Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Falsa literatură de Alex. Ştefănescu

Un fenomen nemaiîntâlnit în istoria literaturii române îl reprezintă diluviul de cărţi proaste de după 1989. Bineînţ eles că întotdeauna au existat autori netalentaţi sau inculţi care, prin insistenţă, prin poziţia socială care le dădea autoritate, prin respectul de care se bucurau datorită realizărilor din alte domenii etc., îi convingeau pe editori să le publice texte fără valoare, unele de-a dreptul ridicole. Dar niciodată până în vremea noastră falsa literatură nu a luat asemenea proporţii.

Controlată cu stricteţe timp de peste patruzeci de ani, dorinţa de a publica a erupt devastator imediat după prăbuşirea regimului comunist. Nu era vorba doar de o valorificare entuziastă a libertăţii de expresie, ci de o plăcere orgiastică de a publica orice fel de carte, fără nicio restricţie. De la cele zece-douăsprezece edituri existente s-a ajuns, în câteva luni, la zece-douăsprezece mii!

Autori lipsiţi de talent, respinşi în repetate rânduri de editori înainte de 1989, şi-au înfiinţat după 1989 propriile lor edituri, ca să-şi vadă în sfârşit cărţile tipărite. Alţii nu şi-au înfiinţau edituri, dar le-au asaltat pe cele înfiinţate de alţii, oferind bani pentru a-şi împlini dorinţa veche şi arzătoare de a trece drept scriitori şi a da autografe, într-o librărie, pe o măsuţă, la umbra unei vaze cu flori.

Se publică anual sute de cărţi pe banii autorilor, din raţiuni nedescifrabile (sau doar parţial descifrabile). Este greu de înţeles de ce, pe de o parte, se afirmă că nimeni nu mai are nevoie azi de literatură, iar, pe de altă parte, mii de oameni vor neapărat, făcând şi sacrificii pentru atingerea scopului lor, să fie consideraţi scriitori. Este ca şi cum mii de oameni şi-ar dori cu ardoare în zilele noastre să fie recunoscuţi ca producători de roţi pentru diligenţe.

Imensa majoritate a acestor cărţi publicate dintr-o stranie ambiţie se remarcă printr-o totală lipsă de valoare.

Practic, în paralel cu literatura (mai bună sau mai puţin bună), se pune în circulaţie ceva care doar seamănă cu literatura. Nu este vorba, pur şi simplu, de texte ratate, ci de o maimuţărire hilar-grotescă a creaţiei literare. Este ca şi cum diavolul şi-ar bate joc de arta scrisului înmuindu-şi coada în cerneală şi scriind cu ea inepţii pe foaia albă de hârtie.

Toată această colecţie de bazaconii este de un irezistibil umor involuntar, dar are şi ceva terifiant, fiind, într-un fel, ecoul târziu al simulacrului de civilizaţie pe care l-a impus regimul comunist în România timp de peste patru decenii. Înainte de 1989, Marea Adunare Naţională era ceva care doar semăna cu un parlament, ridicarea mâinilor în semn de aprobare a unor hotărâri luate de alţii era ceva care doar semăna cu votul, întrecerea socialistă era ceva care doar semăna cu competiţia dintr-o economie de piaţă, literatura realist-socialistă era ceva care doar semăna cu literatura. Deformările produse în minţile oamenilor de o epocă a simulacrului se regăsesc, într-o oarecare măsură, şi în producţia de cărţi proaste de după 1989.

*

În ultimii ani am citit mai mult de o mie de cărţi proaste. De ce mam angajat în această acţiune neglorioasă, dezaprobată de unii cunoscuţi ai mei? Din dorinţa de a-mi afirma superioritatea, rănind sensibilitatea unor autori lipsiţi de talent? Nici vorbă de aşa ceva. Am făcut-o dintr-un sentiment al datoriei. Cărţile proaste există şi produc confuzie. Simpla lor ignorare nu le face să dispară.

Tocmai când credeam că mi-am îndeplinit de bine, de rău misiunea, pe care, de altfel, de unul singur mi-am asumat-o, şi am răsuflat uşurat, am descoperit, îngrozit, literatura proastă de pe Internet. Este necuprinsă, te poţi îneca în ea. Nu mă simt în stare să întreprind o nouă expediţie, ca să o cartografiez. Nu mai am timpul biografic necesar. Dar câte un eşantion tot am să iau din când în când, ca să îl examinez la rubrica Veleitari.

Slavă Domnului că există revista România literară care susţine în mod programatic spiritul critic! Slavă Domnului că există celelalte opt reviste ale Uniunii Scriitorilor, angajate în aceeaşi acţiune de combatere a veleitarismului! Slavă Domnului că există Uniunea Scriitorilor însăşi, for de recunoaştere şi apărare a profesionalismului în literatură!

P.S. (O sugestie pentru cei care atacă în ultima vreme USR – grup restrâns, dar zgomotos, din care fac parte şi câţiva veleitari: ar putea înfiinţa UVR – Uniunea Veleitarilor din România.)

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara