Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Familia lui Boris Cyrulnik de ---

„În timpul războiului, n-aveam voie să vorbesc, fiindcă, dacă vorbeam, muream, şi cei care mă iubeau mureau şi ei din cauza mea”: sunt cuvintele lui Boris Cyrulnik, scriitor şi psihiatru francez, care s-a ocupat, între altele, de copiii străzii din România, în urma unei vizite la Bucureşti, şi care, la 75 de ani, s-a hotărît să-şi scrie memoriile. Mai exact, să se analizeze pe sine însuşi ca pe un posibil pacient. La şase ani, a fost salvat de la moarte de două femei, din care una va ţine locul mamei dispărute în lagărele naziste, schimbându- i numele şi implorându-l să tacă. Copilul nu-şi dă seama de ce se întâmplă, dar aude mereu că e „periculos” sau „monstru”, ameninţându-le viaţa, prin simpla lui prezenţă, oamenilor care l-ar fi primit în casele lor. După război, continuă să tacă: nu venise vremea mărturisirilor. În Franţa de la mijlocul deceniului cinci, nu se discuta decât despre Rezistenţă şi despre De Gaulle, despre Ocupaţie, privaţiuni şi foame, nu şi despre ce se petrecuse cu evreii. Nu încă. În ce-l priveşte, Cyrulnik se simte scăpat din gheara spaimelor care-l siliseră să tacă doar o dată cu afacerea Papon. Devenise psihiatru din dorinţa de a-i observa pe cei consideraţi nebuni sau autişti, cum fusese considerat el însuşi de către nazişti. „Pentru mine, scrie el astăzi, nebunii erau ei, naziştii, gestapoviştii. Făcuseră din mine un monstru tocmai fiindcă erau nebuni… Cu mintea mea de copil, credeam că psihiatrii înţeleg totul, aşa că am vrut să fiu psihiatru ca să înţeleg şi să mă eliberez”. Începe prin a-i apăra pe copiii străzii din România de bănuiala că ar fi ei înşişi autişti sau nebuni, dându-şi seama că sunt perfect sănătoşi, cazuri sociale, nu patologice. Povestea proprie pe care Cyrulnik o spune în cele din urmă, smulgând-o dintr-o memorie fragmentară şi deseori confuză, este insuportabilă şi totodată captivantă. Este povestea unor incredibile aventuri, la capătul cărora copilul a izbutit să supravieţ uiască vânătorilor de evrei, dar şi a unei experienţe traumatizante de care nici un copil nu merită să aibă parte. Am spicuit aceste lucruri dintr-un interviu acordat de Boris Cyrulnik revistei „Le Nouvel Observateur” de la începutul lui octombrie, interviu ilustrat cu fotografii din albumul de familie al scriitorului. O familie compozită, în fapt, două familii, una pierdută, alta, dobândită. Cărora, după chiar spusele sale, Cyrulnik le datorează cele două vieţi ale lui.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara