Numărul curent: 41

Lecturi:
„Gândirea“, fără prejudecăţi de Geo Vasile


Profesor din 2002 la Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării a Universităţii din Suceava, Mircea A. Diaconu (n. 1963, Orţeşti, Neamţ) şi-a dat doctoratul în 1998 cu "Mişcarea Literară Iconar". Expert în viaţa şi opera unor scriitori bucovineni şi moldoveni tip Mircea Streinul, Creangă, Hogaş, dovadă monografiile dedicate acestora, criticul şi istoricul literar sucevean a citit toată literatura interbelică şi încă ceva pe deasupra. Ştie tot despre poezia română modernă (vezi monografia dedicată lui Cezar Baltag, Aula 2000), dar şi despre cea postmodernă. A obţinut de două ori premiul Asociaţiei scriitorilor din Iaşi (1998,2000). Scrie cu aceeaşi dezinvoltură cronică curentă de carte , dar şi eseuri de anvergură cum ar fi cel la care ne vom referi Poezia de la "Gândirea" Ediţia a II-a revăzută, Ideea Europeană, 2008, 192 p.).

"Gândirea" a fost o revistă lunară, apărută în mai 1921 la Cluj, transferată din 1922 la Bucureşti, unde cu două scurte întreruperi (1925, 1933-1934) continuă să vieţuiască pînă în 1944. Până în 1926 în fruntea ei se află Cezar Petrescu, secondat din februarie 1926 şi până în 1928 de Nichifor Crainic, iar în continuare numai acesta din urmă. Prima echipă de colaboratori permanenţi o alcătuiesc Lucian Blaga, Adrian Maniu, Gib Mihăescu, Aron Cotruş. Li se vor alătura pe parcurs Ion Pillat, E. Bucuţa, I.M. Sadoveanu etc. Revista va reuşi să polarizeze temporar sau sporadic personalităţi de marcă ale literaturii deceniului trei şi patru, cum ar fi Arghezi, V.Voiculescu, Radu Gyr, Al. Philippide, Ion Vinea, Minulescu, G. Bacovia, Emil Isac, Zaharia Stancu, dar şi ale criticii, eseului şi prozei precum Dan Botta, G. Călinescu, Mircea Eliade, Petre Pandrea, Tudor Vianu, Victor Papilian, Mateiu I. Caragiale, G. Breazul, Vasile Băncilă, Mihail Ralea, Ionel Teodoreanu etc. Masive defecţiuni se vor înregistra după anul 1930 când devine imperativă noua orientare impusă de Crainic, teologică, antiraţionalistă, etnicistă, preconizând o renaştere religios-ortodoxistă de rit bizantin. Revista va fi angajată tot mai mult ideologic dar şi politic, atât de un Radu Dragnea, cât mai ales de Crainic însuşi, partizan al dictaturii antonesciene.

Revenind la autorul acestei cărţi, vom observa nu doar vastele sale lecturi, ci şi probitatea demersului critic, dovadă stând Indexul de nume în care nu sunt doar citaţi ci şi citiţi Ştefan Baciu, Lucian Blaga, Mircea Braga, Matei Călinescu, Aron Cotruş, Nichifor Crainic, Ov. S. Crohmălniceanu, Adrian Maniu, D. Micu, Z. Ornea, Ion Pillat, Tudor Sandu, Mircea Scarlat, Vasile Voiculescu, Vrabie Ghe. (sic!, vina corecturii, evident), unii şi în calitate de eseişti sau monografi ai gândirismului. Cartea lui Mircea A. Diaconu se coagulează în jurul a trei capitole: "Modernism şi tradiţionalism", "Poezia de la Gândirea", "Constantele poeziei gîndiriste". Recunoscînd şi asumându-şi impasul terminologic, autorul riscă să redeschidă controversa dintre modernism şi tradiţionalism (termeni folosiţi uneori impropriu sau tendenţios), id est orientarea europenizantă, lovinesciană şi cea autohtonizantă (cu obârşia în semănătorism) care şi-au disputat vreme de douăzeci de ani trofeele artistico-literare.

O primă concluzie a autorului ce ne scoate din hăţişul terminologic ar fi următoarea: "poezia tradiţionalistă nu se opune poeziei moderne cu care este consubstanţială, pe când tradiţionalismul, ca atitudine generală, şi nu ca mişcare exclusiv poetică, se opune modernităţii". Citându-l pe Ion Pillat cu iluminantul său studiu "Tradiţie şi inovaţie" (1943) în care intuieşte complementaritatea poeziei tradiţionaliste şi a spiritului modern, Mircea A. Diaconu nu uită să amintească aparent paradoxala aserţiune a lui N. Manolescu cfr. căreia avangarda ar avea afinităţi mai mari cu tradiţionalismul decât cu modernitatea.

Autorul are iscusinţa de a focaliza şi reconsidera texte cunoscute, mai puţin cunoscute sau date uitării, aparţinând colaboratorilor revistei în cauză antologaţi de Emil Pintea în "Antologia literarăâGândirea>" ; deşi nu operează, bineînţeles, pe un teren virgin, scriitura criticului, analitică şi totodată disociativă, limpidă şi captivantă, are darul de a ne convinge, dacă mai era cazul, că spiritul "Gândirii" nu poate fi redus la ortodoxismul etnic propus de Crainic, de vreme ce el a fecundat "ca atmosferă poetică stimulatoare" cărţile şi destinele unor mari poeţi, gânditori şi artişti români. Ceea ce nu înseamnă că trebuie să uităm ultimii ani ai revistei în care, aşa cum susţine D. Micu în monografia sa, ea se fascizase, proslăvind nazismul şi fascismul.

Mircea A. Diaconu stăruie în a individualiza gândirismul, dincolo de nişte constante, descifrând, aprofundând şi nuanţând prin comentarii proprii de mare rafinament sintagme precum "etnicismul estetizant al lui Blaga", "tradiţionalismul decorativ al lui Pillat", "suprafaţa autohtonistă a lui Voiculescu", "ortodoxismul cu inflexiuni semănătoriste al lui Crainic, "bizantinismul estetizant al lui Maniu". În cazul lui Crainic, discipol al unei estetici poetice de tip bremondian, se aduce în discuţie conceptul de artă ca substitut teandric ("Isus în ţara mea","Sensul teologic al frumosului"); se oferă argumente pentru orfismul poeziei blagiene sau al sinelui profund, poetic şi cosmic, în defavoarea eului biografic. Acest tip de lirism obiectivat se verifică şi la Adrian Maniu, la V. Voiculescu ce excelează în conceptualizarea emoţiilor, la Radu Gyr, la Aron Cotruş (cu lirismul său oracular). Nu este de neglijat nici faptul că "Gândirea" a stimulat poezia minoră, mimetică, ilustrativă, tip Sandu Tudor cu celebrul său "Acatist", Vasile Ciocâlteu, D. Ciurezu etc. Există şi teme, ca de pildă moartea şi erosul, eretice faţă de doctrina gândiristă inventariate de autor în textele unor Ştefan Baciu, Olga Caba, Gherghinescu Vania, Minulescu (în postura de confecţioner de poezii pe o temă dată), Radu Gyr şi chiar Pillat.

Cartea lui Mircea A. Diaconu, axată pe cei patru sau cinci piloni de rezistenţă, Blaga, V.Voiculescu, Ion Pillat; Adrian Maniu, Aron Cotruş, dar şi pe ideea de a demonstra că în literatura română a existat dintotdeauna un filon de poezie religioasă, este de fapt un mic compediu de istorie a poeziei interbelice, de indubitabilă valoare ideatică şi analitică.