Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronica muzicală:
Festivalul Enescu 2017 - Marile evenimente de Dumitru Avakian

Au fost câteva evenimente și au fost însemnate. Asta dacă se poate vorbi despre evenimente între evenimente!
Este realmente seducător sunetul corzilor Orchestrei Filarmonice din Israel. Iar când la pupitrul dirijoral se află Zubin Mehta, momentul capătă semnificații speciale; ce depășesc sfera strict profesională. Este zona în care s-a împlinit prioritar evoluția artistică a maestrului; în ultimii zeci de ani! Este o comunicare benefică, stimulatoare, în ambele sensuri. Mehta este în continuare artistul care construiește și împlinește sensul muzicii; iar aceasta fie că este vorba despre opus-ul postromantic straussian Simfonia Domestica, sau de marea Simfonie în do major de Franz Schubert, opus excelent construit; în acest din urmă caz tematica melodică preia expresia cântului vocal de specific vienez; atât de bine, de emoționant integrat aici ciclului simfonic! Sunt cele două temeiuri pe care dirijorul și ansamblul său preferat își sprijină evoluția simfonică, anume construcția fermă și expresia consistentă.
A avut drept parteneri soliști doi reprezentanți, foarte diferiți, ai generației tinere. La cei treizeci de ani ai domniei sale, pianista gruzină Khatia Buniatishvilli este pe val! Este o apariție fotogenică cuceritoare. Deține un sunet pianistic remarcabil și un talent de autentică sensibilitate. Și cam atât! Realizarea concertului de Robert Schumann a fost dezarticulată, cu variații ilogice de tempo; aspecte ce țin de datele unei personalități insuficient consolidate; excesiv mediatizate. Evident nu din motive profesionale. ~n schimb Leonidas Kovakos este artistul marilor împliniri. Sensibilitatea sa artistică apare ca fiind ghidată de o gândire muzicală ce operează activ, lucid, inteligent. Construiește edificiul Concertului brahmsian luminând zona sensibilă a primei părți a lucrării, definind de o maieră fermă finalul acesteia. Dezvoltă un spirit ludic ce acționează în limitele bunului-gust artistic; inclusiv în muzica lui Johann Sebastian! Din păcate, partidele de suflători, mai ales alămurile, nu l-au menajat, acționând de o manieră formală, limitat participativă. Un fapt divers, un obișnuit fapt al locului. Stagiunea de concerte a Filarmonicii începe în câteva săptămâni, la început de octombrie, în actualul Bronfman Auditorium din Tel Aviv. Conform obiceiului, dirijorul și orchestra, întreaga asistență în picioare vor intona imnul național Hatikva/Speranța. Momentul este reeditat la fiecare început de stagiune.
Un organism simfonic diferit este Filarmonica della Scala, condusă de această dată de dirijorul Riccardo Chaillly. Spiritualitatea latină este aici evidentă! Transparențele sonore ale ansamblului, coloritul timbral luminos, de mare sugestie, o adevărată vrajă înnobilată muzical-poetic, totul devine stimulator al imaginației; ...mai ales atunci când muzicienii italieni prezintă cele două poeme simfonice, mari fresce romane puternic evocatoare, Fântânile Romei și Pinii din Roma. Personalitatea lui Chailly îmbină în chip fericit exuberanța spiritului italian cu rafinamentul gustului francez. Nu poți să nu observi felul în care este integrat evoluției simfonice, elementul onomatopeic de rafinată picturalitate. Și aici, pe parcursul celor două seri de muzică au putut fi audiați doi artiști de largă circulație internațională, cu motivații diferite ale notorietății acestora. Violonistul David Gerrett evoluează în zone distincte ale muzicii încercând a îmbina genurile și abilitățile muzicii academice cu stilul pop. Rezultă o combinație absolut nefericită în ce privește justețea intonațională sau stilistica muzicii bachiene sau valorile – oricât ar fi acestea de extinse – ale spiritului romantic în muzica celebrului Concert de P.I. Ceaikovski. ~n schimb, violistul, violonistul și dirijorul lituanian Julian Rachlin ni se dezvăluie a fi un spirit artistic temeinic constituit. Acționează cu deplin control, cu deplin temei artistic atât în literatura violei cât și în cea a viorii, pe o arie stilistică largă. Ne-a demonstrat-o susținînd marele opus al muzicii concertante din prima jumătate a secolullui trecut, celebrul Concert pentru violă de Béla Bártok. De la nivelul formulării pregnante a celulelor ritmicomelodice până la definirea structurii mari a lucrării, într-o eficientă relație cu dirijorul, cu întregul ansamblu, lucrarea a fost definită în datele esențiale ale acesteia, de la consistența expresiei, la pregnanța ritmică cuceritoare.
Momente speciale, în sine, rămân – așadar – evoluțiile violonistice soliste, numeroase, captivante, surprinzătoare, foarte diferite. Nici nu se putea altfel! Unele în adevăr minunate. Căci diferită și surprinzătoare este însăși natura artistică, pe cât de diferită este și cea umană! Greu de stabilit o ierarhie! ~n topul acesteia îmi pare a se plasa două prezențe pe cât de captivante pe atât de diferite. Anne Sophie Mutter este o apariție artistică pe care nu poți a nu o aprecia ca fiind perfectă. Intonație perfectă și sigură inclusiv în registrul supra-acut! Sunet minunat! Clar, maleabil, expresiv; în susținerea cantilenelor quasi-vocalizate ale Concertului de Antonin Dvorak. Este o perfecțiune care frizează pe alocuri manierismul de nuanță academică. Magistral echilibrată. Dar vie! Evident, la aceasta trebuie adăugată apariția scenică. Suverană! Firesc degajată și calmă. Greu de apreciat cât este regie absolută sau cât este evoluție firească. Insuși acordajul instrumentului nu se face pe scenă! Așa cum procedează toți instrumentiștii cordari. Nimic nu trebuie să polueze evoluția muzicală, care urmează să ia naștere. Total diferit, cuceritor la nivel absolut, degajând un farmec personal irezistibil, este Joshua Bell. Este spiritual și pe alocuri șăgalnic, elegant și mobil. Farmecul melodic, sonoritatea maleabilă a violonisticii sale înnobilează tematica celebrului Concert în sol minor de Max Bruch. Aceeași noblețe, același firesc al comunicării le regăsești și în realizarea celebrei Gavote în formă de Rondeau de Johann Sebastian Bach; infinitezimala fluctuație a tempoului, a ritmului, le regăsești aidoma unei respirații; doar cât să observi așezarea firească a frazei muzicale.
În ce privește muzica bachiană, Christian Tetzlaff alege tonul intim al comunicării. Cântă „pentru sine“; asistat de cei din jur. Este modalitatea naturală de a face muzică pornind de la resorturile interioare ale acesteia; ale Concertului de Alban Berg, de această dată în compania Filarmonicii londoneze conduse de Vladimir Jurovski; meandrele suferinței, ale durertii, nu primesc accente rebarbative ci resemnat îndurerate, marcate de suavități cu totul captivante ale tonului violonistic. Nici accentuat dramatic, nici edulcorat. Cultivat. Intim. Subtil, autentic problematizat. Artist al unei alte generații, cunoscutul violonist Pinchas Zukerman evocă și astăzi, în cântul său, gloria de odinioară; în compania ansamblului Camerata Salzburg, Concertul în la major de Mozart a beneficiat de un superb ton violonistic în partea lentă a lucrării.
Pe parcursul concertelor camerale, al concertelor simfonice, violoniștii Frank Peter Zimmermann, Boris Brovtsyn, Remus Azoiței, frații Capuçon, Gautier și Renaud, violoncelistul și violonistul, foarte tânărul violoncelist Andrei Ioniță, violoncelistul Valentin Răduțiu, dezvăluie naturi muzicale diferite, formații și educații diferite, înțelegeri și abordări stilistice aparte. Este motivul pentru care consider că spectacolul evoluțiilor solistice, la aceste instrumente, s-a dovedit a fi cu totul captivant pe parcursul actualei ediții a Festivalului Enescu.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara