Înapoi la pagina curenta

Cronică Literară:
„I am the history of rape...” de Nicolae Manolescu

Medeea Iancu, Delacroix este tabu: suita romînească, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2017, 127 pag.

...„Iam the history of the rejection of who I am”: sunt versurile cu care începe poemul americancei (probabil) June Jordan ales ca moto de către Medeea Iancu la volumul Delacroix este tabu: suita romînească, 2017, cu care Editura Cartea Românească îşi inaugurează noua serie, diriguită de Călin Vlasie, acelaşi care i-a publicat, în 2015, la Editura Paralela 45 Cîntarea care a biruit toate cîntările şi pe care l-am comentat la timpul cuvenit în această pagină (autoarea preferând, atunci, ca şi acum pe î lui â). N-am citit nimic din June Jordan, dar mi se pare, judecând fie şi numai după acest singur poem al americancei, că înrâurirea asupra româncei este cât se poate de evidentă. Exagerând un pic, Feroce, al doilea ciclu din volum, dezvoltă într-o manieră altminteri personală tema poemului ales ca moto. Nu vreau să fiu înţeles greşit. Medeea Iancu este în această a treia carte a ei o poetă la fel de originală ca şi în precedenta, cu siguranţă cea mai talentată a ultimei generaţii, ceea ce nu exclude anumite similitudini de atitudine lirică şi de limbaj cu poemul lui June Jordan. E vorba, la amândouă, de un fel de manifest feminist, îndreptat contra masculului dominant, care se socoteşte stăpânul întregii tagme feminine, care, cruţat fiind de „dezgustul” sângelui menstrual, este convins că femeia este o greşeală a naturii. Exclamaţia de la urmă a lui June Jordan – I am not wrong: wrong is not my name/ my name is my own, my own, my own – se regăseşte în versiuni la fel de tari moral şi stilistic în aproape toate poeziile Medeii Iancu. Caracteristicile acestor poezii sunt zgomotul şi furia metaforelor, atât ale acelora consacrate protestului femeii contra bărbatului, cât şi cele atribuite bărbaţilor în dispreţul lor faţă de femei. Iată un exemplu din a doua categorie, în care cuvintele par extrase dintr-un proces-verbal al poliţiei, în care i se refuză femeii dreptul de a reclama un viol:

Curvă virgulă tîrfă virgulă
Da virgulă ai cerut-o virgulă
Da sigur că da virgulă şi
Acum tu faci pe inocenta virgulă nu
Te smiorcăi virgulă virgulă virgulă
Virgulă

Îţi arăt eu ţie virgulă
Ce-a să te mai ţii tu
Minte punct pauză pauză
Pauză
Pauză

Există chiar două „manuale” de educare de către tată a fiilor de sex masculin:

Asta e tot ceea ce contează.
Puterea ta
Primitivă şi,
Pe lîngă asta,

Umilirea. A umili e un act de
Putere, un fel de
Faimă. Crede-mă, băiete,
Ştiu ce-ţi spun:

E o cerinţă necesară a
Validării.

Şi, pe lîngă toate astea,
Nu uita, las-o
Gravidă, altfel ne vorbeşte toată lumea de
Rău...

Femeia e proastă
Îţi spun din experienţă...

Se cuvin relevate două aspecte ale acestei lirici furioase şi zgomotoase. Cel dintâi este cruzimea mărturisirilor despre condiţia femeii şi sarcasmul cu care este „elogiat” violul, ca formă supremă a batjocurii şi a încălcării demnităţii femeii:

Binecuvîntată să fie istoria
Violului şi mama violatorului,

Fii binecuvîntată, Istorie!

Şi scriu încă un poem despre
Viol, fii binecuvîntat poem despre
Viol, şi scriu încă un poem despre
Violenţă, fii binecuvîntată, violenţă...

Al doilea aspect este caracterul social-politic al discriminării sexului considerat slab. Nu numai bărbatul ca individ, dar societatea, legea impun femeii o condiţie inferioară. Manifestul feminist îmbracă forma protestului direct. Declaraţia liminară este cât se poate de limpede: „Eu sunt fata care şi-a ridicat/ Trupul// În faţa legii”. Sau: „Trupul meu este/ NU!” Şi încă: „Furia mea este politică”. Pe nesimţite se face translaţia de la viol ca act individual la violenţă ca act social şi de la femeie la ţară. Întâiul ciclu al volumului dezvăluie o anume dorinţă de înstrăinare de o ţară umilită la rândul-i şi de limba ei. (Poate de aceea există în volum versuri în franceză şi în engleză.) Sângele, unul din motivele recurente încă din volumul anterior, circulă prin arterele şi venele corpului ţării. Reflecţia poetei seamănă cu o mărturisire dramatică şi nobilă, ritmată pe măsura unor probleme umane gravisime. Poezia capătă o anvergură neaşteptată. Cartea se încheie cu o magnifică rugăciune (un ton aproape religios se face simţit şi în alte poeme), care conţine o definiţie a poeziei aşa cum îi înţelege poeta menirea:

Poemul meu este un act de
Libertate

Fă din poemul meu
Viitor pentru copiii
Tăi.

Fă din poemul meu conştiinţă
Pentru ţara

Ta.

Fă din poemul meu un
Act.
De

Libertate.

Mă bucur să constat că Medeea Iancu se numără printre cei, din păcate, foarte puţini poeţi din ultimii ani, care îşi confirmă promisiunea debutului. Şi ce confirmare!