Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Arte:
Fluturi de Ceylon de Marina Constantinescu


Nu am ascultat niciodată integral opera Pescuitorii de perle de Georges Bizet. Nici nu ştiu dacă a fost montată la noi pînă acum. Cunosc cîteva arii de pe vremea cînd nu-mi deslipeam urechea de pe Radio România Cultural. Într-un fel m-am mirat aflînd că regizorul Mihai Măniuţiu, invitat la Opera Naţională din Bucureşti, a ales să pună în scenă această partitură, nici foarte cunoscută, nici prea spectaculoasă, cu un libret deloc ofertant. Povestea lui Michel Carré şi Eugene Cormon (nu este menţionat în programul de sală cine anume a tradus libretul în limba română), destul de inconsistentă şi de neînchegată a fost pusă într-o lumină extrem de favorabilă, cu un aport esenţial de teatralitate şi de impact vizual de Mihai Măniuţiu. Nu am mai fost de ceva vreme la operă din pricina prăfuielii, a unui soi de imobilism estetic prezent în diferite spectacole. Ceea ce am văzut şi am regăsit acum, într-o seară de duminică, m-a bucurat însă cu adevărat. Deşi am ajuns cu minute bune înainte de începerea reprezentaţiei, esplanada era plină. Oameni eleganţi, parfumaţi şi surîzători intrau în foaier. Alţii stăteau încă la coadă pentru a mai prinde un bilet, atenţie, preţul unuia fiind de o sută şaptezeci de mii de lei. Mulţi dintre spectatori fac parte din publicul fidel Operei obişnuit premierelor şi nu numai. Se salutau cu căldură şi schimbau cîteva cuvinte amicale în care îşi pronunţau, relaxat, curiozitatea. Prezenţa unui regizor de teatru suresci-tă cumva interesul en avant şi provoacă, de regulă, manifestaţiuni pro şi contra, susţinute vehement după, dacă violentările sînt prea evidente.
Nu ştiu care sînt părerile criticilor muzicali care privesc şi ascultă altfel decît mine un spectacol de operă. Cred că Pescuitorii de perle este un moment fericit, în care viziunea regizorală nu este în sine, nu incomodează pe nimeni. Dimpotrivă. Construieşte o atmosferă epurată de clişee într-o manieră modernă, perfect armonizantă, aş spune chiar dinamică, mergînd mai departe decît propune libretul. Miza montării pleacă de la însăşi ideea de spaţiu, maiestuos, înnobilînd printr-o desfăşurare ritualică satul de pescari din Ceylon. Povestea de iubire dintre Leïla şi Nadir, prietenia dintre acesta şi Zurga, conflictul dintre ei (cherchez la femme!), blamarea cuplului de îndrăgostiţi strigată de comunitate sînt mutate în mijlocul cetăţii, pe scena unui amfiteatru. Un efect extraordinar la ridicarea cortinei! Comunitatea ocupă toate locurile acestui amfiteatru amplasat pe scenă. Sîntem în Ceylon. O baie de culoare se revarsă pe costumele acestui personaj, Corul: roşu, galben, verde, albastru, în desene stilizate, recognoscibile în intenţie pentru zona de sud a Asiei. O anumită solemnitate capătă acest protagonist, punctînd clar atributele unei instanţe, la urma urmelor, destul de împietrită în verdicte şi prejudecăţi. Ca şi ultima montare de la Teatrul Naţional din Cluj, L'oubli, şi aici ridicarea cortinei are un impact considerabil. Acolo, noi, spectatorii aşezaţi pe scenă, pe gradene, tot ca într-un fel de amfiteatru, vedeam o sală plină cu mirese, pe locurile pe care le ocupă de obicei aceia care vin la teatru. Acum, în amfiteatru stau parcă multe statuete, colorate puternic, viu. Un merit indiscutabil al scenografelor Iuliana Vîlsan şi Adriana Urmuzescu. Ideea dublului, una din temele obsedante ale lui Mihai Măniuţiu (Richard al III-lea, Omor în catedrală şi Caligula alcătuiesc o trilogie ce stă pe această axă) apare în Pescuitorii de perle. Cuplul, perechea, dorinţa care îi uneşte mai presus de orice, chiar şi de ameninţarea cu moartea, funcţionează nu doar revelator, ci şi emoţionant într-un alt plan, într-un comentariu coregrafic. Absenţa unui membru al cuplului din prim plan este completată în spate prin corpurile a doi balerini - femeie şi bărbat - care, într-un alt limbaj reiau şi spun aceeaşi poveste dramatică. Un plus de tensiune, de emoţie. Aş îndrăzni să spun însă că, de la un punct încolo, coregrafia devine excesivă, transformîndu-se într-o demonstraţie în sine, acoperînd prea mult din economia montării. Fastul, explozia de culori, de unitate cromatică sînt continuate şi pe costumele protagoniştilor. Mai mult. Un joc de cortine (altă temă din L'oubli după Georges Banu), dintre care una imensă, pictată manual, creează nişte elemente de decor cu o profundă intensitate vizuală. Protagonişti, fluturii din Ceylon. Pe trei imense panouri sînt prinşi zeci şi zeci de fluturi, de toate dimensiunile şi de toate culorile, delicaţi, fragili, vulnerabili, expresivi, impetuoşi, cu forţa zborului în aripi. Preluînd această mirobolantă realitate a Ceylon-ului, scenografii creează un alt palier unde, iarăşi, subiectul libretului îşi găseşte un alt comentariu. Pescuitorii de perle, aş spune o construcţie sincretică: muzică - orchestră, solişti, cor, decor, culoare, cuvînt, dans. Mărturisesc că mi-a sunat bine orchestra dirijată, energic, de Adrian Morar, m-a impresionat realmente vocea dumnezeiască a tenorului Marius Brenciu, un artist al sunetului, un artist tînăr, cu o frumoasă afirmare internaţională, cu o sensibilitate care aduce, la rîndul ei, o vibraţie specială, un flux de emoţie puternic în spectacol. Mă opresc aici şi las locul specialiştilor.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara