Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi libere:
Geneza reciprocă de Gabriel Dimisianu

Jurnalele contemporanilor imediați ne atrag parcă mai mult decât ale altora și o fac tocmai prin faptul că epoca pe care o răsfrâng este aceeași cu a noastră. O cunoaștem dar în felul fiecăruia și toți am vrea, mă gândesc, să aflăm cum au perceputo și alții. Cum au văzut-o? Cum o mai văd? Cum au trăit în cuprinsul ei? Sunt întrebări pe care oricine și le pune, incitat de impulsiunea firească a confruntării cu ceilalți.
Și eu mi le-am pus, nu o dată, iar acum mi le-am pus citind jurnalul-poem al lui Liviu Ioan Stoiciu, unul dintre contemporanii mei imediați, autor de jurnal (Ajuns din urmă, Editura Junimea, 2017). În prefața cărții Ioan Holban ne înștiințează că luăm act numai de un fragment din „vastul jurnal” al lui Liviu Ioan Stoiciu, fragment care „cuprinde perioada tulbure, problematică a anilor 1987- 1988”. Ar fi deci vorba, în fragmentele acum tipărite, despre anii de sfârșit ai regimului comunist, încă vii în conștiințele multor contemporani. În conștiința unuia ca mine în orice caz, ceea ce mi-a sporit interesul pentru carte. Spun că mi l-a sporit pentru că interesul pentru ea exista oricum, fiind vorba de o scriere nouă a lui Liviu Ioan Stoiciu, prozatorul și poetul de azi pe care l-am urmărit în toate manifestările sale. Dar până acum nu am apucat să scriu despre el deși mereu am vrut.
Citim subtitlul cărții lui Stoiciu: „poemul jurnal/jurnalul poem”, trimiși astfel la relația configuratoare a textelor care vor urma, texte aflate, cum Ioan Holban observase în prefață, într-o geneză reciprocă : „poetul se repliază între poemele de care se lasă scris și în notațiile unui jurnal care provoacă textul liric“. Astfel că jurnalul pregătește poemul, iar acesta pregătește jurnalul, o interacțiune care susține materia complexă a cărții.
Ar fi deci de urmărit, pe un versant al narațiunii lui Liviu Ioan Stoiciu, imaginea vieții curente din anii 1980, astfel cum o știm cei cărora ne-a fost dat să avem parte de ea. Meschină și prin aceasta umilitoare, cu mizeriile locuinței unde „chiuveta care curge trebuia reparată”, cu goana sufocantă după „aprovizionare”, după alimente care pot fi cumpărate, uneori, și fără cartelă, cu mașina de scris dusă pentru control la Miliție, cu ascultarea, parcă în compensare, a emisiunilor culturale de la Europa Liberă. Chinuit de țânțari și de suferințele pe care i le provocau cele două afte mereu agasante, călătorind, când este nevoit să o facă, în vagoane de tren înghețate după ce înghețase pe peron, naratorul alte satisfacții nu are decât citirea „la sală” a unor reviste („Contemporanul”, „Tribuna”) sau să stea „la desen animat la televizor și la fotbal”. Relația cu televizorul („stau la televizor”) este mereu invocată, poate mai des decât aceea a răstimpului pe care naratorulscriitor îl consacră scrisului, bine dozat,acesta, în intervale minuțios consemnate („mă spăl pe ochi și pe dinți și fără niciun chef vin la birou, acasă voi scrie un poem de la 9,25 la 10,25”).
Să nu se înțeleagă totuși, repet, că narațiunea lui Stoiciu se restrânge la proiectarea unei imagini a cotidianului sufocant, aceasta fiind într-adevăr expresivă, convingătoare , dar lăsând loc, în jurnal, și altor semnificații. În comentariul din România literară (nr. 47/2017), Mihai Zamfir vorbea despre faptul că poeziile din jurnal, inserate din loc în loc, ar reprezenta și o „revanșă față de atmosfera copleșitoare” din „lumea Focșanilor în 1988”, o „culme”, aceasta, a „mizeriei naționale“. Nu înfrumusețează poemele lui Stoiciu, imaginea acelei lumi, dar, oferind „o doză zilnică de ficțiune”, făceau posibilă, s-ar spune, viețuirea între limitările constrângătoare.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara