Numărul curent: 12

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Arte:
Gala de Balet de la Sibiu de Liana Tugearu


Trecând de la această perspectivă generală la programul Galei de Balet de la Sibiu, el îndreptăţea o aplecare asupra resorturilor intime ale actului de creaţie încercată Programul Galei de Balet de la Sibiu a cuprins şapte pas de deux-uri, toate partituri celebre, interpretate de dansatorii Teatrului de Balet Sibiu, dar şi de invitaţi de la Opera Naţională Bucureşti. Dansatorii companiei sibiene au interpretat cu acurateţe pas de deux -ul din Frumoasa din Pădurea Adormită, de P.I.Ceaikovski (Alexandra Nicoară-Rus şi Yuki Seki ), cel din La Sylphide, de H.S.L0venskjold (Andreea Jura şi Takashi Okita ), precum şi cel din Corsarul de Adolf Adam (Shoko Yamada şi Dan Haja), fiecare în stilul propriu fiecărei lucrări, adecvat ca linie, nesărind dincolo de canoane. Singura care şi-a impus propria personalitate, luând în stăpânire partitura de dans, nu lăsându-se stăpânită de ea, a fost Asami Kasuya, în pas de deux -ul din Diana şi Acteon, de Riccardo Drigo, secondată de un dansator de curând venit în trupă de la Bucuresti, Vlad Mărculescu. Pe Asami Kasuya o remarcasem, de altfel, şi când am poposit prima oară la compania sibiană, la premiera Spărgătorului de nuci. Tot cu acurateţe tehnică şi stilistică au interpretat cele două pas de deux-uri faimoase, din Lacul lebedelor de P.I. Ceaikovski şi din Don Quijote de Ludwig Mincus, invitaţii bucureşteni, Adina Tudor şi primul balerin Ovidiu Matei Iancu, fără a depăşi tipicul, fără a se impune printr-o interpretare deosebită, aşa cum îi ştiam din alte creaţii. O notă vioaie a adus în deschierea spectacolului Jotta aragoneză, pe un aranjament muzical de M. Glinka şi mai târziu Dansul ţărănesc, pe muzică tradiţională. Dar predominantă a fost suita de pas de deux-uri care a dat nota definitorie a spectacolului. Stăpânirea acestui repertoriu însemnă implicit şi o bună stăpânire a propriului corp, o disciplinare a lui, necesară într-o primă etapă, unei companii în formare. Punctul nevralgic îl constituie însă momentul în care o companie şi un coregraf hotărăsc fie să se cantoneze la acest nivel, fie să se servească doar de el pentru a trece mai departe către o inspiraţie liberă şi o exprimare propriu-zisă de sine. Este ceea ce a încercat Valentin Barteş în cea de a doua parte a recitalului, concepând într-o nouă variantă Noaptea Valpurgiei din opera Faust de Charles Gounod. S-a conturat o versiune uşor idilică şi deosebit de dinamică, cu nimfe, satiri şi zeul Bachus, coregraful însuşi intrând în joc, într-un dans al focului. Această lucrare este un prim pas către conturarea unui drum personal, în lumea atăt de vastă a dansului.