Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Hawking autobiografic de ---

Cine n-a auzit de Stephen Hawking, celebrul fizician britanic, cel care a studiat prima oară găurile negre din univers? Cărţile lui au apărut în româneşte la Humanitas. Nu ştiu dacă autobiografia intitulată „Scurtă istorie a vieţii mele” a fost, la rândul ei, tradusă. Hawking suferă de decenii bune de maladia lui Charcot (scleroză laterală amyotropă, SLA), care îl obligă să folosească un cărucior şi o complicată aparatură electronică pentru a comunica, nu mai mult de trei cuvinte pe minut. Când i-a fost diagnosticată boala, i s-au dat câţiva ani de viaţă. Iată-l pe cel mai celebru handicapat din lume la 71 de ani povestindu-şi viaţa: două căsătorii, trei copii, contribuţii geniale în cosmologie, şi acum, autobiografia, vândută în 10 milioane de exemplare în 40 de limbi. Fireşte, vine vorba de handicapul lui: „Persoanele cu handicap, spune Hawking, trebuie să se concentreze pe acele lucruri pe care handicapul nu le împiedică să le facă şi să nu le regrete pe cele de care nu sunt capabile”.


Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara