Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cartea de proză:
Generaţia de la graniţa de vest de Adrian G. Romila

Radu Pavel Gheo, Disco Titanic, Editura Polirom, Iaşi, 2016, 458 pag.

Noapte bună, copii! (2010) al lui Radu Pavel Gheo era un roman de generaţie, dar cumva alt fel de generaţie decât cea din cărţile similare ale unui Cărtărescu (Travesti) sau Verdeş (Muzici şi faze). Lumea de dinainte şi de după 1989 avea alte culori pentru visătorii din zona Timişoarei decât pentru omologii lor epici din Moldova sau din Muntenia aceloraşi ani. În jurul lor, la graniţa cu fosta Iugoslavie, comunismul, lipsurile, şcoala, Occidentul şi speranţele libertăţii se împleteau altfel decât în restul ţării. Accesul la anumite produse şi la muzica „de afară”, vizionarea programelor sârbeşti de televiziune şi, în general, aerul de cvasi-normalitate care emana dinspre ţara lui Tito schimbaseră etosul unor tineri pentru care fuga din socialism reprezenta împlinirea supremă a vieţii. Aşa cum a dovedit-o tragica poveste din roman, pentru unii fusese o fatalitate – un vis costisitor, unul care ucide.

În Disco Titanic autorul reia subiectul şi-şi proiectează din nou generaţia la graniţa dintre ţări şi regimuri, dar cu alte direcţii epice. Istoria spaţiului iugoslav şi reverberaţiile lui româneşti, în anii 1980-1990, constituie scena pe care eroii din noul roman al lui Radu Pavel Gheo evoluează sinuos, printre compromisuri morale şi situaţii dramatice. Povestea relaţiei dintre un tânăr inginer şi o literată cu veleităţi de scriitoare recompune imensa reţea de probleme cu care s-au confruntat românii şi exiugoslavii, după destrămarea regimurilor care le pecetluiseră copilăria şi adolescenţa. Vlad Jivan e un timişorean voluntar, descurcăreţ, muşcat de ideea unicităţii Banatului între celelalte regiuni româneşti; Emilia e o olteancă frumoasă, venită încă din studenţie în „ţara” viitorului ei soţ. Amândoi alcătuiesc un cuplu ce confruntă asperităţi tipologice, topite într-o iubire fulgerătoare şi intensă, dar afectată profund de cinismul fatalităţii. Rănirea în măcelul din decembrie 1989 îi facilitează lui Vlad accesul la un alt statut social şi financiar, după căderea comunismului: o editură privată, afaceri şi relaţii cu toată lumea bună, o vilă, un trai peste normă. Toate sunt subminate de consecinţele unui gest teribilist, înainte, soldat cu un şantaj colaboraţionist din partea Securităţii, şi de finalul violent al unei vechi excursii cu părinţii la Split, pe malul Adriaticii. Emilia, la rându-i, e bântuită de orgolii auctoriale (scrie poezii şi îşi lansează cu tam-tam volumele, printre scriitori cunoscuţi) şi de un vag episod adulterin cu un coleg. O dorită excursie la mare, la Split, după 1990, şi revederea foştilor prieteni sârbo-croaţi îi aruncă pe cei doi protagonişti într-o poveste pe care o credeau încheiată. Fapte cumplite vin din urmă şi cer locul la memorie, însă niciunul dintre cei implicaţi nu e acoperit, niciunul nu a scăpat de coşmaruri, de spectre şi de achitări. Exact asta îmi pare că se află în miezul romanului: ambiguitatea morală a unor destine intrate, prin succesiunea unor întâmplări absurde, în malaxorul întunecat al istoriei. Cuplul Vlad-Emilia reproduce, la scară mică, ceea ce s-a întâmplat, în mare, la graniţa de vest a României. Se vede asta în peisajul unui cimitir croat vizitat de erou: „Totul era bine organizat şi împărţit cu grijă, după neam, după religie, după război ori convingeri. Aici absolut nimeni nu uită niciodată ce e, îşi aminti el. Se prefac că uită, dar n-o fac niciodată. Exact lângă mormântul unui bărbat împuşcat de partizani în 1945, cap la cap cu el, era o lespede fără cruce, dar cu steaua roşie a comuniştilor. Îşi dădu seama că în Lovrinac zăceau, pe sectoare şi rânduri, toţi morţii din războaiele trecute: croaţii şi sârbii omorâţi de ustaşi şi de nemţi, partizani, comunişti şi regalişti, ustaşii omorâţi de comunişti, croaţii omorâţi de sârbi, nemţii omorâîţi de partizani, italienii omorâţi de cine-o fi fost (...) Toţi laolaltă – şi, încet-încet, nimeni nu mai ştia cine a pierdut şi cine a câştigat”. Ocazii catartice omniprezente, muzica şi dansul tinerilor („Titanic” e ruina unei discoteci de pe malul Mării Adriatice, cu un rol important în evenimente) ambiguizează semnificativ lucrurile, lăsând în urmă ne-mplinit, dincolo de trupuri înlănţuite şi de stroboscoape, visul libertăţii şi al purităţii depline.

Construit binocular, în perechi de personaje, de timpuri şi de lumi, cu un discurs polifonic care se remarcă atât prin tehnicile variate (naraţiune alternativă cronologic, reportaj de război, replici de teatru, decupaj filmic), cât şi prin minuţia detaliilor de fundal, romanul lui Radu Pavel Gheo e încă o reuşită estetică. E cartea unui prozator care ştie de mult care e relevanţa umană şi care-i puterea simbolică a literaturii.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara