Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Frânturi lusitane - Erudită participare românească la un congres despre flori de Virgil Mihaiu

La începutul toamnei 2011, Centrul de Istorie a Culturii patronat de Universidade Nova din Lisabona, în colaborare cu Centrul de Excelenţă pentru Studiul Identităţii Culturale al Universităţii din Bucureşti, au organizat în Portugalia un congres internaţional pluridisciplinar intitulat Flori (Flores / Flowers/ Fleurs).
O binevenită ocazie de a reuni universitari, cercetători, cugetători de remarcabilă ţinută intelectuală (reprezentând varii domenii – litere, filosofie, antropologie culturală, istoria ideilor, artelor şi religiilor, studiul culturii materiale, artelor vizuale etc.), într-o tentativă interdisciplinară şi interculturală de examinare a frumuseţii, inepuizabilului simbolism şi beneficiilor dăruite de flori omenirii. Pe latura românească, prezenţa cea mai dinamică în sectorul organizatoric a fost aceea a distinsei profesoare universitare şi poliglote Mihaela Irimia. Ea a reuşit să mobilizeze o consistentă participare din partea ţării noastre la acest eveniment, beneficiind de erudite contribuţii datorate directorului Institutului Cultural Român, Horia-Roman Patapievici, unor investigatori de marcă, precum Corin Braga şi Ruxandra Cesereanu, şi câtorva posibili reprezentanţi ai unui „nou val” al elitei noastre umaniste – (în ordinea din program): Aida Osian, Andreea Serb, Dragoş Ivana, Elena Butoescu, Florentina Luminita Gheorghiu, Mihaela Doaga, Oana Fotache Dubalaru, Petruţa Năiduţ, Ruxandra Vişan. „Declaraţia de intenţii” a organizatorilor (unde credem a fi detectat amprenta caracteristicei mobilităţi intelectuale a doamnei Irimia) sintetiza astfel intenţiile reuniunii: „Istoria culturală a umanităţii, din Orient până în Occident, abundă în motive florale, ilustraţii şi reprezentări ce fac orgoliul legendelor, miturilor şi altor texte fundaţionale. Concepte relevante, utilizate în varii culturi, gravitează în jurul unor asemenea fertili topoi identitari. Există o taxonomie a speciilor florale, ce poate fi asociată identităţilor culturale distincte, aşa după cum există flori favorite sau preferinţe onomastice în toate tradiţiile. Indisociabilă de istoria culturală, însăşi istoria cunoaşterii, a scrierii şi a cărţii are adânci rădăcini în istoria florală, spre a reaminti doar asemenea concepte fundamentale precum: paradisul, grădina, cultura pământului, sau cea pastorală. Antologiile sau florilegiile sunt tot atâtea buchete simbolice cu care operăm în profesiunile noastre, aşa după cum sunt numeroasele colecţii de flori ce ne încântă eforturile umaniste.”
E suficientă parcurgerea stufosului caiet-program al congresului, spre a rămâne impresionat de spectrul larg al tematicii şi de înalta ţinută ştiinţifică a participanţilor. Enumăr doar câteva titluri şi autori: Florile: observaţii despre Marea Radiaţie a Angiospermelor de Stephen Prickett (Universitatea din Kent, Anglia); Aspecte ale gândirii utopice a barocului peninsular de Ana Hatherly (Universidade Nova, Lisabona); Grădinărit peisagistic englez şi chinezărie excentrică de Dragoş Ivana (Universitatea Bucureşti); Grădină Zen – o lectură poetică despre Emily Dickinson, de Chiu- Hua Chen (Universitatea Tamkang, Thailanda); Bambusul ca simbol al armoniei şi proporţiei în gândirea orientală de Pedro Januário, Mario Ming Kon, Maria Rodrigues (Facultatea de Arhitectură, Lisabona); Limbajul florilor: literatură şi societate în secolul XIX de Alessandra El Far (Universidade Federal de São Paulo, Brazilia); Lotusul şi lumea indiană de Ludmila Volna (Universitatea Carolină, Praga); Imageria florală în „Portretul lui Dorian Grey” de Oscar Wilde, de Rebeca Cordero Sanchez (Universitatea Complutense, Madrid); Politica etalării: Josip Broz Tito şi florile de Nenad Radic (Universitatea Belgrad); Apa reginei Ungariei – o adiere de rozmarin de Istvan Rakoczi (Universitatea ELTE, Budapesta); Text, context, subtext în „There Is a Garden in Her Face” al lui Thomas Campion de Charles Moseley (Universitatea Cambridge) etc.
Cele trei zile intense de congres, desfăşurate în paralel în trei săli, au coincis cu o frenetică perioadă din activitatea ICR Lisabona (Periplul cinematografic românesc la Coimbra şi Porto, cu participarea lui Laurenţiu Damian şi a lui Angelo Mitchievici; negocieri pentru pregătirea unei expoziţii a avangardei române interbelice; vernisajele expoziţiilor sculptoriţei Elena Surdu Stănescu şi pictoriţelor Georgeta Grabovschi şi Diana Pantea-Rifas, la Muzeul Apei şi Galeria Colorida din capitala Portugaliei... ş.a.m.d.). Ca atare, am reuşit să particip doar la o sesiune, însă una certamente interesantă. În deschidere, Horia- Roman Patapievici a efectuat o incursiune în profunzime prin domeniul istoriei ştiinţei. Cu argumente peremptorii, el a demontat o serie de prejudecăţi comod instalate în autoevaluarea civilizaţiei de tip occidental. Cea mai spectaculoasă răsturnare s-a referit la falsitatea ideii conform căreia Evul Mediu ar fi reprezentat o perioadă de absolută sterilitate ştiinţifică. Din contra, demonstrează Patapievici printr-o laborioasă investigaţie, în acea etapă – „expurgată” datorită ulterioarelor contestări de tip voltairean – progresele ştiinţei au apărut în consonanţă cu evoluţia creştinătăţii (analiza se referea exclusiv la spaţiul creştin occidental). Gânditorul român îmbină acribia omului de ştiinţă cu flexibilitatea şi plasticitatea meditaţiei filosofice. Dintr-o asemenea dublă perspectivă, el revelează şi reevaluează descoperirile fizicii medievale, ca pe nişte câştiguri de neeludat ale cunoaşterii umane. Utilizând metafora buchetului de flori pentru diversele domenii ale modernităţii europene, Horia- Roman Patapievici conclude că mitul anti-creştin e floarea neagră din cadrul acestuia. Am constatat cu satisfacţie că îndrăzneţele teze ale expozeului au fost receptate cu maxim interes de către audienţă, din care făceau parte distinşi intelectuali, precum E.S. ambasadorul Vasile Popovici, José Esteves Pereira, vice-rector al Universidade Nova şi reputatul scriitor portughez Rui Zink (ambii purtători ai titlului onorific Amicus Romaniae, instituit de către ICR Lisabona), profesorii britanici Charles Moseley (Cambridge) şi Stephen Prickett (Kent), care au susţinut un incitant dialog cu colegul lor român, la finele intervenţiei acestuia.
La aceeaşi sesiune am urmărit cu fascinaţie intervenţia lui Corin Braga (din păcate, unica în limba franceză de pe parcursul congresului): o analiză pe cât de comprehensivă, pe atât de subtilă, referitoare la conceptul Grădina lui Dumnezeu în mitologia creştină. Apropiată colaboratoare a lui Braga, Ruxandra Cesereanu a abordat o tematică extrem-orientală – Grădina Paradisului la Sei Shōnagon şi Akira Kurosawa, iar José Manuel Anes, de la Universidade Lusiada din Lisabona, a vorbit despre Flori în imaginarul alchimic. Spre onoarea sa, profesorul portughez a avut gentileţea să-i salute pe participanţii români, ca reprezentanţi ai unei culturi ce l-a dat omenirii pe istoricul religiilor Mircea Eliade (care, între 1941- 44, locuise pe strada Elias Garcia, la câţiva paşi de locul întâlnirii noastre din 2011).
Congresul a avut parte şi de un epilog, plasat cum nu se putea mai excentric, în Ponte de Lima, localitate de la frontiera cu Galicia spaniolă. Acolo, aceeaşi infatigabilă Mihaela Irimia a coordonat o Masă rotundă, unde şi-a prezentat propriile idei inspirate de tematica florală, sub titlul O luxurianţă a florilor: gustul şi cornul abundenţei culturale în secolul 18.
Încă o dată, aşa după cum m-am obişnuit în cei cinci ani de când am devenit „combatant oficial” pe tărâmul promovării culturii române, constat că aceasta poate oferi străinătăţii produse de excelenţă, într-o pluralitate de domenii.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara