Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Arte:
Foto HAIKU de Marina Constantinescu

De o vreme bună am renunţat la mersul cu maşina. Ceva incredibil, ar spune cei care mă cunosc cît de cît. Maşina îmi este, de multe ori, însoţitorul. Cel care îmi acceptă tăcerile, plînsul, izbucnirile, revoltele, înjurăturile, bucuria, cîntecul. Nu mă judecă niciodată. Mă tolerează. Aşa cum sînt. Fără nici o mască pe figură, departe de roluri şi convenţii, fardată sau nefardată, cu capul în nori sau lucidă. Este refugiul meu absolut într-o furtună existenţială ce nu pare să se mai domolească. Şi, totuşi... Despărţirea, temporară, după douăzecişitrei de ani în care şi la pîine m-am dus cu maşinuţa mea, este o problemă. Este o modificare de stil, de adaptare la timp, la o altfel de relaţie cu el, cu oraşul meu şi oamenii lui. Cu mine însămi. Agresivitatea felului în care se conduce la noi, felul în care sînt sfidate deopotrivă legile şi bunul simţ nu este altceva decît prelungirea lipsei de educaţie, de civilizaţie din drăguţa noastră societate. La volan, tot românul se consideră şef, premiant, barosan. Şi, în consecinţă, totul îi este permis. Haosul rutier este haosul României în care trăim.
Aşadar, plecînd într-o după-amiază pe jos de la revistă spre casă, coborînd pe Calea Victoriei, pe lîngă Palatul Regal, Biserica Kreţulescu, admirînd noul hotel ce păstrează forma intrării la Teatrul Naţional interbelic, înainte de bombardament, am făcut dreapta, ocolind Cercul Militar. Pe o laterală, în geamuri, afişe ce anunţau expoziţia în curs: "Jules Cohn Botea - Prima expoziţie de HAISHIN. 11.02.-24.02.2008". Am intrat! De ce? În primul rînd, fiindcă mi-a atras atenţia numele doctorului Cohn, o personalitate a medicinii pediatrice româneşti, un tip formidabil, de un ataşament rar faţă de cei mici şi de universul lor. Pe urmă, fiindcă îi citisem, în 2001, o carte delicată, ca o mică bijuterie, Imagini în boabe de rouă, de haishin şi tanka. Poemele în formă fixă au în volum şi o superbă traducere în limba engleză semnată de Adrian Solomon. În Japonia am început să descopăr un alt fel de a vedea lumea. O cu totul altă filosofie pe care am avut iluzia că o pricep suficient din cărţi. M-am apropiat de japonezi şi ei m-au ajutat să dau de o parte prejudecăţi, şabloane fel de fel, trasee ce duc pe drumuri bătătorite, în care nu există nici o şansă să întîlneşti adevărul, autenticul, să călătoreşti liber în cel mai fabulos tărîm spiritual. Plimbîndu-mă prin expoziţia dr. Cohn de foto-haiku, am dat timpul înapoi şi m-am bucurat să simt ceva din experienţele mele fundamentale, popasul japonez, sobrietatea misterului, ludicul subînţelesurilor. "Haishin" sau "dezvăluie în poză, ce nu se vede-n ea". Fotografia şi haik-ul îşi completează tipurile de discurs. Tăcerea fotografiei care vorbeşte prin cuvînt. Două tipuri de căutare. Două ipostaze ale neliniştii. Imaginea şi verbul îl exprimă complementar pe acelaşi creator. Spun ceva despre sensibilitatea lui, despre forţa lui de a vedea ce noi doar privim, de a esenţializa în trei versuri o stare, un sentiment, un amănunt pe care ni-l revelă. Expoziţia lui Jules Cohn Botea este ea însăşi o formă de călătorie în aflarea sinelui. Fotografiile extrem de variate îţi prelungesc vibraţiile în sensul cuvîntului just, atent găsit. Poemele acestea cu dublă înfăţişare, cu dublu limbaj creează o emoţie specială, un fel de provocare spirituală bivalentă, în care energiile fiecărui cod se amplifică una pe cealaltă. Deşi totul pare la vedere, există un timp secund, nostalgic, meditativ, al şoaptei interioare, al relaţiei cu eul profund, cu experienţa particulară chemată să intre în povestea celuilalt. Ieşind din haos şi din zgomotul cotidian cu asupra de măsură de iritant şi epuizant, spaţiul acestei expoziţii, puţin obişnuite la noi, aduce o ordine interioară binecuvîntată. O intimitate a liniştii tot mai pierdute. O tihnă ochiului şi minţii. Un alt ritm. O altă aşteptare. Regăsire. Sau sublima ei iluzie. Departe de lumea dezlănţuită şi, totodată, parte din ea. Am privit chipul celui care a născocit expoziţia. În veghea feţei lui un puzzle de stări. De foto-haiku...

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara