cornul Inorogului, atribuit unui candid căluţ de bâlci, aşezat în spice. În pictura de mari dimensiuni şi în planşele grafice (...animula, vagula, blandula...) ale deceniilor şapte şi opt din secolul trecut, Ion Nicodim este aproape Ťextrem-orientalť de parcimonios. Cu o sensibilitate zen, el goleşte suprafeţele, fără a le împuţina vibraţia gris-pământie sau azurie a fundalului. Aşează apoi pe aceste suprafeţe, cu discreţie şi calculată disimetrie, unul dintre motivele sale predilecte: lacul, planta, curcubeul. Pe la mijlocul carierei sale de o jumătate de veac, Nicodim a recurs constant la o formă ritualizată, cu decupaj precis şi prezenţă eponimică: inima. Ziditor de masă de altar din chirpici ( lucrare care a figurat pe afişul expoziţiei itinerate din 2003, de la Mogoşoaia spre Italia, în 2004-5, şi Franţa, în 2006), Nicodim decupează cordiform placa de lut amestecat cu paie în talisman-carte, dedicată lui Cioran. Artistul a modelat aceleaşi inimi pe conuri suple, în chip de herme, în impresionanta expoziţie de la Muzeul Naţional de Artă al României, din 1987. Dar, în preajma corpului uman, Nicodim are o sensibilitate deconstructivă. Eroului său îngenunchiat (statuară şi planşe grafice) i se asamblează un evantai de braţe care stăpung văzduhul, ameninţă cerul. În variantele picturale-colaj ale Eroului căzut, corpul este dezarticulat anatomic. O palmă şi o talpă bricolate din tablă ies, incogru, dar expresiv ca materialitate, din pânza cu urma-boare a trupului căzut. Când imaginează universul antropomorf al arhaităţii, Nicodim adiţionează fragmente eteroclite şi le asamblează sumar, cu pofta obiectului din primele avangarde. Christul răstignit, închipuit dintr-un plug montat vertical şi articulat cu alte unelte agricole vechi, este o bună cheie de citire a artei fragmentului combinatoriu la Nicodim. Seria Caloienilor, prezentaţi în racla lor de lut, în anul 2000, la Muzeul Naţional al Agriculturii din Slobozia, sunt coconi înfăşaţi în coji de ouă încondeiate de Paşte. Adam şi Eva, din 2004, personaje golemice din buşteni ciopliţi la bardă, prinşi cu scoabe, capătă haz şi forţă expresivă prin bricolăi de varii fragmente. Dar liantul, la propriu şi la figurat, al etapelor creaţiei lui Ion Nicodim, de la inimile de chirpici înălţate pe herme conice, la cartea de pământ dedicată lui Cioran, până la chivotul cu coconi, este, pentru marele artist, lutul, ţărâna lipită de paie tocate, chirpiciul pe care Nicodim l-a titularizat în tabelul alchimic al artelor contemporane.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara