Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Ianuarie de Gabriela Ursachi

Codul de acces în poezia Ilenei Mălăncioiu pare a se regăsi în chiar rîndurile ei despre Bacovia, în locul unde poeta observă că ,simbolistica lui se depăşeşte pe sine şi face posibilă o dureroasă privire înspre moarte, din cea mai cumplită singurătate". Dacă poate fi înţeleasă şi mai ales acceptată imaginea infernului cu un singur locuitor, atunci în acest fel se poate decoji simplitatea terifiantă de pe fiecare vers, fie el o sentinţă implacabilă : ,Singurul sentiment omenesc este frica" sau doar o aparentă banalitate : ,Sînt singură cu-adevărat". Născută într-un sat din Argeş la 23 ianuarie 1940, Ileana Mălăncioiu reface (mai ales în primele ei volume) o lume fiinţînd arhaic, o copilărie în care inocenţa este frecvent surprinsă - dacă nu chiar contrazisă - de ,vinovăţia" unor ritualuri care îşi au întotdeauna preţul într-o jertfă. Pasărea tăiată, boul jupuit sau mielul sacrificat atîrnînd de grindă sînt tot atîtea grozăvii pe care întîi ochiul şi apoi cuvîntul refuză să le atenueze în vreun fel. Maturizarea nu se clădeşte pe nelinişti benigne, ci pe ideea de ,vină" absolută, de la păcatul originar : ,mîncam dintr-un fruct foarte dulce şi foarte frumos colorat / pe care şarpele mi-l întinsese mie", prin ratarea ingenuă a erosului : ,mîncam (...) fără să ştiu cum se cheamă şi cum se mănîncă", pînă la ,ceasul acela care va să vie" al morţii. Tematica nu este nouă, dar abordarea directă a adevărurilor existenţiale incomode dezvăluie o structură hipersensibilă şi fantastă. Basmele sînt mereu răstălmăcite, iar personajele lor apar fie în ipostaze duios-hilare: fata răpită se îndrăgosteşte de zmeu, fie de-a dreptul funebre : calul înaripat ce-şi poartă stăpîna dincolo de ,hotar" e, în fond, un psihopomp. El are pielea scrisă ,cu vechi cîntece de moarte", iar aripile lui ,bat încet de dorul / dus al unei alte lumi". În final fata îi netezeşte coama ,cu-un piaptăn" din chiar osul ei. Nu altceva este şarpele - simbol ce revine obsesiv prin multiplele deschideri către zonele obscure ale conştiinţei : ,şarpele îşi luase hamul şi praştia / tîra înapoi sania-n care sta / sufletul meu pregătit de plecare". Sufletul este despărţit de trup în acelaşi mod nefiresc şi brutal în care se produc toate ,sfîşierile" (la propriu) din poezia Ilenei Mălăncioiu. ,Nu ştiam că sfîşierea se ia" exclamă ea, constatînd că oasele zdrobite ale lui Ieronim se mutaseră în trupul femeii. Tot sufletul are puterile apei vii : ,Trupul tău din bucăţi făcut abia învia / Ca apa vie sufletul se vedea cum le leagă", şi tot el va porni mereu în căutarea iubitului mort : ,Sufletul meu care te strigă în a sufletelor limbă". Obsesia ,păsării tăiate" - cînd copilul aşteaptă în zadar, cu capul retezat într-o mînă şi cu trupul încă viu în cealaltă, miracolul învierii cu viaţă din viaţa sa - trece ca o undă a speranţei înşelate prin toate morţile ulterioare. Poate de aici să decurgă şi certa ostentaţie în a plasa moartea exact acolo unde nu îi este locul, cum ar fi jocul (Păpuşarul - Dumnezeu ştie bine rostul păpuşilor sale şi, din timp în timp, ,cîte una dintre ele e retrasă dedesubt"), nunta (mai toate nuntirile sînt, după cum adesea s-a observat, mioritice) şi circul. Poezia Iluzionism pare desprinsă din romanul Aglajei Veteranyi De ce fierbe copilul în mămăligă, relatînd cu aceeaşi candoare infantilă, plină de cruzime, intruziunea morţii într-un spaţiu colorat şi strălucitor atît de străin ei. Băiatului cu undiţa nu-i reuşeşte trucul, ,iar peştele îi moare-n buzunare". Dacă dintre clasici zeităţile tutelare (mărturisite) ale Ilenei Mălăncioiu sînt Eminescu, Blaga şi Bacovia, alături de Rilke sau Poe, par verosimile şi unele afinităţi cu mult mai tînăra scriitoare din diaspora care, într-un interviu luat cu puţin înainte de moartea ei fără sens (adevărată, din păcate !) mărturisea : ,Pot scrie atîta vreme cît rămîn vulnerabilă". Şi iată cum mici fragmente din mozaicul unor idei literare se îmbină perfect : ,Tatăl Anduţei se numeşte Herr Finster. Dacă ar fi în ţara noastră s-ar chema domnul Întuneric", spune Aglaja Veteranyi. ,Numele celui pe care-l iubesc este Hans (pe româneşte Ion)", scrie şi Ileana Mălăncioiu în poezia Ondina. Cu tonul ei ,alb", impersonal, ,ca şi cum ar rosti lucruri de la sine înţelese" poeta oficiază, dar se şi integrează între personajele teatrului ei cu măşti şi cu roluri de atîtea ori schimbate între ele. Eul liric cunoaşte numeroase avataruri livreşti, de la regina moartă, misterios interpusă între cei doi îndrăgostiţi, pînă la Ahab şi Isus din grădina Getsimani. Nu lipsesc dintre aceste identificări succesive Ierodesa, Daniel din groapa cu lei, Isis sau Yorick. Unele proze din Călătorie spre mine însămi capătă şi ele, uneori, o turnură suprarealistă, în felul lui Gellu Naum (Coşmarul sau Doi metri de cale ferată), în timp ce altele sînt pur şi simplu greu de îndurat pe tot parcursul lecturii. Ritualul bărbieritului unui muribund în La fel ca altădată reface, în cheie profană, ceva din emoţia euharistiei. Cînd şi cînd, dintre nenumăratele tablouri ale dezolării cu inextricabil miez oniric răsar mici parabole, străvezii pînă în adîncul substratului lor social : ,Urechea muzicală nu e totul / Mai e şi muzica, domnilor, strigam / Chiar în vreme ce pasărea măiastră / Cădea de pe ram".

Lipsit de orice echivoc stilistic, scrisul Ilenei Mălăncioiu dovedeşte talent şi inteligenţă, deopotrivă de limpezi în magia rostirii. Chiar dacă pune zăbală sentimentalismului ei de tip elegiac, lupta cu sine este acerbă : ,Simt arcul ultimului nerv bine întins / Şi aştept să văd ce se întîmplă; / Ca într-o vînătoare lăuntrică / Inima trage către tîmplă".

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara