Numărul curent: 34

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Cronica Ideilor:
Fler ideologic de Sorin Lavric


Nu poţi intra în hăţişul ideologiilor fără să simţi un gust stăruitor de deşertăciune. E ca şi cum te-ai cufunda în apa unui fluviu care, trăgăndu-te în toate părţile, te îneacă în pîlnia vîrtejurilor lui.

De aceea, senzaţia de serbezime pe care o capeţi vizitînd tărîmul ideilor politice nu vine din puzderia cantitativă a nuanţelor vînturate, ci din lipsa unei busole menite a-ţi da sensul. Un bazar mustind de vechituri în care fiecare caută să te înduplece că marfa lui e cea mai bună. În plus, cine scrie despre ideile politice nu are cum să scape de ispita de a vrea să atragă cît mai mulţi prozeliţi. E o vînă misionară în aproape orice teoretician care se apleacă asupra chichiţelor ideologice, o înclinaţie de propovăduire camuflată îndărătul cerinţelor de obiectivitate discursivă.
Principala calitate a lui Vladimir Tismăneanu e că nu se străduieşte că te convingă cu orice preţ. Se numără printre acei rari teoreticieni care nu te acostează doctrinar spre a-ţi arăta că deţine adevărul infailibil. E mai curînd un diagnostician de idei politice, nu un ademenitor în numele lor. El pune verdicte şi depistează orientări, dar nu încheagă programe şi nu promite soluţii. Scrisă cu prilejul împlinirii unei cifre rotunde de la căderea comunismului în Europa de Est, cartea Despre 1989. Naufragiul utopiei este bilanţul unei catastrofe istorice. Este cronica celor mai importante evenimente petrecute în lagărul comunist şi în acelaşi timp un comentariu acut pe marginea semnificaţiei lor.

Dincolo de nuanţele volumului, ceea ce surprinde la Vladimir Tismăneanu este temerea ca doctrina comunistă, departe a fi definitiv răposată, să poată învia sub feluritele avataruri pe care stînga occidentală le ia în ultima vreme. Surprinde grija autorului faţă de pericolul ca o utopie egalitaristă (toţi suntem oameni, deci suntem egali), paradisiacă (raiul trebuie construit pe pămînt) şi melioristă (raiul terestru nu poate fi construit decît dacă apare un om nou, mai bun) să aibă parte de o recrudescenţă cu urmări incalculabile. Pentru Tismăneanu, vigoarea unei ideologii se măsoară după zădărnicia tentativei de a o compromite. Cu cît o critici spre a-i arăta defectele, cu atît ea îşi camuflează defectele în calităţi mai atrăgătoare, iar marxismul pare a fi o astfel de doctrină înzestrată cu o mare putere de regenerare. Îi tai trei capete şi reapare travestită în alte cîteva capete aflate în vogă. Toată cartea e un avertisment teoretic adresat celor care văd în comunism o utopie îngropată. Din păcate, crede Vladimir Tismăneanu, utopia nu e înmormîntată, ci doar naufragiată, putînd oricînd să revină din deriva în care a aruncat-o anul 1989.
Dar dincolo de ideile cărţii, cu neputinţă de respins de orice om care a înţeles resorturile adînci ale comunismlui, ceea ce atrage la volumul Despre 1989 este tipul de gîndire pe care o posedă autorul. Cine se străduieşte ca, trecînd sub crusta cuvintelor lui Vladimir Tismăneanu, să-i intuiască natura proprie, acea intimitate graţie căreia gîndirea îi ascultă de un anumit tipar şi nu de altul, acela va constata că autorul are două trăsături definitorii. Mai întîi, Vladimir Tismăneanu este un spirit academic care încalcă regula aridităţii tagmei, reuşind să scrie neplicticos şi fără lespezi de poncife moarte. Într-un cuvînt, este un universitar atipic prin instinctul prozodic cu care îşi ritmează frazele. {i, fiindcă nu scrie lemnos, profesorul de la Maryland posedă o manieră aparte de a-şi aşterne gîndurile. Discursul lui – şi aceasta e a doua trăsătură definitorie – nu se construieşte pe niveluri ascendente, ci pe felii juxtapuse. Autorul nu înaintează în scară, ci în reţea de noduri, alcătuind o spuză de nuanţe care se răspîndesc pe toată suprafaţa temei atinse. Gîndirea lui se desfăşoară sub forma unor oscilaţii perpetue – un du-te vino necontenit – care îl împing şi îl readuc la nodurile temei. De aceea, autorul nu urcă trepe, ci trasează zigzaguri, nu iscă vîrtejuri, ci întinde arhipelaguri. E ca un patinator care se lasă în voia asociaţiilor libere, deplasîndu-se rapid, cu reveniri, plecări şi iarăşi reveniri, între marginile impuse de temă. Sau folosind, imaginea fluviului ideologic invocată la început, Tismăneanu este un navigator care reuşeşte să-şi păstreze echilibrul pe suprafaţa apei sărind mereu de pe un sloi de gheaţă pe altul, într-o oscilare continuă al cărei rezultat este haşurarea completă a temei, acoperirea ei cu o hartă de tente şi puncte de vedere. Acesta e senzaţia cea mai stranie pe care ţi-o lasă stilul lui Tismăneanu: că nu se înşurubează într-o temă, scormonind-o sub ghidajul unei ipoteze, ci o învăluie într-o pînză pe care apoi o secţionează în felii de nuanţe. De aceea, Tismăneanu nu gîndeşte în spirală sau în şurub, ci în hartă şi sub formă de secţiuni tomografice. De aici şi impresia că nu se agaţă cu încăpăţînare de un unghi de interpretare spre a te convinge silnic că are dreptate. El îmbrăţişează temele, nu le mărunţeşte, ochiul lui fiind pliat exclusiv pe categorii, idei şi concepte. Obişnuit fiind să depisteze secţiuni, articulaţii şi noduri, Tismăneanu aduce cu un intelectual a cărui pupilă nu receptează decît universalul din oameni, nu particularităţile lor. Plasticul şi senzitivul nu intră în orizontul său de aşteptare, simţul concretului concentrîndu-i-se în însuşirea prodigioasă de a evoca spontan nume proprii, date şi citate cu o acurateţe de arhivă vie, toate aceste detalii onomastice, cronologice şi livreşti venind să sporească nodurile pînzei pe care o ţese în jurul temei alese. De aceea, strategia sa pare a fi a unui paing preocupat să-şi cartografieze foarte bine prada, dar a unui paing absorbit de abstracţiuni a cărui hrană predilectă sunt minţile ideologice şi ideile lor. Pare genul de spirit care, după întîlnirea cu un om, nu-i păstrează decît amintirea ideilor rostite, şi nu amănuntele biologice ale crustei trupeşti. Nu fizionomiile, culorile sau temperaturile îl preocupă, ci spectrele, noţiunile şi cuvintele. La fel, în faţa oricărei teorii el vede structura ei de rezistenţă, coloanele şi capitelurile ei, dar nu frescele votive şi nici triglifele stilistice.

Această aplecare spre tipare şi calapoduri – venită dintr-o pasiune cu atît mai stranie cu cît are ca obiect tocmai lumea atît de aridă a ideologiilor – această aplecare îi împrumută lui Tismăneanu un veritabil fler politic, politologul intuind spontan adierea subterană care hrăneşte cutare teorie sau cutare sistem de propagandă. Toată ascuţimea sa olfactivă pare să se fi adunat într-o sensibilitate de ogar ideologic, de aceea Tismăneanu are cu precădere un nas cu bătaie politică. Depistează repede miasmele de extremism, neezitînd să le catalogheze pe dată. Adulmecă patologiile, cangrenele sau germenii de exagerare, şi de aceea susceptibilitatea lui este îndreptată exclusiv către idei, nu către oameni.

Numai aşa se explică cum, într-o epocă în care mai toţi cred că polemicile de idei s-au încheiat şi că în spatele ideilor se ascund resentimente istorice sau psihologii deviate, cum în aceeaşi epocă Tismăneanu crede de-a-ndoaselea: că forţa care îi conduce pe oameni sunt tocmai ideile, şi că adevărata luptă se dă cu ideile care au apucat să intre în capul oamenilor, şi nu cu persoana lor istorică sau cu resentimentele lor. Iar această atenţie selectivă în virtutea căreia Tismăneanu atacă idei şi cruţă persoane îl face să posede un autentic şi nobil spirit de pantahuză: cînd e vorba de semnat o petiţie, de sărit în ajutor sau de adresat o recomandare, Tismăneanu este întruchiparea îndurării de inspiraţie creştină: bate la toate uşile, trimite o mie de mailuri şi adună la un loc oameni care altfel nu s-ar fi întîlnit în veci. E un mijlocitor prin excelenţă, un liant uman cu virtuţi de verigă culturală, un ferment cu efect de coagulare omenească. {i un redutabil păstrător al memoriei noastre în privinţa trecutului comunist al Europei.

„Memoria este şansa unei societăţi de a nu sucomba vidului moral“ scrie Tismăneanu la p. 206, iar toată cartea Despre 1989 este un exerciţiu admirabil de memorie pe marginea catastrofei comuniste.