Numărul curent: 42

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

 
Firul vremii în concertul vocilor de Barbu Cioculescu


Este întrucâtva firesc ca fiecărei antologii care vede lumina tiparului să i se ridice întrebarea oportunităţii, înainte chiar de a i se efectua o analiză propriu-zisă, iar Antologia din anii 1925-1927 datorată lui Ion Pillat şi lui Perpessicius a avut de făcut faţă acestei probe, cu atât mai mult poate cu cât materia ei se înscria în datele momentului. Pentru că, dimpotrivă, trei sferturi de veac mai târziu termenul de actualitate nu se mai impune, o întrebare contrară îşi primeşte răspunsul în prefaţa semnată de Cornelia Pillat, cea mai autorizată purtătoare de cuvânt a mesajului pillatian din viaţa noastră literară. Dânsa propune în locul unei pledoarii, un istoric.
Activitatea de editor, de altfel, a lui Ion Pillat este binecunoscută, ca unul care a editat, în 1912, Flori sacre, de Alexandru Macedonski, în 1916, Plumb al lui G. Bacovia, spre a fi, decenii mai târziu, unul din factorii hotărâtori ai editării operei lirice, în stadiu definitiv, a lui V. Voiculescu, la Fundaţiile Regale. În aceeaşi categorie se înscrie aplecarea de catedră a lui Ion Pillat către activitatea de antologator. Încă din 1918, de pe front, poetul punea la cale, dimpreună cu Al. T. Stamatiad, proiectul unei antologii, pe fondul unor încă şi mai vechi preocupări. Culegerea ar fi trebuit să se numească Poeme alese însoţite de note biografice şi bibliografice şi de traduceri din poeţii simbolişti străini - o avanpremieră la eseurile din Portrete lirice şi Tradiţie şi literatură. De altminteri, reuşitei întâmpinate prin apariţia Antologiei poezilor de azi i-a răspuns făurirea de noi proiecte, o Antologie a poeziei române de la Eminescu până azi (1883-1939), apoi o alta, Antologia poeţilor români din secolul al XX-lea, 1900-1939. Întrucât numai Antologia poeţilor de azi a avut norocul tiparului, ipoteza că, de această dată prezenţa unui coeditor a fost salvatoare capătă contur, prilej, totodată de a preciza rolul celuilalt consemnatar, Perpessicius. Cert a fost criteriul comun al alcătuirii antologiei - al "defalcării cronologice" -, într-un incontestabil acord al gustului estetic.
În acest acord s-a cuprins, desigur, şi respingerea, în structurarea antologiei, a "sectarismului estetic şi estetizant", precum şi o anume idee, elongată, despre generaţii. Care era, însă, situaţia liricii naţionale, la un lustru de la realizarea României Mari? Între cele 35 de chipuri ale primului tom numără opt stele de întâia mărime, necesar a figura în oricare antologie a liricii româneşti: Tudor Arghezi, G. Bacovia, Ion Barbu, Lucian Blaga, Mateiu I. Caragiale, Octavian Goga, Nichifor Crainic, Aron Cotruş - şi un set consistent de poeţi considerabili, precum B. Fundoianu, Camil Baltazar, Mihail Celarianu, N. Davidescu etc. etc.
Judicioasă la prima vedere, alegerea se revelează revoluţionară într-un moment când nu apăruseră Cuvinte potrivite, Joc secund, La curţile dorului, Pajere, când autori precum Tudor Arghezi anunţau opere aflătoare în manuscris, dintre care unele nu au apărut niciodată: Cartea pentru femei frumoase, Cartea câinilor, a mâţelor, a oilor şi a caprelor, când, mereu la Tudor Arghezi, în antologie figura Litanii, din Agate negre, nedestinate de autor tiparului, în timpul vieţii! Tot atunci, Ion Barbu publicase în volum numai După melci, într-o prezentare grafică pe care o repudia, încât în antologie se înfăţişează cu Panteism, din perioada sa parnasiană, de la Sburătorul! Tot astfel, bucăţile din antologie ale mai multor autori vor suferi modificări, la apariţia lor în volume.
Perspectiva s-a lărgit într-o apreciabilă măsură în cel de al doilea tom al antologiei apărut în anul 1927, dar şi aici se observă, de pildă, cum Adrian Maniu semna, ca volum de versuri doar Lângă pământ (1924), pe când Ion Minulescu anunţa - mereu în manuscris - Strofe pentru elementele naturii. Identic proceda Ion Vinea, cu un volum intitulat Prund, în fine, V. Voiculescu este înregistrat cu Poeme pentru îngeri, din chiar anul apariţiei celui de al doilea tom al antologiei. Între poeţii antologaţi existau, prin urmare, unii cu bogată activitate editorială, alţii la începuturile acesteia, pe o scară valorică adesea inversată...
Afară de cei 12 poeţi de prim rang - în calculaţia noastră - din cele două volume, figurează un număr ceva mai însemnat de poeţi de raft secundar şi câţiva căzuţi, încă de pe la mijlocul veacului trecut, în uitare, precum decanul liricii româneşti - la capitolul longevităţii - Eugeniu Ştefănescu-Est, Oreste, A. Toma, A. Dominic. Ei s-au putut instala în paginile antologiei nu numai pentru că datul era tocmai al despărţirii apelor, dar şi fiindcă, în consecinţă, răspundeau unei bune părţi a gustului public. Pentru acesta, Mircea (Dem.) Rădulescu era un bard naţional. Bătălia pentru afirmarea lui Arghezi începea anume în anul apariţiei Cuvintelor potrivite şi avea să dureze decenii, cu reaprinderi de rug în perioada proletcultistă.
Antologia poeţilor de azi, chiar ca gazdă primitoare, a făcut operă de pionierat: înfăţişând o panoramă, ea nu a exclus simbolişti derulând ample perioade într-un limbaj ce tocmai devenea convenţional, dar a inclus, cu fragranţă, poeţi inovatori ce vor onora întreaga perioadă interbelică. Nu mult mai târziu de anul apariţiei celui de al doilea tom al antologiei, mai precis în 1935, Ion Pillat se gândea la o reîntinerire a antologiei, vizând situaţia tuturor celor 70 de chipuri, tacit pe un evident criteriu valoric. S-ar fi suprimat, tot astfel, traducerile, ceea ce voia spune că între timp recolta de versuri originale antologabile sporise substanţial. Nota respectivă se află reprodusă în materialele critice introduse de dl Ion Nistor, modificările propuse nu au fost, fireşte, introduse: ele ar fi construit o altă lucrare. Dintr-un scrupul asemănător, editorul a înzestrat antologia cu o Addenda trimiţând la ecourile în epocă ale cărţii şi un impunător fişier bibliografic, aducându-l la zi pe acela din anii 1925-1927. Vom remarca, însă, ca o excepţie de la rigoare, faptul că datei naşterii fiecărui participant îi succede aceea a morţii - acelaşi Eugeniu Ştefănescu-Est, născut în 1881 decedase în 1980! Numai că antologia cuprindea expres autori în viaţă.
Cu ce beneficii se alege, în definitiv, lectorul din prima decadă a primului secol al celui de al treilea mileniu din parcurgerea unei antologii, vastă, desigur, şi stabil întocmită pe liniile sale directoare, deschizând sesamul liricii române din primul pătrar al veacului trecut, mai precis al unui moment de convieţuire a curentelor de dinaintea primului război mondial - în care se încadrează Octavian Goga, Emil Isaac, dar şi destui alţii - cu cele imediat următoare, inovatoare? Vom zice că, paradoxal, acest cititor, el însuşi productul unei tranziţii socio-culturale, aceea post-comunistă, se află mai câştigat în posesia blocului unei lirici de asemenea în tranziţie, în punctul ei de plecare mai veche cu un secol, decât, iată, dacă i s-ar propune nu mai puţin dezvoltatul dosar al victoriei modernismului. O curiozitate: din antologia Pillat - Perpessicius absentează suprarealiştii vremii. De ce oare?
Când însă Şerban Cioculescu reproşa antologatorilor de a nu se fi condus după severe criterii axiologice, şi deci, ale unei operaţii critice, Perpessicius răspundea apărând sfera eclectismului ce trebuie să comande o antologie, şi cu el odată, acel "relativism în orbita căruia evaluăm, omeneşte, un punct de vedere critic, aplicat între graniţele noastre". Relativism pe care, afirma Perpessicius, îl impunea însăşi fizionomia diversă a liricii contemporane. Perpessicius dădea criticilor săi întâlnire peste o jumătate de secol, contând pe bunăvoinţa Parcelor.
Vor fi avut autorii antologiei îndoieli asupra perfectei echităţi şi eficienţe a muncii lor, pe un asemenea nisip mişcător? În prefaţa primului volum al antologiei, ei specificau: "Spaţiul destinat fiecărui poet stă fără îndoială în raport cu însemnătatea fiecăruia. Nu însă pe număr de pagini, cât, mai ales - şi chiar aici până la un punct numai - pe număr de poezii." Şi, ca exemplificare: "Trebuie să mărturisim, în acest loc, regretul că, din voinţa expresă a d-lui Tudor Arghezi, n-am dat decât trei din poemele dumisale." În proiectul din 1935, numărul urcase la cincisprezece. Semn, oare, că oricare întreprindere de acest gen vine sau prea devreme sau prea târziu?
Cele 70 de chipuri ce ne întorc privirea, de sub peniţa lui Marcel Iancu, excelent sintetizate - iar unele dintre ele capodopere -, o spune cineva care i-a văzut de aproape pe mulţi dintre cei portretizaţi -, îşi ocupă cu demnitate locurile pe băncile acestei arce bine calafătuită de dl Ion Nistor, în noua ei escapadă pe valuri. Dacă nu juraţi exclusiv pe lirica trecutului deceniu, ce şi-a trecut, de altminteri posteriorul în deceniul nostru, veţi trăi osebite ceasuri fie de instruire, fie de relaxare, după caz.


Ion Pillat - Perpessicius: Antologia poeţilor de azi, vol. I-II, cu 70 de chipuri de Marcel Iancu. Ediţie îngrijită, argument, note şi fişier bibliografic Ion Nistor, prefaţă de Cornelia Pillat. Ed. Albatros, 2001.