Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Imperative culturale de Gheorghe CeauŞescu


Într-o recentă emisiune din cele în care Alex. Ştefănescu ne contorizează cu zgârcenie doar câte un metru cub de cultură Nicolae Manolescu a semnalat un fapt extrem de grav pentru cultura naţională, absenţa din spaţiul editorial românesc de azi a ediţiilor critice ale scriitorilor români. Reputatul critic şi universitar de prestigiu a arătat peremptoriu seriozitatea situaţiei: timp de patruzeci şi cinci de ani marea majoritate a ediţiilor au fost grav amputate, fiind suprimate scrieri întregi sau pagini sau câteva rânduri care în momentul respectiv, din diferite motive, nu conveneau ideologilor PMR sau PCR; foarte multe ediţii de autori clasici au la un moment dat puncte de suspensie puse între paranteze, semn că a fost eliminat un fragment, astfel încât cititorul se trezeşte ipostaziat, fără voia lui, în papirolog, trebuind să încerce completarea lacunelor din text. în consecinţă, pentru aproape toţi autorii sunt necesare ediţii cu adevărat ştiinţifice realizate conform unor norme şi standarde de mult stabilite. N-aş vrea în nici-un fel să se creadă că în acest răstimp n-au existat editori de mare clasă pentru toate etapele literaturii române; din fericire au existat multe competenţe în acest domeniu şi numai teama de a nedreptăţi prin omisiune involuntară mă determină să nu dau exemple; suprimările din texte nu s-au datorat editorilor, ci factorului politic care exercita o foarte vigilentă cenzură ideologică în numele clasei muncitoare.

Aşadar, pe lângă faptul că este firesc ca fiecare generaţie să alcătuiască propriul ei corpus de ediţii, situaţia deplorabilă în care ne aflăm şi din acest punct de vedere ne obligă să reluăm toate ediţiile spre a oferi publicuului românesc şi străin ediţii complete ale scriitorilor români. Subliniind aceast imperativ cultural, Nicolae Manolescu s-a arătat sceptic în ceea ce priveşte posibilităţile de realizare: ediţiile critice presupun multă competenţă şi un efort intelectual îndelungat, disproporţionat, spre a vorbi eufemistic, faţă de onorariile oferite. în asemenea condiţii, apariţia unei ediţii de referinţă va fi un fapt cu totul singular. Situaţia pare fără ieşire. Cu toate acestea există o soluţie.

între institutele de cercetare ale Academiei se găseşte şi Institutul de Istorie şi Teorie literară ,G. Călinescu". în prima lui etapă, institutul a fost scena pe care s-a putut desfăşura George Călinescu în absenţa catedrei universitare de la care fusese eliminat de autorităţile comuniste. Apoi, institutul, graţie în special doamnei Zoe Dumitrescu Buşulenga, a fost o oază de normalitate intelectuală într-o lume din ce în ce mai nebună. Sigur, institutul era supradimensionat, nu toţi cercetătorii aveau competenţa şi vocaţia care se impuneau, dar au fost suficiente elemente de valoare care au realizat lucrări importante. în Revista de Istorie şi Teorie literară, care azi inexplicabil şi-a încetat apariţia, au fost publicate numeroase contribuţii importante, foarte multe de ordin documentar; sub egida institutului au fost editate numeroase manuscrise literare inedite. A existat sub conducerea profesorului Paul Cornea o echipă, formată printre alţii din Roxana Sorescu, Petre Costinescu, Andrei Nestorescu, Mihai Vornicu, care de-a lungul anilor au editat importante texte aparţinând secolului al XIX-lea în cele mai bune condiţii de exigenţă editorială. Spun toate acestea pentru a arăta că există o tradiţie în domeniul editării de texte în institut. Chiar şi în ultimii ani au mai fost publicate ediţii importante sub egida Institutului ,George Călinescu", de pildă romanul lui Călinescu Bietul Ioanide în îngrijirea lui Nicolae Mecu.

După 1990, întregul sistem de cercetare trebuia regândit, mai ales în domeniile umaniste care au fost supuse cel mai puternic controlului ideologic. S-au organizat unele dezbateri, dar nu s-a făcut nimic pentru a aşeza institutele Academiei pe baze moderne, similare celor ale institutelor de cercetare umaniste din Europa şi Statele Unite. Atunci am făcut pentru prima oară propunerea ca funcţia principală a Institutului de Istorie şi Teorie Literară să fie realizarea corpusului literaturii române. Aşa cum se procedează la instituţiile umaniste similare din străinătate, să fie încheiate contracte pe termen limitat pentru pregătirea şi publicarea unei ediţii. Numărul de contracte va fi în funcţie de resursele financiare. Pe răstimpul derulării contractului, cercetătorul editor va primi o retribuţie stabilită de Institut. Ediţiile vor fi publicate de Editura Academiei care va putea astfel să iasă din anonimatul în care a intrat de prea multă vreme.

Perspectiva unui contract, fie el şi limitat în timp, dar care poate fi reînnoit pentru altă ediţie, va putea atrage specialiştii, câţi mai există, într-o întreprindere de interes naţional şi îi va stimula pe tinerii cu vocaţie să se dedice unei opere care momentan nu oferă decât satisfacţii intelectuale. Si, cum va trebui formate cadre în acest domeniu, s-ar putea organiza în acest scop în colaborare cu Facultatea de Litere şi cu Facultatea de Limbi şi Literaturi străine un masterat. Tematica va trebui bine gândită, deoarece una este editarea unui autor transmis prin tradiţie manuscrisă, alta a unui autor de secol XIX şi alta a unui autor inter- sau postbelic; cursurile va trebui să reflecte complexitatea problemelor. De asemenea, trebuie ţinut cont că mulţi autori au scris texte şi în alte limbi, nu numai în română. Absolvenţii masteratului se vor putea înscrie la doctorat având ca teză pricipală studiul introductiv al ediţiei, iar textul propriu-zis şi comentariile, teză complementară, doctorat care va putea fi lucrat în cadrul unui contract cu Institutul ,G. Călinescu".

în acest fel se va putea demara alcătuirea corpusului literaturii române, un proiect de foarte lungă durată, şi se va putea constitui o echipă de editori din rândul tinerei generaţii care să ducă mai departe o tradiţie ilustră în cultura română. Să nu uităm, de pildă, că într-o colecţie exemplară din acest punct de vedere pentru autorii greco-romani, Guillaume Bude publicată de Editura Les Belles Lettres din Paris, textul traducerii lui Cicero din poemul astronomic al grecului Aratos a fost editat de profesorul român Victor Buescu!

Demararea unui asemenea program va fi benefică şi din punctul de vedere al prestigiului culturii noastre; orice ţară de cultură are cel puţin o colecţie de ediţii critice; inaugurarea corpusului va demonstra spiritul european care ne animă şi din acest punct de vedere.

Or, prestigiul culturii române este o chestiune mult prea importantă spre a nu fi tratată cu maximă seriozitate. Artele care beneficiază de limbaje universale se bucură de un meritat prestigiu în străinătate. Literatura, spre a fi cunoscută dincolo de graniţe, necesită traduceri, şi acestea, oricât de reuşite, sunt o imitaţie de gradul doi faţă de original, spre a mă exprima în terminologie platonică. Cercetările în diferitele domenii umanistice, atâta timp cât vor fi dedicate exclusiv unor fenomene strict româneşti, nu vor prezenta interes decât pentru un număr foarte limitat de specialişti străini. Va trebui să ne îndreptăm atenţia şi să ne dovedim competenţa în domeniile de interes major pentru Occident. Mircea Eliade n-ar fi avut reputaţia internaţională pe care o are, dacă s-ar fi concentrat numai asupra folclorului românesc; dar el s-a ilustrat publicând studii importante de istoria religiilor; Vasile Pârvan a atras atenţia lumii savante europene cu un studiu despre naţionalitatea negustorilor în imperiul roman, iar Gheorghe Brătianu datorită cercetării dedicate repartizării aurului în imperiul roman şi prin importante studii despre instituţi bizantine. George Călinescu, în ciuda excepţionalului său talent şi a inteligenţei, este un nume doar pentru străinii care studiază cultura română.

Dacă în vremuri comuniste cercetările umaniste în domenii universale nu erau cu putinţă, întrucât trompeta patriotardă era precumpănitor stimulată să răsune, azi avem datoria să stimulăm tânăra generaţie să-şi demonstreze şi în acest fel forţa creatoare.

Perioada interbelică reuşise sincronizarea cu Europa din puctul de vedere al activităţii academice. Universităţile româneşti deveniseră centre serioase de cercetare, Academia Română avea un prestigiu definitiv consacrat printr-o lungă activitate şi ţinută morală exemplară (nu au existat atunci acuzaţii întemeiate de plagiat la adresa ei, cum s-a întâmplat în zilele noastre cu ,faimosul" tratat de istorie), se publicau ediţii critice de mare ţinută, iar studiile unui Iorga, Vasile Pârvan, Gheorghe Brătianu, Scarlat Lambrino şi mulţi alţii deveniseră un bun european.

Utilizarea tuturor ocaziilor şi instituţiilor pentru realizarea acestui obiectiv este o datorie naţională. La lectoratele româneşti din universităţile străine să fie trimişi tineri cu competenţe şi în alte domenii decât românistica, spre a putea participa cu contribuţii reale la activitatea ştiinţifică din centrele respective, iar institutele culturale româneşti să' organizeze dezbateri şi conferinţe care să dovedească forţa intelectuală a unei Românii care s-a reaşezat pe coordonata europeană. Hotărârea de a inaugura institute culturale în Suedia şi Spania este binevenită şi se cuvine subliniată; sunt convins că extinderea va fi dublată de o intensificare a activităţii fiecărui institut în parte.

P.S. Am citit cu uluire în presă că parlamentari români s-au distrat scrijelind cu briceagul pupitrele din sala de şedinţe a forului legislativ. Faptul este de o gravitate fără margini: indiferent cărui grup parlamentar îi aparţin, aceşti indivizi trebuie imediat daţi afară şi să li se interzică pentru lungă vreme accesul la demnităţi publice. Rolul unui parlamentar nu se reduce la a vota cum îi cere partidul din care face parte; printre altele el este reprezentantul ţării la diferite reuniuni internaţionale; or, pentru aceasta este obligatorie o comportare nu numai impecabilă, ci şi elegantă, o cultură generală care să-i permită parlamentarului susţinerea unor conversaţii inteligente şi în afara şedinţelor de simpozion. Prea de multe ori am aflat, în câteva rânduri am şi asistat, cum s-au făcut de râs parlamentari români în străinătate prin primitivismul comportării şi al modului în care discutau. Dar ei nu se fac numai pe ei de râs, ci fac de râs ţara. Din nefericire n-am senzaţia că partidele sunt interesate de prestigiul ţării; altfel n-ar pune pe liste derbedei care scrijelesc de plictiseală băncile. Presa n-a divulgat numele derbedeilor. Oricum, faptul surprins de ziarişti trebuie să ne dea de gândit: în curând vom trimite parlamentari în parlamentul european şi poate vom afla că şi acolo reprezentanţii noştri se ţin de scrijelit bănci. Absenţa culturii se manifestă şi în comportament. Ce să mai vorbesc despre semidocţii îngâmfaţi, mulţi dintre ei cântăreţi ai epocii de aur, care cred că prin stridenţe gen Cântarea României sau cenaclul Flacăra fac un serviciu patriei; se cuvine să-i convingem pe străini şi să le dovedim că asemenea indivizi sunt o specie pe cale de dispariţie.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara