Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
In imago veritas de Barbu Cioculescu

Se apropiau sfintele sărbători, o nelinişte pulsând din necunoscute straturi, o stranie şi epuizantă frământare, pustiitoare melancolii, la un loc cu cel mai acut sentiment al universalei deşertăciuni puneau stăpânire pe mine, răpindu-mi somnul, stingându-mi pofta de mâncare şi chiar pe cea de băut, făcându-mă posac, ciufut, mofluz, nesuferit celor din jur, siliţi să-mi rabde noi şi insuportabile hachiţe. Când, în numele bunului simţ se pregăteau să mă pună la punct, îşi aminteau ce limbă rea puteam să am când mă simţeam călcat pe coada de leu. Precum şi cât de bine mă pricepeam să am întotdeauna dreptate. Se vedea o treabă sisifică a căuta sursa acestei la culme inconfortabile stenahorii, angoasă, în limbaj ionescian, un handicap în plus faţă de scăderea auzului, a văzului, memoriei şi facultăţii de iertare, tot motive de iertare la această vârstă care, ştiinţific, se manifestă odată cu încetarea creşterii - de pe la douăzeci de ani, în prima miercuri. De pe la optzeci, începe să se simtă. încercam să mă autoscopez, să-mi sondez adâncurile, operaţie la care mă dedau din copilărie, în familiarele ocazii ale unor usturătoare pe cât de repetate eşecuri, segmentând jumătăţile de reuşită. însă acum aceste adâncuri se vedeau acoperite de o perdea de ceţuri sulfuroase. Putea fi, desigur, una din tentativele bătrâneţii de a-mi reteza elanul vital, pura bucurie de a trăi şi a contempla răsăritul de Soare, prea curând, apoi, a amurgurii aceluiaşi. Ca şi Justiţia, bătrâneţea are un braţ lung şi tot aşa de descărnat. Din oglinda tocmai ştearsă de praf, ce avea să mai aştepte - dar cât oare? - până să fie acoperită cu cearceafuri, îmi întorcea privirea un bărbat cu greutate la propriu şi la figurat, rezistent la rugina timpului, la chemările de sirenă ale dispariţiei, conştient încă de sine, glăsuitor, suitor şi coborâtor de scări fără ajutoare. Se excludeau, prin urmare, cauza patologică, uzura, ultragiul anilor, ravagiile unui eu neiubit şi neîndestulat, microbii, virusul, filosofii ale desperării sau neantului. Vreo subită dorinţă de a afla cum se înfăţişează tărâmul cellalt. Apetituri suicidare... Şi iată că, într-o noapte când, după ingurgitarea de hapuri naturaliste, se putea afirma că dorm, pe când visam, tradiţional, că bicicletei mele, pe care lunecam juvenil pe line asfalturi, i se spărsese un cauciuc, lumină se făcu, înţelesei. Era clar că în sfintele zile de sărbători o schimbare se petrecea în viaţa vechiului pieton al cotidianului, răsfăţat de încarnate obiceiuri - habitudini în limbajul care se respectă. Aşa cum se produce un şoc în existenţa celui ce-şi prepară singur cafeluţa la spirtieră şi e trecut pe ness în plic, ori i se pune în farfurie, în locul şniţelului mustos, o fiertură de soia. Zile şi nopţi aveau să mi se refuze programele preferate la televiziune, înlocuite cu reclame pascale şi lecţii de reculegere. Aveam să apăs pe butonaşul telecomandei, secundă născătoare de suculente speranţe şi în loc ca ochii să mi se limpezească, precum în prima copilărie, iar auzul să mi se ascută, precum al unui copoi, regăsind figurile mirabililor parlamentari ai celor şaptesprezece ani trecuţi, miniştri, prezenţi, foşti şi viitori, miliardari înţelepţi, cu progenituri dotate - ce-mi era dat să văd? Mă repet: se ştie că schimbările modului de viaţă al unui moş, mutarea din locuinţa unde şi-a petrecut vârstele faste, pierderea tovarăşului de viaţă, a celui mai bun prieten, îi scurtează drastic zilele. Omul nostru cheamă fierbinte moartea - ba chiar şi-o provoacă. Mi-a fost greu, al naibii de greu, dar acum, că mă aflam în cunoştinţă de cauză, mi-am organizat rezistenţa. La orele dintotdeauna deschideam televizorul, micşorând sunetul până acolo unde urechea mea de-abia dacă mai desluşea un murmur de izvoraş. închideam ochii - şi priveam înăuntru. O paradisiacă panoramă, viu colorată mi se desfăşura înaintea minţii care căpăta văz. Un exerciţiu istovitor întru menţinerea imaginii şi care pretinde oarecari puteri. Timpul se spulberă, se alcătuieşte o altă durată, abolind spaţiile, minabilele reticenţe ale raţiunii. Acum zăream - şi tot mai limpede - incinta Parlamentului, în splendida ei goliciune - ziua, pesemne, a unei legi cu probleme, de pildă a serviciilor secrete. îl vedeam pe dl. Hrebenciuc dispărând pe o uşă, ca purtat de un zefir, clipă de neuitat. îl auzeam, în toată armonia glasului său angelic, pe dl. Bolcaş punând românimea la curent cu indignarea ce-i stăpâneşte partidul - de fapt nu al său decât într-o infimă părticică, nouăzeci şi nouă la sută aparţinând dlui Corneliu Vadim Tudor, distinsul istoric, om de ştiinţă, doctor şi doctorant în ţară şi străinătate. Mi se iţeau perechi de analişti mirosind pe ambele părţi bileţelul care a modificat raportul de forţe politice în republică. Cel gras şi cel slab, mărunţelul şi lunganul, imberbul şi babalâcul. Isteţi, volubili, neobosiţi, inspiraţi, bărbaţi şi femei, întoarcerea lor mă reinstala în ego-ul frustrat, îmi reda gustul vieţii, ce zic, mă întinerea, sincer, mă ducea la vârsta biberonului. Da, aşa se făcea: bătrâni de care a prins moartea frică îşi smulg de pe nas masca de oxigen spre a cere suspendarea preşedintelui. La ţară, unor babe edentate ce tocmai tocau urzici pentru raţe li se cere opinia asupra utilităţii votului uninominal, asupra fondurilor europene. Surdul satului răspunde la chestionar, mutul îl completează, orbul face lumină în privinţa stării Constituţiei şi a investiţiilor străine. Ţaţa cu coc pune în cui făcăleţul, spre a reprezenta naţia în parlamentul european. Cine nu e politolog se duce şi se spânzură... Mai adesea se adună în jurul unei mese un ciupor de personaje de care simplul muritor nu s-ar putea apropia, odată ce aceştia nu părăsesc o clipă studiourile televiziunii, unde şi dorm pe priciuri suprapuse, dimineaţa servindu-li-se ceaiul cu omletă, la prânz pârjoale cu pireu, seara sana cu chiflă. Sunt exemplare miraculoase care se trag de şiret cu nu importă care dintre mai marii zilei, din timp încunoştiinţaţi - ba chiar înainte să se întâmple - de cele mai tenebroase taine. Din ele ne dezvăluie şi nouă câteva, inşi dintr-a patra dimensiune, foşti şi viitori consilieri, editorialişti, regretatul Brucan a fost, o vreme, decanul lor - formatori de opinie, asemănătorii acelor maiştri cofetari care construiesc catedrale din frişcă, statui din glazură, cascade din ciocolată. Spre deosebire de bărbaţii politici pe care de zor îi scarmănă, ei nu greşesc niciodată. în acea politică în care trebuie să mulţumeşti adversarului că te face hoţ, în vocabularul de zdrenţe al uşii cortului. Unde şeful executivului aruncă săgeţi adversarului din Japonia, Laponia, din naveta spaţială, dacă nu din patul conjugal. Iar acesta răspunde de la Slobozia. Da, pe ecranul minţii se succedau, virtual, dar cu încă mai carnală concreteţe, cotoiul (şi nu motanul! Felix, cu valetul lui cu ochii mijiţi ca la pisoii nou născuţi, şobolanul roz, dispărând repede în dosul unei uşi, prostănacul cu nas de ceară, iorgovani suplimentari, parlamentari la braţ cu dublul lor, lunecau în neant, scârbiţi de monotonia profesiei, senatori somnoroşi, deputaţi gripaţi, şpicheriţe, şoferi deschizând portiera, distinşi mânuitori de bani, purtându-şi cu demnitate cătuşele. Mai aveam nevoie să deschid televizorul, de cum perioada în care lipsiseră luase sfârşit? Se puteau ei compara cu aceia pe care, în ceasurile mele de meditaţie transtelevizorială, îi generasem, după puterile şi mintea mea? întrebare cu răspuns plătit: aceşti de ambele sexe eroi ai timpurilor noastre discută, se dispută, în eternitate, vor fi pe sticla magică şi în 2020, când schimbările de climă vor transforma bărăganele şi văioagele noastre - inclusiv cele din regiunea secuiască - în jungle cutropite de uriaşe ferigi, bambuşi, orchidee, canguri, papagali multicolori, cobre albe şi mamba negre. Când Bucureştii vor fi, în mod natural, port la Marea Neagră, mare cu toate conflictele dezgheţate. Din ce pricini vom fi şi atunci polarizaţi, prin ce urmări ale trecutului şi nefericite poziţionări ale momentului, tot ei ne-o vor spune. Dacă vom fi şi noi, atunci...

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara