Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Frankfurt 66 de Rodica Binder

Mă întreb şi acum cu aceeaşi naivitate de odinioară, de ce de 66 de ani de cînd, după cel de-Al Doilea Război Mondial, târgul şi-a reintrat în drepturi, toamnă de toamnă, editori, agenţi literari, autori, jurnalişti, artişti, actori, saltimbanci, comercianţi, gastronomi, librari, cititori, tineri şi bătrâni, chemaţi şi nechemaţi, porniţi din toate colţurile lumii şi ale Germaniei, iau calea Frankfurtului spre a celebra în cele mai diverse forme, într-o forfotă browniană, cultul cărţii, în ipostaza ei de obiect real şi virtual?
Explicaţiile sunt pe atât de numeroase pe cât de mulţi sunt vizitatorii. Există totuşi şi nişte numitori comuni. Bunăoară, nevoia de ritualuri, ştiut fiind efectul lor structurant şi tranchilizant, mai ales în vremuri incerte ori de răscruce. Indiferent de aspectul haotic, derutant, al imaginii globale a Salonului de Carte, tot ce se petrece pe durata celor 5 zile, mai puţin happeningurile, este reglementat şi consemnat în cele aproape 1000 de pagini ale programului manifestărilor.
Ritualică este invitarea câte unei ţări ca oaspete de onoare – Finlanda în acest an – precum şi decernarea Premiului Păcii de către Asociaţia Librarilor Germani.
Şi totuşi, unele mutaţii de conţinut, determinate fireşte şi de imperativele actualităţii, au marcat vizibil oficierea cultului cărţii. Au lipsit marile scandaluri, în schimb au luat amploare dezbaterile de idei provocate de spectrul unor noi totalitarisme: cel digital şi cel islamist.
În premieră absolută, distincţia i-a revenit unui monstru sacru al digitalizării care, din interior, competent, pasionat şi curajos, critică sever sistemul şi capitalismul digital: Jaron Lanier,un adevărat uomo universale în comunitatea din Silicon Valley. Regretatul publicist Frank Schirrmacher, stins din viaţă la doar 54 de ani, în această primăvară, unul dintre intelectualii de frunte ai Germaniei, fost director al foiletonului prestigiosului ziar Frankfurter Allgemeine Zeitung, aflând decizia juriului Premiului Păcii a salutat-o din toată inima, apreciindu-l pe Lanier drept unul din aşa zişii Cyber Guru ai Americii, unul dintre protagoniştii noii scene intelectuale despre care Europa nu prea are habar deşi ar trebui să fie întru totul informată, pentru a se trezi din somnul veacului trecut.
Dar nu numai fiindcă decizia Juriului Premiului Păcii este pe cât de îmbucurătoare pe atât de neobişnuită, nu numai pentru că elogiul laureatului l-a făcut nimeni altul decât preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, evenimentul ce prin tradiţie încheie festiv Salonul de Carte de la Frankfurt se impune cel dintâi atenţiei. Însuşi discursul rostit sub cupola istoricei Paulskirche de Jaron Lanier are valoarea unui manifest pentru o lume mai bună şi mai umană, comparabil cu cel lansat sub titlul Indignaţi-vă, într-un mic volum, de nonagenarul Stephane Hessel, decedat în urmă cu un an.
Cât despre elogiul adus de Martin Schulz lui Jaron Lanier, nici acesta nu este lipsit de puternice accente critice, sociale şi politice. După ce se opreşte asupra personalităţii laureatului, ai cărui părinţi au avut de suferit în Europa de pe urma dictaturii naziste, preşedintele Parlamentului European crede că Lanier, prin complexitatea talentelor, profesiilor şi vocaţiilor pe care le are, ar întrupa idealul unui umanism de tip humboldian. Schulz insistă asupra ideii, îmbrăţişate şi de Lanier, că diversitatea este o valoare în sine şi atrage atenţia asupra riscului renunţării la pluralitate în era tehnologiei digitale, sub dictatul unei teologii a eficienţei cu orice preţ.
Lui Jaron Lanier, literat, muzician, om de ştiinţă, întreprinzător, profesor, activist şi inventator, Martin Schulz îi atribuia o identitate patchwork, reperabilă de altfel în aspectul exterior al laureatului: un bărbat uriaş, cu o statură rabelaisiană, cu ochi albaştri şi cu Dreadloks arămii. Colecţionar de vechi şi exotice instrumente muzicale, Lanier a adăugat discursului său festiv o prestaţie muzicală la o orgă de bambus, un Khaen, instrument originar din Laos.
Calificativul de indentitate patchwork nu i se aplică exclusiv americanului Lanier. La o privire mai atentă, şi reprezentanţi de frunte ai literaturii Finlandei, invitata de onoare a târgului, dezvăluie talente şi preocupări care spulberă, o dată în plus, falsa impresie că scriitorii ar fi grafomani şi monomani.
Prin diversitatea tematică şi stilistică a scrierilor ei, prin curajul de a da la iveală, fără cruţare, răul pe care oamenii şi-l pot face unii altora în condiţii de opresiune şi dictatură, prin talentul ei actoricesc, prin popularitatea demnă de invidiat de care are parte în întreg spaţiul scandinav (18.486 de fani pe facebook), prin vestimentaţia şi machiajul ei , Sofi Oksanen, purtătoare şi ea, precum Lanier, de Dreadloks multicolori, contrastează flagrant nu numai cu deviza sub care s-a prezentat ţara ei la Frankfurt - Finland cool - ci şi cu aspectul minimalist, opalin şi glacial al pavilionului oficial. Chipul scriitoarei vedetă, reprodus pe coperţile revistelor şi în paginile ziarelor, a devenit celălalt logo, inoficial, al prezenţei finlandeze în Germania.
Sofi Oksanen, născută în 1977, are o identitate etnică dublă, fino-estonă şi o admirabilă colecţie de premii literare. În scrierile ei, de la romanul Vacile lui Stalin şi Purgatoriul, cartea care în 2007 a consacrat-o definitiv, până la proaspăt tradusul roman în germană, Când porumbeii au dispărut, trauma ocupaţiei sovietice, apoi a celeia naziste, umbra Gulagului, sunt atotprezente. Scriitoarea care a consultat arhive istorice şi documente personale înainte de a-şi redacta textele, regretă că deşi începând din 1991 s-a instituit o memorialistică a victimelor dictaturii, mărturiile făptaşilor, ale torţionarilor, sunt inexistente. În intervenţiile ei la Frankfurt, Sofi Oksanen nu a ezitat să avertizeze asupra ambiţiilor hegemoniale ale actualei Rusii, violent manifestate pe fundalul conflictului ucrainean.
Se pare că Finlanda nu duce deloc lipsă de personalităţi complexe, ceea ce explică poate şi succesul răsunător al unor autori din ţara scandinavă, ai cărei locuitori sunt renumiţi pentru caracterul lor taciturn. Cu atît mai mare este surpriza descoperirii potenţialului literar de care dispun unii din locuitorii lacustrei Finlande. Tove Jansson, stinsă din viaţă în 2001 la vârsta de 86 de ani, graficiană, pictoriţă, romancieră, fiinţă rebelă, iubitoare de libertate, pacifistă militantă, care trăia în timpul verii pe o insulă pustie, este îndrăgită şi bine cunoscută de publicul larg din ţările scandinave, din Marea Britanie şi mai ales din Japonia, graţie benzilor desenate istorisind povestea „Mumin”-ilor, creaturi imaginare inventate de autoare în timpul celui de-al doilea război mondial. Târgul de Carte de la Frankfurt i-a creat lui Tove Jansson, într-un interval record, un nou contingent de admiratori. Ceea ce i s-a întâmplat şi lui Tuomas Kyrö, prozator, romancier, caricaturist, autor , şi el, de benzi desenate. Născut în 1974, deţinător al mai multor premii literare, Tuomas Kyrö s-a numărat, alături de scriitorul român Dan Lungu, printre invitaţii festivalului de literatură de la Mantova, în 2013. In această toamnă, cu două din romanele sale traduse în germană Kunkku şi Bettler und Hase / Cerşetor şi Iepure, cu lectura la stand, Kyrö şi-a electrizat publicul care s-a amuzat copios, rezultatul fiind că stocul de carte s-a epuizat pe loc.
Premiul German al Cărţii i-a revenit scriitorului Lutz Seiler pentru romanul Kruso. Proza de debut a autorului în vârstă de 51 de ani, tematizează în registrul realismului magic cu inflexiuni filozofice, prăbuşirea fostei RDG, din perspectiva unor eroi marginalizaţi, rataţi, refugiaţi pe insula Hiddensee din Marea Baltică, la periferia fostului stat al muncitorilor şi ţăranilor, cu gândul de a emigra într-o bună zi în Danemarca. Sâmburele picant al romanului lui Lutz Seiler, străin cu totul de intenţii documentarist-istorice, este că prăbuşirea zidului pune capăt şi visului personajelor de a gusta libertatea în ţara scandinavă învecinată. La o întâlnire cu publicul, laureatul Premiului German al Cărţii atrăgea atenţia că şi soluţia unei cuceriri a libertăţii prin emigraţie poate fi sortită eşecului.
Vizitatorii care au poposit la standul României au plecat de acolo plãcut surprinşi. Nu atât fiindcă în pungile elegante de hârtie, purtând emblema Ministerului Culturii, s-au aflat şi dulciuri, ci mai ales pentru că în caietele de informaţii, profesionist redactate, editate în mai multe limbi de circulaţie internaţională, conţinând portrete ale autorilor şi fragmente de text, cei interesaţi au aflat şi repere clare de orientare într-un peisaj literar şi cultural variat şi bogat. Arhitectura standului, rafinată şi aerisită, a oferit participanţilor şi publicului la evenimentele desfăşurate, un grad sporit de confort estetic şi intelectual. De notat că newsletter-ul Institutului Cultural Român a publicat pe ore şi zile, programul prezenţei româneşti la Frankfurt, ceea ce a contribuit şi la o îmbucurătoare afluenţă a publicului la manifestări. Cum nu am putut sta decât o singură zi, invitată fiind şi să prezint traducerea în germană a cărţii Adrianei Cârcu Cronica Sentimentală , am plecat cu un uşor sentiment de frustrare de la Frankfurt înapoi la Köln, ca şi cum aş fi murit de sete lângă fântână, cu cuvintele bătrânului Charles d’Orléans...
Dar am rămas şi cu bucuria de a fi întîlnit în scurtul interval cîteva vechi cunoştinţe şi buni prieteni printre autorii şi traducătorii incluşi în programul zilei : Liliana Corobca şi Cosmin Perţa, Ernest Wichner, Gerhardt Csejka, Jan Cornelius, Anca Fronescu, entuziastul şi generosul editor Traian Pop care şi-a sărbătorit trei autori care au împlinit vârste rotunde – Dieter Schlesak, Klaus Martens şi Horst Samson. Cu Lucian Dan Teodorovici, cu Denisa Comănescu, Lidia Bodea şi Silvia Colfescu, aflaţi la stand pentru a-şi trage niţel sufletul înainte de a porni la noi cuceriri editoriale prin târg , am putut schimba doar câteva cuvinte calde. După ce aflasem de succesul festivalului de literatură de la Iaşi, pe care l-am urmărit de departe, via internet, şi standul României la Frankfurt m-a îndreptăţit să cred că în materie de promovare a culturii în străinătate au fost făcuţi paşi semnificativi înainte.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara