Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Gala Poeziei Române Contemporane la Alba Iulia de Reporter

La Alba-Iulia, a avut loc, în 20 noiembrie, cea de a patra Gală a Poeziei Române Contemporane, cu sprijinul Consiliului judeţean, al preşedintelui său, Ion Dumitrel, şi al colegului nostru, Aurel Pantea, preşedintele Filialei. Douăzeci de voci poetice s-au auzit în sala solemnă a Unirii, introduse în scenă de criticul Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor, organizatoare, ca şi în anii trecuţi, a acestui eveniment. Criteriul selecţiei nu a fost unul restrictivgeneraţ ionist, ci unul valoric. Au fost alese textele cele mai expresive şi mai potrivite pentru a fi recitate publicului. „Mulţi poeţi ştiu să scrie poezie, dar nu ştiu s-o spună!”, a observat în cuvântul său de început criticul. Dar despre arta recitării se pot lua cu mare folos lecţii de la actorul Constantin Chiriac: a inaugurat seara de poezie cu un poem de Ştefan Aug. Doinaş, rostit magistral, cu un glas puternic şi profund. A creat deplin amintita emoţie estetică. Aşa cum interpretările muzicale, cea a lui Liviu Cernat la vioară şi a lui Ovidiu Pârjol, la pian, au reuşit să instaleze, printre ilustrele umbre şi portrete de regi, printre istoricele acte oficiale ale Reîntregirii, ale căror litere stau veghind săpate în marmură, emoţia muzicii clasice.
Pentru primul chemat la microfon, Adrian Popescu, sarcina rostirii versurilor sale a fost destul de dificilă, dacă ne gândim că el venea după ecoul prelungit al poemului recitat de Constantin Chiriac. Câte cinci minute, de cele mai multe ori respectate de autori, a fost timpul, atent drămuit, dar suficient, alocat invitaţilor.
Ioan Moldovan, cu un lirism postmodern „albind privirile”,un lirism extras din imediat, dar care abia camuflează, sub zgura cotidianului, marile şi inepuizabilele întrebări, a stârnit binemeritate aplauze.
Vasile Dan, cu fineţe de laser, a făcut, expert, veritabile vivisecţii, poate ecorşeuri, pe(din) pielea poetului. „Vai, de pielea poetului!”, aşa cum recita arădeanul.
Ovidiu Genaru, proaspăt şi melancolic, duce oximoronul vitalităţii lirismului şi al melancoliei neresemnate pe nişte umeri neîncovoiaţi de timp.
Cassian Maria Spiridon, practicând o poezie fără podoabe, albă, programatic „săracă”, amintindune de „arte povera’’, izbuteşte iluminări ca, „în versul liber nu ştii niciodată când se desparte întunericul de os’’ .
Eugen Suciu, dimpotrivă, nea recitat o poezie de tip neoavangardist, un fel de suprarealism românesc resuscitat.
Marian Drăghici a citit lent, pe un ritm original, parcă funebral, între bocet arhaic şi palinodie, un amplu poem, în doi timpi, inspiraţie-respiraţie, compasiunecruzime, sistola unor fapte cumplite ale istoriei nu prea îndepărtate.
Nicolae Manolescu îl cheamă la scenă deschisă pe Gabriel Chifu, poet care şi-a obişnuit cititorii volumelor sale cu lirismul temperat de o ironie postmodernă. Există un Dumnezeu al poeţilor, după Gabriel Chifu: „avem şi noi, ăştia, poeţii, un Dumnezeu al nostru”, iar darul visat sau cerut este, adesea, cel al zborului liber.
A urmat Nichita Danilov, sumbru, dramatic, „prin ger se prăbuşeau îngeri morţi”. Citind „tristeţea sacră a norilor” el perindă prin versurile sale peisajele unei lumi fantasmatice, evocându-mi gnozele din primele veacuri ale creştinismului.
Un delicat epitalam i-a dedicat unei iubite ideale Vasile Igna. Fluent şi melodic, poemul citit devine o laudă (laus),sau portret angelic, ca la medievali , un elogiu galant, ca la Curţile provensale, sau la cele siciliene.
La polul opus, Mircea Bârsilă ne-a provocat imaginaţia cu o poezie a teluricului uberos, absorbind cu voluptate, ca un faun, miresme, mirosuri şi forme.
Cu totul altceva-i poezia lui Ioan Es. Pop, la el avem un adevărat chin neo-expresionist de a găsi (regăsi?) luminozităţile simple şi regenerante la care poetul dinainte ajunge cu aerul cel mai firesc din lume. La autorul unui Ieud atipic, închis în propria enigmă, negat, semnificaţiile lumii parcă se inversează.
Robert Şerban a ştiut scoate efecte memorabile din circumstanţe aparent comune, din categoria faptului numit în ziare divers. Biografistă, eliptică, rapidă, folosind peretele cotidian umed pentru a aplica culoare, a fresco,timişoreanul deţine ştiinţa graţioasă a litotei lirice.
Exact la polul opus se poziţionează rostogolirea unor imagini masivcosmice la Aurel Pantea: „vin sărbătorile trupului’’sau „imaginea mielului ce se va naşte se odihneşte pe lame de cuţit’’.
Un observator al eului nostru profund, uman, prea uman, al gesticulaţiei sociale, din unghi poetic, mi se pare Adrian Alui Gheorghe. Poezia sa este, de multe ori, o scenetă lirică.
Ion Mureşan a venit la Alba- Iulia însoţit de faima unui recitator exersat; nu s-a dezminţit, citindune un poem unde hazul inocenţei şi ilogicul oniric ne aminteau şi de percepţiile lirice ale unui „copil care spune lucruri trăznite’’.
Amuzantă Malaezia lui Gellu Dorian, parodie după universul de tării şi trăiri lichide al lui I. M. descriere -mustind de umor lirica tehnicilor rudimentare de obţinere a jinduitelor esenţe alcoolice din porumb.
Liviu Ioan Stoiciu a citit cu glas ferm un dialog tensionat între două personaje, dialog aprig ce părea desprins din imediata noastră vecinătate socială. Poezia sa, cum a fost şi aici, are ceva dintr-un film neorealist italian.
Din Chişinăul multor poeţi, Arcadie Suceveanu a adus prin prezenţa sa la recital, nu doar prin glasul lirismului său modulat postmodernist, un semn de apartenenţă colegială, normală cu noi, cei din cealaltă parte a râului istoric.Verva textelor sale mai noi, ironiile politice incluse probează o formulă poetică rezonantă la critici şi la cititori.
La urmă, dar nu cel din urmă, Nicolae Prelipceanu a citit două poeme epigramatice, în sensul antic al speciei. Cu o stilistică sobră, brechtian aproape, ironie, autoironie, şi luciditate N.P.are demult un profil poetic inconfundabil.
Constantin Chiriac rostind emoţionante pagini din Amintirile lui Creangă sau din scrisorile lui calde către Eminescu, dar mai ales versurile acestuia, ori rândurile către Veronica, într-o încheiere pe măsură. „Regizorul” literar al serii de poezie, celălalt a fost apreciatul Andrei Măgălie cu echipa sa de la TV 2.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara