Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Arte:
Gală de balet la Opera din Iaşi de Liana Tugearu

În ultima lună a anului tocmai încheiat, unul dintre evenimentele care au marcat perioada Sărbătorilor a fost un spectacol desfăşurat la Opera Naţională Română Iaşi, numit GALĂ EXTRAORDINARĂ DE BALET. De la clasic la modern.

Faptul că Opera ieşeană, alături de cele din Bucureşti, din Sibiu şi din Constanţa, menţine la un anumit nivel valoric compania de balet, făcând-o capabilă să susţină nu numai divertismentele din Opere dar şi spectacole de sine stătătoare de dans, devine semnificativ pentru întreaga mişcare coregrafică de la noi. Fenomenul este remarcabil, ţinând cont şi de actualul context, în care, în general, dansul din Opere este în cădere liberă, în criză de dansatori, dar şi de coregrafi de acest profil, excepţiile confirmând situaţia generală. În plus, Galele de balet care să pună în valoare nu o pereche de solişti, ci cât mai mulţi dintre membrii companiei, au dispărut din repertoriul trupelor de balet din toată ţara. Iată câteva motive pentru care iniţiativa unei astfel de gale la Opera din Iaşi ni s-a părut de bun augur.
Prima parte a Galei de Balet de la Iaşi a încorporat piesa Anotimpurile de Antonio Vivaldi, creată pe scena ieşeană în 2011 de dansatoarea, coregrafa şi profesorul universitar, Roxana Colceag. Principala calitate a acestei piese a fost aceea că a scos în prim plan, prin suita ei de variaţii, pe aproape toţi soliştii companiei, români şi japonezi, angajaţi ai Operei din Iaşi. Cu mulţi ani în urmă, Opera din Bucureşti a pus în scenă această piesă, în coregrafia de o delicată dantelărie clasică concepută de Alexa Mezincescu. Actuala versiune a tăiat părţi din compoziţia muzicală şi a fost în mică măsură stăbătută de spiritul propriu fiecărui anotimp, coregrafia brodând pe fiecare dintre ele variaţii clasice, neutre ca spirit. În acelaşi timp, dacă costumele dansatoarelor au fost inspirate, cele ale dansatorilor au fost complet inexpresive – reduse la o tunică şi un pantalon lung, ambele albe, şi diferenţiate de la un anotimp la altul de culoarea eşarfei legate la brâu.
Cea de a doua parte a Galei a ridicat o serie întreagă de nedumeriri, legate de felul cum a fost concepută, ca un amestec de pas de deux-uri pur clasice, de secol XIX sau de început de secol XX, alternând cu dansurile de un deosebit dinamism al unei trupe de revistă, Trupa de Balet Dansez pentru tine, în coregrafii de Edi Stancu. De la acest amestec pornea şi subtitlul Galei: De la clasic la modern. Numai că nu era vorba de o evoluţie a unui anume gen, de la clasic la modern, ci de alăturarea a două genuri diferite, dansul de operă şi cel de revistă, fiecare cu frumuseţea lui, dar care nu rimează împreună. Se punea implicit la îndoială faptul că dansul de Operă ar fi avut şi el o astfel de evoluţie – şi slavă Domnului a avut! de la Martha Graham la Jiri Kylian sau Mats Ek, aşa, sărind prin aceste exemple din pisc în pisc, şi peste multe alte piscuri – şi că dansul modern ar aparţine numai genului de Revistă, ceea ce nu este iertat să se susţină sub nici o formă. Dacă Opera ieşeană ar fi găzduit două recitaluri, unul cu dansatorii Companiei de balet a Operei Naţionale Române Iaşi şi un altul în care ar fi fost invitat Edi Stancu şi trupa lui, foarte bună pentru genul respectiv, ar fi fost vorba de două recitaluri de calitate şi nu de un hibrid. Ceea ce nu au făcut organizatorii vom face noi în cronica noastră, tratând separat cele două genuri nefericit alăturate.
Suita de variaţii clasice a debutat cu cea mai bine interpretată dintre ele, pas de deux-ul Diana şi Acteon, pe muzică de Cesare Pugni, creat de Agripina Vaganova în 1935. Un adevărat exerciţiu de stil pur clasic, piesa a fost pusă perfect în valoare de Keigo Ueshima şi de Mariko Kawaigashi, impecabili ca linie şi tehnică. Toţi dansatorii Operei ieşene au fost pregătiţi pentru acest recital de maestrul de balet Mihail Motovilov. Din păcate, pedagogul nu a fost la fel de exigent cu toţi ceilalţi dansatori. Le-a permis, uneori, să nu folosească integral partitura coregrafică, ca în Spărgătorul de nuci, pe muzică de Piotr Ilici Ceaikovski, partitură creată de Lev Ivanov în 1892. De asemenea, dansatoarea Kotomi Hoshino, din acest pas de deux, mai are de lucru pentru a putea ajunge să calce corect cu vârfurile pantofului de pointe. De la această piesă încep însă şi alte probleme de prezentare. Numele compozitorilor sunt înşiruite aleatoriu, la începutul programului şi numai un profesionist ştie cărui compozitor aparţine fiecare piesă. Dacă nu ştii, atunci poţi crede, ca spectator oarecare, că a doua piesă a fost scrisă de al doilea compozitor din şirul acestora, şi anume Boris Asafiev, căruia îi aparţine, de fapt, a cincea piesă clasică, Flăcările Parisului. Continuând urmărirea recitalului, în Don Quijote, pe muzică de Ludwig Minkus, şi în coregrafia lui Marius Petipa din 1869, remodelată de Alexandre Gorski în 1900, Maria Lozanova a fost o interpretă sigură pe sine ca tehnică, dar căreia îi mai lipseşte ceva din rafinamentul specific epocii, deficienţă sesizabilă şi în Frumoasa din pădurea adormită, tot de Ceaikovski, în coregrafia semnată în 1890 de Marius Petipa, interpretată de Kotomi Hoshino. Partenerul solistei, Andrei Berihoi, s-a dovedit a fi un dansator bun, dar care mai are şi el de lucru cu sine. În general, nu este permis să tai din muzică sau să înlocuieşti unele partituri dificile cu altele, convenabile fiecărui interpret, ca în Flăcările Parisului, creaţia coregrafului Vasili Vaïnonen din 1932, ci urci pe scenă numai în clipa în care poţi răspunde la toate exigenţele tehnice şi stilistice ale unei creaţii preexistente. Sau, poţi face abstracţie de tot ce te precede şi să creezi altă coregrafie, integral nouă. Dar aici intervine şi o altă problemă, cu care ne-am întâlnit pentru prima dată. Noi a trebuit să alăturăm fiecărei piese coregraful ei, pentru că în program nu există. Tocmai numele celor cărora le datorăm posibilitatea de a ne bucura, chiar şi peste decenii, de armonia unor forme clasice, în acest recital sau în oricare altul, au lipsit cu desăvârşire de astă dată.
Trupa de Balet Edi Stancu, sau trupa de balet Dansez pentru tine, cum mai este numită, care a acompaniat piesele clasice, este o companie bine închegată, cu dansatori şi solişti talentaţi, bine antrenaţi şi formaţi pentru exigenţele genului de revistă, pe care-l pun deplin în valoare, iar Edi Stancu un coregraf plin de fantezie, căruia, probabil, i se datorează chiar coagularea trupei care-i poartă numele. Piesele Vogue sau Happy au ilustrat toate calităţile sus-numite, atât ale coregrafului, cât şi ale dansatorilor săi. Din păcate, piesa Maria Tănase ne-ar fi plăcut la fel de mult, luată ca o compoziţie coregrafică în sine, dacă nu era legată de numele celebrei artiste. Numele ei este astăzi un reper artistic, care trebuie pus în valoare pe deplin, nu doar prin folosirea unei singure piese vocale, urmată de altele cu care nu mai avea nici o legătură. Totuşi, în această piesă, îl semnalăm pe solistul Dragoş Cristian Roşu, dar şi pe Marian Chirazi, un bun dansator de dans modern, aici, dar şi în Iordache din D’ ale Carnavalului, care s-a putut adapta onorabil şi în câteva partituri clasice, alături de dansatorii Operei. Un caracter aparte a avut şi lucrarea Tango, în care, alături de cinci dansatori ai Trupei de Balet Edi Stancu, a evoluat balerina şi directoarea Operei ieşene, Beatrice Rancea, într-o formă fizică excelentă şi cu o siluetă de invidiat. Şi totuşi, chiar perfect integrată genului, mişcarea ei de dans aparţinea altui orizont.
Oricât de diferite ar fi numerele unui recital, pentru a se putea închega într-o viziune de ansamblu ele ar trebui să pună în valoare o anumită idee, or, configuraţia de struţo - cămilă, rezultată din alăturarea unor genuri necompatibile, a eliminat posibilitatea ca acest recital să valorifice subtitlul anunţat: De la clasic la modern. Rămâne ca un viitor recital să îl pună cu adevărat în valoare.


Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara