Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Arte:
Generaţii de muzicieni de Dumitru Avakian

Nu poţi să nu observi – fie că suntem melomani fideli ai sălilor noastre de concert , fie că facem parte din publicul de specialitate – pe o perioadă bună de timp generaţiile succesive ale muzicienilor performeri, ale creatorilor, îşi dau mâna, coexistă, îşi schimbă poziţiile conferind vieţii de concert acea continuitate firească pe care şi-o construieşte în timp fiecare dintre spaţiile europene ale culturii, ale artei.

Poate mai mult ca altădată concertele bucureştene ale perioadei celei din urmă definesc această imagine a relaţiilor dintre maeştrii aflaţi la zenit-ul carierei lor, pe de-o parte, şi, pe de alta, tinerii muzicieni care urcă treptele confirmării în viaţa de concert.

Voi menţiona câteva dintre aceste determinări care – iată! – rodesc inclusiv în contextul bucureştean actual al muzicii aspecte care pot fi observate în spaţiul concertelor ultimei perioade.

Am asistat la ambele concerte ale Orchestrei Filarmonicii aflate recent sub conducerea maestrului Horia Andreescu; în concertul de joi, Simfonia în re minor de César Franck, a dispus de un impresionant echilibru al construcţiei condiţionate în bună parte de marile simetrii ale lucrării, model dezvoltat ulterior, în anume sens, şi în cadrul simfonismului enescian. Am regăsit cursivitatea atent antrenată a fluxului simfonic pe care dirijorul îl dezvoltă cu aleasă generozitate; …acel conduct în care se adună elemente ale simfonismului wagnerian, polifonia cromatică hrănită de simţul acut al improvizaţiei organistice pe care autorul o stăpânea în mod absolut; am regăsit valoarea de semnificaţie, tipic franceză, a transparenţelor unor sonorităţi maleabile care adună, care topesc sunetul lemnelor în sonoritatea corzilor. Indiscutabil, muzicienii ansamblului au fost cooperanţi, s-au implicat cu vădit entuziasm profesional. Sunt aspecte pe care le-am putut observa în bună parte şi în concertul de vineri; temperamentul artistic al şefului de orchestră devine constructiv când este atent stăpânit.

Dar marele spectacol al acestor seri de muzică a fost oferit de tânăra pianistă americano-chineză Claire Huangci. Mă refer în primul rând la realizarea acestei partituri de puternică expresie care este Concertul în sol minor de Serghei Prokofiev; a fost compus în urmă cu aproape un secol şi se încadrează în marele curent al modernismului vest-european, cel care a primenit, în perioada deceniilor interbelice, în toate domeniile artistice, o bună parte a atitudinilor dar şi a mijloacelor. Este atitudinea pregnant volitivă a creatorului aflat în acţiune, a muzicianului protagonist, a performerului motivat de vocaţia creaţiei. Iar relaţia solistului cu dirijorul, cu orchestra sunt determinante. Aici am asistat la punctul crucial al întâlnirilor de supremă eficienţă privind temperamentul artistic, profesionalismul imbatabil, relaţia bună cu ansamblul orchestral. Că Mozart – în anume limite – poate deveni contemporanul nostru… ne-o demonstrează tânăra pianistă atunci când, la cererea insistentă a publicului, oferă acea suculentă parafrază la Marşul turcesc în versiunea atât de pitorească, de iz transatlantic, datorată pianistului Fazil Say. Indiscutabil, şi în acest caz solista oferă un autentic show al virtuozităţii transcendentale.

Tot la Filarmonică, trebuie să o recunoaştem, revenirea periodică a maestrului Christian Badea susţine nivelul înalt al profesionalismului unui ansamblu care se dovedeşte a fi, în continuare, prima orchestră simfonică a ţării. Susţine, spre exemplu, o politică inspirată privind etalarea personalităţilor solistice ale Filarmonicii pe parcursul unui întreg concert dedicat acestora, anume flautistului Ion Bogdan Ştefănescu, oboistului Adrian Petrescu, cornistului Ioan Gabriel Luca.

Pe de altă parte, concertul-medalion dedicat creaţiei lui Robert Schumann a etalat o dată în plus valorile unei relaţii cu totul eficiente, stabilite între şeful de orchestră şi ansamblul pe care îl conduce. Christian Badea este muzicianul care construieşte şi împlineşte inclusiv din punct de vedere spiritual muzica pe care o comunică. Simfonia în mi bemol major, Renana, de Schumann, a beneficiat de valorile unei arhitecturi clasice, cu totul echilibrate, argumentate de această dată de consistenţa marilor episoade romantice privind trăirea artistului întru natură. Este originalitatea cu totul aparte a acestui geniu aparte al secolului, cel care înnobilează natura umană sub semnul înalt al viziunii poetice. Este grandoarea naturii plasate sub semnul poeziei! Şi este important de observat, dirijorul se lasă pătruns de datele viziunii schumanniene, le reţine, găseşte mijloacele în acest sens, comunică. O face convingător atât faţă de publicul meloman cât şi de muzicienii ansamblului.

În cadrul aceluiaşi program, revenirea pe scena Atheneului a tânărului violoncelist Gabriel Schwabe ca solist al Concertului datorat lui Robert Schumann, readuce bucuria cunoaşterii evoluţiei acestui tânăr muzician care abia a împlinit douăzeci şi cinci de ani. Muzicalitate emoţionantă, virtuozitate înaltă, o nelinişte interioară care propulsează evenimentele discursului mizical într-un tempo alert; în consecinţă, voit sau nu, momentele finalului lucrării ajung a fi deplasate prioritar în zona unei agilităţi pregnante.

Revenit de această dată din Statele Unite, tânărul dirijor româno-american Cristian Măcelaru revine pe scenele bucureştene câştigând în egală măsură simpatia publicului, aprecierile muzicienilor orchestrelor, ale presei de specialitate. Aparţine noului val al tinerilor şefi de orchestră care pătrund în spaţiile importante ale vieţii muzicale, pe continentul nordamerican, în Europa. Nu se simte complexat de datele tradiţiei muzicii clasico-romantice vieneze, de datele simfonismului lui Johannes Brahms. La Atheneul Român, un întreg concert a fost dedicat muzicii acestuia. În compania orchestrei Filarmonicii bucureştene a făcut o încercare temerară, aceea de a apropia prima Simfonie în do minor, de dinamica lumii actuale, a începutului de secol XXI. Nu o face bruscând sonorităţile, agitând tempourile. Este drept, mişcarea este animată, sonoritatea orchestrală pierde densitatea tradiţională, compactă, în favoarea unor trasparenţe timbrale mai apropiate spiritului francez al muzicii. Este o căutare sincer animată de buna simţire a muzicianului curios care investighează teritorii cunoscute pentru a arunca o privire proaspătă. Poate mai puţin profundă dar sinceră. Sunt de aşteptat rezultatele în timp ale acestui demers care tinde a disloca o tradiţie cu intenţia de a ne apropia pe noi, oamenii acestui timp, de valorile altor timpuri.

În prima parte a aceluiaşi concert, în compania orchestrei, a Corului Academic al instituţiei, ansamblu condus de maestrul de cor Iosif Ion Prunner, mezzosoprana Aura Twarowska a prezentat celebra Rapsodie pentru alto, cor bărbătesc şi orchestră, un opus vocal-simfonic major al romantismului secolului al XIX-lea. Este artistul unei maturităţi depline în arta cântului; experienţa vieneză câştigată pe scena primului teatru liric al Austriei este de recunoscut; …de la controlul absolut al aparatului vocal la claritatea dicţiunii, la susţinerea amplă a frazei muzicale hrănită de o emoţie inspiratoare care autentifică puritatea stilistică a relaţiei dintre cuvânt şi muzică. Este un artist, o voce care dispune de talentul unei preţioase, al unei semnificative comunicări.

În privinţa dicţiunii în arta cântului, corul Filarmonicii ar putea avea în acest caz un bun exemplu.

În alt sens; …este de salutat invitaţia pe care instituţia Filarmonicii o face apelând la experienţa unor concert-maeştri sosiţi de peste hotare, muzicieni care conferă sporită siguranţă evoluţiei orchestrale pe relaţia cu şeful de orchestră, cu întregul ansamblu. Mă refer la violonistul David Lefèvre, concert-maestru al Orchestrei Filarmonicii din Monte-Carlo, la violonistul Robert Puskas, concert-maestru al orchestrei Filarmonicii din Budapesta, muzicieni care, în vremea din urmă, au asigurat poziţia primei viori Filarmonicii bucureştene. Şi în această situaţie, folosirea serviciilor externalizate se dovedeşte a fi folsitoare. Pe ce durată, însă?

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara