Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Ochiul Magic:
Februarie de Gabriela Ursachi

Dramaturg şi prozator prolific cu asupra de măsură, iubitor şi creator de aforisme, om de spirit lejer ce "saltă din vorbe ca peştele în apă", Tudor Muşatescu dă acum prilej istoriei literare să-i consemneze Centenarul. Născut la 22 februarie 1903, la Cîmpulung Muscel, părăseşte "ale vieţii şi ale lumii valuri" destul de timpuriu, în 1970. Fiu de profesor, politician şi om de vază al urbei, viitorul dramaturg va absolvi ultimele clase de liceu la Sf. Sava din Bucureşti, spre a urma şi a termina exemplar - magna cum laudae - Dreptul şi Literele. Dar nici catedra de limba franceză imediat oferită şi nici avocatura nu-l atrag pe tînărul colaborator al lui Camil Petrescu la Săptămîna muncii intelectuale şi artistice ori la Cetatea literară ci, după cum era de aşteptat, gazetăria şi literatura vor deveni patimile (şi pătimirile) lui statornice. T. Muşatescu intră în atenţia literaţilor de profesie ca publicist la Rampa, Adevărul literar şi artistic, Universul literar etc. Dar tocmai pentru că notorietatea dintîi i se clădise pe spuma ironiei şi a comicului mai degrabă facil, atestarea ca scriitor de calibru mai întîrzie în dubiul concomitentului "este şi nu este". Vitrinele toamnei, volumul său de versuri publicat în 1926 precum şi schiţele din Nudul lui Gogu (1927), îi dau ocazia lui Pompiliu Constantinescu să remarce "meşteşugul" tînărului autor, dexteritatea netăgăduită în a combina varii reţete literare, "umorul de mecanism orologier", priceperea de a ajunge la "pointă" printr-o gradare metodică de invidiat, dar nu ascunde nici "artificialitatea notorie" ca impresie de fond, o anume "lipsă de observaţie" şi de profunzime ce îl aruncă doar în "preţioase virtualităţi" la care criticul (şi nu numai el) subscrie "în fals". Ca şi în cazul lui Cezar Petrescu, coleg de generaţie interbelică, succesul lui T. Muşatescu la public nu rezonează cu acela repurtat în faţa criticilor vremii, preocupaţi să adulmece, avid, prospeţimile intelectualiste ale literaturii "de cunoaştere". Dar revanşa entuziastului public, mai "puţin literar", căruia umorul lui T. Muşatescu reuşise să-i activeze acea zonă sufletească unde se mai păstrau doze variabile de naivitate neînţărcată, vine, cumva paradoxal, de la E. Lovinescu. Cu o abia perceptibilă notă de reproş referitoare la cantitate în detrimentul calităţii, Sfinxul din Cîmpineanu compune, în Istoria literaturii contemporane - tom de referinţă! - un mic elogiu: "În literatura umoristică menţionăm schiţele atît de vioaie, de o vervă atît de spontană, dar de o fecunditate ce le face inegale, ale graţiosului Tudor Muşatescu". Nici adevăratul debut în dramaturgie nu îl lasă indiferent pe E. Lovinescu: jucată în premieră la 25 februarie 1928 la Teatrul Mic cu o distribuţie de excepţie, premiată de Asociaţia criticilor dramatici, Panţarola nu trezeşte în rîndul spectatorilor emoţia şi aprecierea pe care sconta valorosul mentor. Reacţiile de semn contrar între public şi critică dispar însă, o dată pentru totdeauna, cu Titanic vals (1932), comedie de succes imediat şi absolut. Îi urmează în aceeaşi descendenţă răspicat caragialiană ...Escu, iar din noianul celorlalte compoziţii se detaşează, prin contururile fragile ale comediei lirice, Visul unei nopţi de iarnă.
Şi chiar dacă Teatru la domiciliu cu zecile de piese într-un act, amuzantele epistole din Doresc ca micile mele rînduleţe ori "muşatismele" din Fiecare cu părerea lui vor îmbogăţi şi vor înfrumuseţa efemeroteca literaturii române, faptul că exact la această dată mai ţin afişul, vii şi proaspete, Titanic vals la Nottara şi ...Escu la Teatrul de Comedie este un semn că şi acum, la Centenar, soarta îi face cu ochiul jovialului Tudor Muşatescu.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara