Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Hai România! de Horia Alexandrescu

Vineri seară, echipa României are onoarea de a deschide ediţia 2016 a Campionatului European de fotbal! Sigur, din punctul nostru de vedere, se cuvine să ne mândrim cu o asemenea cinste, de vreme ce, nu-i aşa, am reuşit să fim acolo, obţinând calificarea.

De aici înainte,însă, trăgând batista pe ţambal, cred că mult mai sănătos e să ne păstrăm cumpătul. Nu de alta dar, chiar în meciul inaugural, întâlnim exact naţionala Franţei, pe care abia am urmărit-o în amicalul cu scoţienii, în care, dincolo de acel 3-0 cu care s-a încheiat partida, am văzut verva unui atac de mingicari, în frunte cu strălucitorul vârf Giroud. E drept că i-am distrat şi noi pe georgieni, cu acel 5-1 care a bucurat evident calduroasele noastre tribune, dar, să-mi fie iertat, în materie de fotbal cel puţin, una-i Scoţia şi alta-i Georgia! Deci, recomand o zarvă cât mai silenţioasă, cu atât mai mult cu cât selecţionerul Didier Deschamps, dincolo de micul amănunt că se află pe teren propriu, are la dispoziţie o trupă a celor supranumiţi „Les Bleus”, în care mai zburdă alţi câţiva mingicari de top, dintre care eu vi i-aş mai semnala pe cel puţin doi, care sunt Payet şi Griezmann.

Aud că fostul nostru internaţional Dănuţ Lupu a declarat că jucătorii noştri ar fi varză, drept care nici nu-i vede trecuţi de faza grupelor, profeţind că, după ratarea calificării, vor da vina pe… doctor şi pe bucătar! Sper din tot sufletul să nu aibă dreptate, pentru că eu, unul, cred că naţionala României poate trece de faza grupelor. M-aş hazarda chiar şi în a pronostica să spun că, după ce pierdem, vineri, primul joc cu echipa cocoşului galic (puşchea pe limbă!), vom remiza cu elveţienii, învingînd apoi naţionala Albaniei, rezultate cu care putem ocupa locul al doilea din grupă, ceea ce ne-ar da dreptul să mergem mai departe! Iată şi lotul deplasat de Iordănescu la acest Campionat European, cu echipele de club de la care provin internaţionalii noştri: portarii Ciprian Tătăruşanu (Fiorentina), Costel Pantilimon (Watford), Silviu Lung jr (Astra Giurgiu), fundaşii Cristian Săpunaru (Pandurii Tg. Jiu), Alexandru Măţel (Dinamo Zagreb), Vlad Chiricheş (SSC Napoli), Valerică Găman (Astra Giurgiu), Dragoş Grigore (Al Sailiya/Qatar), Cosmin Moţi (Ludogoreţ Razgrad), Răzvan Raţ (Rayo Vallecano), Steliano Filip (Dinamo Bucureşti), mijlocaşii Mihai Pintilii (Steaua Bucureşti), Ovidiu Hoban (Hapoel Be’er Sheva), Andrei Prepeliţă (Ludogoreţ Razgrad), Adrian Popa (Steaua), Gabriel Torje (Osmanlispor), Alexandru Chipciu (Steaua), Nicolae Stanciu (Steaua), Lucian Sănmărtean (Al Ittihad/Arabia Saudită), atacanţii Claudiu Keşeru (Ludogoreţ Razgrad), Bogdan Stancu (Genclerbirligi), Florin Andone (Cordoba) şi Denis Alibec (Astra Giurgiu).

O garnitură redutabilă, fără îndoială, dar cu problemele ei, mai ales în ceea ce priveşte reuşita închegării jocului colectiv şi unele sincope ale sistemului defensiv. Cât priveşte potenţialul ofensiv al tricolorilor noştri, el există realmente, cu Alibec şi Fl. Andone în evidentă formă, dar punerea lor în valoare depinde, categoric, de decizia lui Iordănescu de a miza şi pe arma atacului. Şi, cel puţin după meciul de vineri, cu Franţa, va fi obligat să mizeze!

Sosiţi de duminică la Paris, jucătorii noştri s-au cazat la câţiva kilometri de capitală, într-un vechi castel transformat în hotel, iar la primul antrenament au trăit bucuria de a se vedea întâmpinaţi de circa…1000 de suporteri români. Gest superb, care vorbeşte de la sine despre interesul şi speranţele cu care este aşteptată evoluţia lor la acest turneu final. Le urăm şi noi încredere şi succes, alături de tradiţionalul „HAI ROMÂNIA!”

Nu pot încheia, însă, aceste rânduri fără a mai semnala o performanţă deosebită. Este vorba despre cele două medalii cucerite de gimnasta Cătălina Ponor la Campionatele Europene! Chiar dacă nu sunt(încă) de aur, reprezintă o nouă revenire a ei, absolut spectaculoasă după accidentare, şi, categoric, speranţe pentru podiumul olimpic de la Rio!

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara