Numărul curent: 32

Meridiane:
Goran Stefanovski - Cearta dintre mine şi Kafka de Ioana Ieronim

Dramaturg, scenarist, eseist de vârf al fostei Iugoslavii şi Macedoniei natale, autor de platformă internaţională. Predominantă în dramaturgia sa e farsa tragică. Membru al PEN Club International, al Parlamentului Cultural European, al Academiei Republicii Macedonia, al Consiliului European pentru Relaţii Internaţionale. Ambasador cultural al Macedoniei în Anglia. Marele Premiu la Festivalul Internaţional de Literatură, Vilenica, Slovenia (2007). Textul de faţă a fost prezentat la Conferinţa „The Time is Now” / „Acum este timpul”, Acţiunea Culturală Europa, Bruxelles. (I.I.)

Am un prieten. Franz Kafka. E scriitor. Slab, timid şi, să zic, neliniştit. Ne întâlnim vinerea la o cafenea în cartier. Mă apreciază şi-mi cere sfatul. Eu sunt ce s-ar numi un scriitor consacrat, el, începător… Eu beau cafea neagră tare, el decafeinizată sau ceai de mentă.
Tocmai a terminat primul roman, „Procesul”. L-am răsfoit, o materie dificilă, nu prea şlefuită, necomercială. A recunoscut că e în impas. I-am zis că trebuie diversitate, să vadă lucrurile în perspectivă, să urmeze un curs de creaţie, să facă networking, să aplice pentru un grant.
Caută Acţiunea Culturală Europa, i-am sugerat, am vechi prieteni acolo. I-am dat un link. Mi-a spus că nu prea se pricepe la computere.
Eu: Cum nu te pricepi!? Trebuie să intri în lumea digitală!
Kafka: Ce e Acţiunea Culturală Europa?
Eu: O organizaţie de lobby. Cadrul unde să dezvolţi opinii comune, schimburi de idei. Doar eşti un player în cultură.
Kafka: Ce sunt?
Eu: Un actor cultural, Kafka, nu doar aşa, scriitor alienat. Tu ai o voce. Ai responsabilităţi politice. Poţi comenta politicile europene.
Kafka: Eu sunt romancier.
Eu: Romancier, dar unde trăieşti? Pe lună? Nu, Kafka, ci în Europa. Vrei, nu vrei, eşti prins în proiectul european. Fără investiţia publică în artă şi cultură, tu n-ai cum publica romanul. Eşti într-o asociaţie de scriitori?
Kafka: Nu.
Eu: Vezi? Nu eşti reprezentat. Cooperarea culturală contează! Să încerc puţină psihanaliză. Numele protagonistului, K., înseamnă Kafka, adică tu. Da?
Kafka: Nu.
Eu: Vezi, am dreptate. Ergo, K. e scriitor.
Kafka: Este bancher.
Eu: Şi scrie în timpul liber.
Kafka: Nu scrie.
Eu: Ei, scrie în minte. Are imaginaţia febrilă a scriitorului.
Kafka: Febrilă?
Eu: Ştii tu. E un scriitor frustrat. Fără ţintă. Fără acces la opinie, la dezbateri, la decidenţi. Nu are un dialog structurat cu societatea civilă.
Kafka: Nu-mi pasă mie de chestia asta.
Eu: Dar la chestia asta îi pasă de tine. Politica europeană îţi influenţează mersul, respiraţia, sandvişul de dimineaţă. Trebuie să ai o atitudine!
Kafka: K. n-are o atitudine.
Eu: Şi asta e o atitudine: atitudinea culturală de non-profit. Dar tu poţi aduce un mesaj mai clar, mai coerent.
Kafka: Nu sunt scriitor politic.
Eu: Vrei grant sau nu?
Kafka: Vreau.
Eu: Atunci dă romanului tău o valoare socială cuantificabilă… Rescrie!
Kafka: Să rescriu!? Ce?
Eu: Romanul.
Kafka: Cum?
Eu: Titlul, să zicem, nu e „Procesul” ci „Procesul european”.
Kafka: Dar nu-i aşa.
Eu: Presupunem că este. Deodată lucrurile se potrivesc. Vor apărea probleme acute: K. se pierde în arena comună, nu are viziunea Europei sustenabile şi coerente, nici acces la arte, dreptul lui fundamental!
Kafka: Dar romanul nu e despre asta.
Eu: Şi n-ai vrea să fie? Ajustează-l după proiectul european.
Kafka: De ce?
Eu: Să iei grantul! Sau lucrezi la nivel comunitar. Predai creative writing la puşcăriaşi, persoane cu handicap sau dependenţi de drog.
A spus că încearcă. Vinerea următoare mi-a dat raportul.
Kafka: Am intrat pe situl Consiliului pentru Arte. Am încercat să mă conectez. Dar trebuie să fii membru şi mi-au cerut detalii.
Eu: Vezi, e uşor.
Kafka: Apoi chestionarul de eligibilitate. Aplic în calitate de persoană sau organizaţie? Am ezitat. „Dacă nu sunteţi sigur, citiţi secţiunea «Mod de aplicare: Cine poate aplica». S-a afişat dupaia fereastra „recalculare”. Ce sumă cer? Dar eu nu scriam aplicaţia, căutam doar formularul. La nivelul următor veneau trei opţiuni, niciuna despre scris: Solicitaţi finanţare pentru: curs, film, sau echipament la mâna a doua?
I-am înlăturat plângerile cu un gest. Am mai comandat o cafea, mi-am scos iPadul. În câteva minute i-am găsit date despre diverse granturi. Cu privirea laterală, îi vedeam admiraţia.
Vinerea următoare mi-a spus că a studiat materialele, a schiţat un story de ataşat la aplicaţie, s-a silit să apese pe toate butoanele cerute. Se afla, evident, sub influenţa mea.
Eu: Dă-i drumul, Kafka! Acum e momentul!
I-am spus că aşa se cheamă o importantă conferinţă de la Bruxelles, unde am fost invitat… Mi-a propus să-mi citească din proza lui, am acceptat bucuros. Titlul, “Metamorfoza”.
“Într-o bună dimineaţă, când Gregor Samsa se trezi în patul lui, dintr-un vis zbuciumat, se pomeni metamorfozat într-un monstruos operator cultural. Zăcea întins pe o grămadă de formulare de hârtie şi dosare din plastic şi, când ridica puţin capul, îşi vedea corpul care arăta ca un dulap metalic de birou. Plapuma abia se mai ţinea să nu alunece de pe el complet. Nenumăratele lui sertare se deschideau şi se închideau neajutorate, iar etichetele îi jucau în faţa ochilor: Propuneri, Aplicaţii, Burse, Conferinţe, Angajamente publice, Mostre de buget, Dezvoltarea audienţei, Surse de finanţare.
Oh Doamne, gândi el, ce treabă extenuantă mi-am luat pe cap! Să completez formulare de dimineaţa până seara. E mult mai enervant decât scrisul propriu-zis şi pe deasupra mai ai şi grija interminabilelor conferinţe, networking, călătorii regulate, mese neregulate, cunoştinţe întâmplătoare, care sunt totdeauna noi şi nu ajung prieteni apropiaţi niciodată.” Câteva paragrafe, promiţătoare. L-am încurajat să scrie mai departe. M-a rugat să-l ajut la formularele de grant.
Eu: OK. Ce întrebări ai? …
Kafka: Ce vreau să fac?
Eu: Să scrii un nenorocit de roman.
Kafka: Ideea artistică are forţă? A fost analizată riguros? Planul duce la îndeplinirea obiectivului?
Eu: Da. Da. Da.
Kafka: Ce scop are activitatea mea?
Eu: Să scrii romanul.
Kafka: Asta am zis la ce vreau să fac. Dar scopul?
Eu: E acelaşi.
Kafka: Sunt două întrebări… Ce efect va avea acţiunea mea asupra oamenilor. Va fi aceasta o experienţă bună, de impact, care să-i transforme?
Eu: Vor plânge şi vor râde.
Kafka: Să scriu aşa?
Eu: Nu.
Kafka: Cum organizez bugetul, fluxul monetar?
Nu-mi prea mai găseam cuvintele. I-am spus că prietenii mei de la Acţiunea Culturală Europa sunt perfect calificaţi şi bucuroşi să ajute. A urmat o tăcere neplăcută. El a aruncat hârtiile în aer şi a declarat că i-a ajuns.
Eu: Calmează-te, Kafka. Fezabilitatea e totul. Asta nu e rău.
Kafka: Fezabilitatea? De-aia n-am învăţat să merg pe bicicletă. Că am avut probleme de fezabilitate la echilibru. N-am învăţat să-not. Având probleme de fezabilitate la plutit. N-am învăţat să fac dragoste. Şi de-aia scriu. Am probleme de fezabilitate cu lumea. Refuz să merg cu bicicleta după cifre, ori să înot, să fac dragoste, să scriu după cifre.
Eu: Vrei să spui că eu scriu după cifre?
Kafka: Nu-mi pasă cum scrii tu.
Eu: Nu strică să fii orientat în timp şi spaţiu.
Kafka: Orientat? Da, te rog!… Clasifică-mă tu pe Amazon. Pune-mă într-o nişă: Crimă, aventuri, mistere, fantezie? Politică sau roman sentimental? De interes homosexual-lesbian? Istoric, horror, umor, lad lit?
Eu: Îmi pare rău, dar în jurul nostru există o lume adevărată!
Kafka: Adevărată, ai zis?
Eu: Da. Şi vreau să-mi găsesc în ea locul meu adevărat.
Kafka: Mă bucur pentru tine.
Eu: Pe cine ataci tu?
Kafka: Pe cine aperi tu?
Eu: Nu mă cunoşti deloc.
Kafka: Am intuiţia mea. Fii atent să nu ajungi un clişeu ambulant. Ca un personaj din acelea care, la sfârşitul romanului meu, i-au tăiat gâtul lui K.
Eu: Eu sunt sensibil, Kafka. N-aş vătăma o muscă!
Kafka: Du-te naibii!
Eu: Ăsta e limbaj politic. Ziceai că nu eşti scriitor politic.
Kafka: O să-mi ard manuscrisele.
Eu: Haida-de! Ăsta chiar că e un clişeu!
Kafka: Du-te naibii.
A plecat trântind uşa. S-a lăsat o lungă tăcere. Am crezut că o să fie OK şi n-a fost. N-o arătam, dar mi se cam clătinase încrederea. Mi s-a tulburat somnul, mi-am pierdut pofta de mâncare… E epoca austerităţii, mi-am zis, ţări întregi dau faliment, voi mai primi comenzi?, dacă producătorii nu-mi mai răspund la telefon…
N-am mai luat cafea, am trecut la ceai de mentă. Vinerea următoare stăteam singur la cafenea. În colţ, un bărbat pe care-l mai văzusem. M-a invitat să stau la el la masă.
E un coleg scriitor, mai în vârstă, chel, liniştit, a scris nişte piese la viaţa lui, acum e pensionar. Întâmplător auzise conversaţia de-acum o săptămână.
El: Eu respect fezabilitatea. Nu m-am opus niciodată curentului. Am lucrat pe comandă, m-am conformat gustului public, am avut mereu un patron şi am jucat cum mi-a cântat el. Mă cheamă William Shakespare. Spune-mi Will.
Brusc mi-am dat seama care-i problem mea. El a lucrat sub un patron, eu doar sub patronajul unor comitete. Mi-am deschis inima la el, i-am spus că scriu despre Acţiunea Culturală Europa, Conferinţa de la Bruxelles… Şi am exclamat, trebuie să dovedim că suntem MAI MULT! La care el zise, delicat: S-avem grijă să nu fim mai puţin.
Cred că suntem la începutul unei frumoase prietenii.

În româneşte de
Ioana Ieronim