Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Florea Burtan de ---

Trenul de noapte

Într-un tren de noapte, singuri, amândoi,
Tren ce nu mai ştie unde să oprească,
Alergând continuu, prin zăpezi şi ploi,
Cu lumina stinsă, să nu obosească.

Auzeam doar roata lunecând pe şine,
Auzeam doar vântul şuierând, la geam…
Tren ce mai mai ştie din ce parte vine,
Ca un mânz de lapte slobozit din ham.

Tren bolnav de drumuri, ca atâtea trenuri,
Alergând departe, către infinit
Şi venind, probabil, dinspre alte vremuri,
Fără de odihnă, şi de neoprit…

Nu era nici iarnă, nu era nici vară,
Nimenea nu ştie ce-anotimp era.
Nici măcar o haltă, nici măcar o gară,
În nemărginire, nu se arăta…

Amândoi în noaptea fără de hotar,
Noapte nesfârşită, izbucnind din sine.
Tu, îmbătrâniseşi, eu, jucam, la zar,
Partea mea de viaţă lunecând pe şine…


Dă-mi trupul tot…

Dă-mi chipul tău frumos, să-l pun pe rană,
Dă-mi pletele, dă-mi ochii, sânii dulci,
Să fac, din ei, troiţă, într-un crâng,
Şi pat, în care somnul amânat să-mi culci!

Închide uşa şi aprinde lampa,
S-a înnoptat şi ninge răbdător,
Ca să ajung, am străbătut lungi drumuri,
Pe umeri cu un cer răvăşitor.

Veneam din depărtări şi de niciunde,
Nici nu mai ştiu de unde tot veneam,
În braţe cu o creangă de lumină,
Să-ţi bat, cu ea, în iarna de la geam.

De sete, am băut, în gând, fântâni,
De foame, am muşcat din umbra mea,
Când oboseam, mă rezemam, cu tâmpla,
De glasul nevăzut ce mă striga…

Dă-mi trupul tot şi lasă-te prădată,
Mâinile mele-au înfrunzit, de dor.
De prin unghere, ne-or veghea, iubito,
Doi îngeri alungaţi din lumea lor…


Alintă-mă

Ce bine-ţi stă în rochie de nuntă!
Miresmele te-adie, dinspre văi,
Te voi zidi în setea mea flămândă,
În rana viscolind în ochii mei.

Sunt ca un rug arzând în aşteptare,
Topind zăpada unui gând mirat,
Capcanele ademenind imperii
De păsări săturate de cântat…

Alintă-mă şi decupează-mi umbra
De pe oglinzi, din zori până-n amurg,
Pune-mi pe umeri aripi în vibrare,
Prin duhul tău, ameţitor să curg.

Sărută-mă şi despleteşte-ţi părul,
Să mă înec în el, tăcut şi blând,
În clipa asta, s-o deschide cerul,
Cu îngeri printre raze coborând.

Într-un târziu, tu, oboseşte-mi trupul,
Cu trupul tău asediat de flori,
Şi lasă-mă să-ţi beau dogoarea toată,
S-o ar păgân şi s-o feresc de nori.

Ce bine-ţi stă în rochie de mireasă,
Miresmele adie, dinspre văi,
Te voi zidi în stâlpul de la casă,
În mierea viscolind în ochii mei!…


Aş cerşi îndurare

Poştaşul n-a mai trecut demult prin cătun,
Veştile au îmbătrânit într-o scrisoare.
Aici îmi duc viaţa, şi rabd, vreau să spun,
Şi mă las geruit de o linişte mare.

Prietenii, de ani buni, m-au uitat.
Tristeţea îşi clatină oasele uscate şi reci,
Iubita, şi ea, şi-a luat tinereţea şi a plecat,
Îi zăresc urmele lăcrimând pe poteci.

Cine pe cine aşteaptă, nici nu mai ştiu,
Frigul stă ghemuit lângă frigul din vatră,
Câinele nopţii latră, somnoros, a pustiu,
Îşi înfige foamea într-o pâine de piatră.

De aici, nu mai pot pleca nicăieri,
Stau zăvorât, ca într-o casă străină,
Îmi reazăm gândul de ziua de ieri,
Poate poştaşul se îndură să vină.

Îmblânzesc pereţii cu partea mea de târziu,
Singurătatea şi-a pus o cămaşă curată,
Despre ea, am uitat, înadins, să mai scriu,
Are tălpile arse şi privirea-ngheţată.

Setea suspină lângă un vin somnoros,
Străinul din mine miroase a pradă,
Răscoleşte prin pod, dă întunericul jos,
Îl risipeşte, indiferent, prin ogradă.

Aş cerşi îndurare, dar nu am la cine,
Pe drum trece doar un nevăzut călător.
Îmi număr clipele, îndur şi-mi e bine.
De atâta linişte, liniştea ţipă nepăsător…

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara