Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Frânturi lusitane - Tărâm al ambianţelor faste de Virgil Mihaiu

Ani de zile, pe când nu puteam spera că voi ajunge vreodată s'o văd, Portugalia reprezentase pentru mine un fel de tărâm magic, greu de închipuit. Puţinele ei imagini la care aveam acces sporeau misterul, în loc să-l domolească. Emanau un anume farmec vetust, în răspăr cu simbolistica modernităţii de factură anglo-saxonă ce cucerise global "generaţia '68", zisă şi "hippie". Cu ajutorul lui Dumnezeu - care mi-a permis să trăiesc mai mult decât mult-regretatului meu amic şi magistru de limba portugheză, Marian Papahagi - am reuşit finalmente să aterizez la Lisabona spre finele secolului trecut. De la primul contact cu lumea lusitană concretă, mi-am dat seama că aceasta s'a autoedificat în timp tocmai printr'o acută voinţă de singularizare. Nu la modul clamoros-ostentativ, ci prin acţiune tenace, meticuloasă, discretă dar inflexibilă. De-a lungul secolelor, această sedimentare identitară a generat o amprentă stilistică de o frapantă originalitate, recognoscibilă (dintre toate artele) cu precădere în arhitectură: ancadramentele ferestrelor şi volutele bisericilor; pinaclurile montate pe colţurile acoperişurilor; faţadele şi curţile interioare placate cu azulejos (plăci de faianţă, preponderent alb-albastre); dantelăria în piatră a catedralelor şi marmura fântânilor; crenelurile citadelelor şi oazele luxuriante ale parcurilor; infinit-împodobitele palate şi jocurile de cuburi ale caselor simple, azvârlite labirintic pe coline; apoi "melancolicele esplanade" (vorba lui António Lobo Antunes), terasele umbrite de arbori de pe care se poate contempla peisajul urban (miradouros), cascadele de trepte... Şi, pretutindeni, pietrele lucioase alcătuind calçada portuguesa, mozaicul ce pavează nu doar pieţele şi trotuarele oraşelor lusitane, ci şi pe acelea ale fostelor colonii - din Brazilia până în Africa, Goa (India), Macau (China), sau chiar Timorul de Est (în arhipelagul indonezian). Strălucirea acestui pavaj conferă o notă de intimitate spaţiilor publice, prefăcându-le într'un fel de saloane sub cer deschis. Iar dacă vreţi să ştiţi cum îl chema pe arhitectual care a stilizat "casa portugheză ca'n basme" (sau, mai curând, ca în cântecul Amáliei Rodrigues), atunci reţineţi numele acestui Ion Mincu lusitan: Raul Lino (1879-1974).
Portugalia oferă din plin ambianţe ideale pentru etalarea frumuseţii artistice. De când sunt implicat direct în acţiunea de diseminare a culturii române în mediul lusitan, devin tot mai conştient de importanţa acestui factor. Să dau câteva exemple recente: programul de muzică românească al ansamblului condus de violonistul Laurenţiu Ivan-Coca, avându-i ca solişti pe Liliana Bizineche/voce şi Constantin Sandu/pian, a atras aproximativ 700 de spectatori în somptuosul Muzeu al caleştilor din vecinătatea Palatului Prezidenţial. Concertul de Crăciun, prezentat de grupul de muzică bizantină Theotokos şi de cvartetul baroc Codex, a umplut cu melomani magnifica Basílica da Estrela (edificiul lisabonez favorit al poetului clujean Adrian Popescu). Juna cercetătoare literară Golgona Anghel şi-a lansat monografia despre poetul Al Berto la Casa Pessoa, printre obiectele păstrate de la faimosul autor disimulat sub câteva heteronime. Ansamblul folcloric Bucovina a cântat şi dansat la Palácio da Independencia, locul unde în secolul 17 se adunau conspiratorii anti-hispanici. Soprana Angela Gheorghiu, dirijorul Cristian Mandeal şi pianistul Radu Lupu au apărut (în concerte succesive) pe scena opulentei Fundaţii Calouste Gulbenkian din Lisabona. Dan Perjovschi şi-a desfăşurat verva improvizatorică pe tablele negre montate în holul stil art nouveau al clădirii Culturgest din centrul oraşului Porto. Fenomenalul grup Trigon, cultivator de jazz postmodern cu pronunţată tentă românească, a cucerit numerosul public din trei locaţii diferite: la Festivalul Internaţional de la Portalegre, într'o sală nou-nouţă, parcă gândită de Oscar Niemeyer; în clubul de avangardă Do Imaginário din Evora; la amfiteatrul Institutului Franco-Portughez din aceeaşi clădire ce adăposteşte şi Institutul Cultural Român din Lisabona. Cum se vede, arhitectura portugheză e de bun augur pentru propunerile culturale de sorginte română.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara