Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Arte:
eXplore dance festival 2007 de Liana Tugearu

Când porneşti la drum în căutarea unor locuri necunoscute sau, cum spun organizatorii asociaţiei culturale ArtLink, când cauţi necunoscuta X din eXplore dance festival - eveniment internaţional de dans contemporan creat de ArtLink, a cărui primă ediţie s-a desfăşurat la Bucureşti în anul 2005 - poţi găsi uneori terenuri fertile, iar alteori pustiuri descurajante. Meritul rămâne, desigur, acela al căutării unor mijloace alternative de expresie artistică, dar dacă căutarea merge în exclusivitate pe această pistă, ignorând valoarea şi evidenţiind doar noutatea, aceasta din urmă se poate dovedi, uneori, o formă goală, un balon de săpun şi nimic mai mult. Cea de a doua ediţie eXplore dance festival, desfăşurată anul acesta în luna octombrie la sala Atelier a Teatrului Naţional Bucureşti, la Centrul Naţional al Dansului Bucureşti şi la Teatrul Odeon, a cuprins câteva piese de certă valoare, dar prea multe baloane de săpun, naţionale şi internaţionale.
Prezenta ediţie a avut şi o tematică anume: identitatea - cât de mult din mesajul coregrafic se datorează identităţii personale şi cât identităţii sociale. O asemenea problematică şi-o poate pune mai curând un analist decât un crea­tor. Un creator se exprimă pe sine, spontan nu analitic, si­nele încorporând toată încărcătura socială, etnică, re­ligioasă în care trăieşte şi bineînţeles, în primul rând, propria sa personalitate, uneori în răspăr cu tot con­textul în care s-a format, alteori puternic marcat de aces­ta. Criticului şi istoricului de artă îi revine me­ni­rea de a cuantifica proporţiile din acest delicat amestec. De altfel, cei care au căutat cu tot dinadinsul să teoretizeze pe scenă au reuşit mai puţin sau deloc să se exprime pe ei înşişi.
Patru coregrafi autohtoni au fost încorporaţi în ediţia din 2007 a acestui festival. Lăsând deoparte spectacolul Dreams land creat de Cosmin Manolescu, un spectacol complex, despre care am scris de curând, ne vom opri la celelalte trei. Este pentru prima oară când urmărim cu plăcere o piesă făcută de Alexandra Pirici, intitulată simplu Show. În locul a tot felul de artificii şi obiecte, de astă dată s-a servit de un corp în mişcare şi de umbra lui proiectată pe un ecran. A existat şi un mod interesant de a se citi uneori corpul interpretei, Mădălina Dan, în sensul de a lua spatele drept faţă şi invers, în funcţie de poziţionarea braţelor şi a părului, ca în compoziţiile lui Xavier Le Roy. Şi, în primul rând, tematica pe care ne-a propus-o coregrafa, aceea a unui corp închis, fără elanul unor deschideri spre exterior, a răzbătut cu claritate din desenele succesive ale umbrei corpului, umbră mereu ghemuită în sine. Următoarele două lucrări, B 26 Dans de Andreea Novac şi No memories de Ana Cătălina Gubandru au fost tot o surpriză, dar una extrem de neplăcută. Nu ne-am fi aşteptat la nişte piese atât de deslânate, de lipsite de orice sens. La prima ediţie eXplore dance festival, Ana Cătălina Gubandru a prezentat o piesă bună, rezistentă în timp, Punct şi de la capăt, pe care am revăzut-o succesiv pe trei scene. Piesa din actuala ediţie nu are nici cap, nici coadă - fără nici o legătură între imaginile proiectate, dintr-un Orient exotic şi sărăcia şi ilogicul unor plimbări ale coregrafei pe drumurile desenate de reflectoare pe podea. Tot astfel, Andreea Novac, pe care am urmă­-
rit-o nu de mult, cu plăcere, ca interpretă, în Migrant Body # 1, a asociat în lucrarea ei imagini TV de la ştiri cu grupaje de mişcări fără valoare şi fără logică. Folosirea unor modalităţi tehnice actuale nu asigura valoarea unor piese contemporane şi astfel de lucrări nu fac nici un fel de serviciu dansului contemporan românesc, căci un festival internaţional este şi o platformă de lansare a valorilor proprii, aşa cum s-a întâmplat la prima ediţie a acestui festival.
Dar, ca o tristă consolare, au fost prezente în festival şi câteva lucrări ale unor coregrafi străini situate cam la acelaşi nivel valoric. Astfel, în Mister K, coregraful şi interpretul francez Osman Kassen Khelili, care declară că în creaţiile lui "canibalizează gesturile şi fluxul trecătorilor... ale martorilor (citeşte spectatorilor) prezenţi sau dispăruţi", în mod sigur s-a folosit numai de gesturile unor martori (spectatori) dispăruţi, deoarece nici unul dintre cei prezenţi în holul din faţa Sălii Atelier a TNB nu s-a aruncat pe jos, nu s-s dezbrăcat pe jumătate şi nu a tremurat din tot corpul ca personajul său, Mister K. O altă membră a companiei sale din Franţa, Compania Kassen K, Marion Ballester, a interpretat piesa intitulată From... ages, mains tenant, un autoportret al interpretei, aşa cum l-a prezentat coregraful. Personajul avea un corp feminin atrăgător, purtând o rochiţă roşie scurtă, transparentă, cu multe mărgele sunătoare cusute pe ea şi în picioare pantofi roşii cu toc înalt, iar capul pe care-l purta pe cap era al unei bovine albe, cu ochi plini de candoare. Nimic de comentat asupra autoportretului, coregraful şi dansatoarea fiind mult mai îndreptăţiţi decât noi, spectatorii, în a-l creiona. Tot ce putem comenta este dansul pe care l-a executat interpreta, după ce şi-a scos capul bovin şi l-a aşezat pe un piedestal. El era o succesiune de secvenţe, unele cu o plastică interesantă, altele fade, despărţite din când în când de câte un grand battement, care se lovea ca nuca în perete cu restul mişcărilor. Undeva, cam în aceeaşi zonă, la capitolul teribilismelor, s-a înscris şi lucrarea Retrospective Exhibitionist, prezentată în concepţia, coregrafia şi interpretarea lui Miguel Gutierrez din Statele Unite ale Americii. Ca prim şoc dezagreabil (artistul are un corp îndesat, grăsuţ, nefericit proporţionat) a fost faptul că interpretul a ţinut să intre de mai multe ori în scenă în pielea goală, ca să-şi aducă tot instrumentarul de care avea nevoie - televizor-video, microfon, amplificator, cameră video, o oglindă înrămată - şi să le aranjeze unde urma să aibă nevoie de ele. După aceea s-a îmbrăcat ca să danseze un gen dificil, spectaculos de break street, a teoretizat, şi-a imprimat urmele umede ale răsuflării pe oglindă, a stat cu fundul dezgolit deasupra unei lumânări aprinse (degeaba însă, dacă n-a mers pe foc sau pe cuie ca fachirii!), a urlat ritmat în amplificator, iar în final, tot în pielea goală, şi-a folosit proprii plămâni pentru a scoate sunete de o intensitate care a concu­rat-o pe cea redată de amplificator. Din aceeaşi familie de artişti, plini de fantezii novatoare pentru spectacolul de dans contemporan, a făcut parte şi coregraful şi interpretul croat Matija Ferlin, care în piesa sa Sad Sam a... cântat tot timpul.
Dar s-a şi dansat în acest festival, uneori chiar minunat. Primul lucru care trebuie însă subliniat este capacitatea de invenţie plastică, inepuizabilă, a coregrafilor contemporani. Nici un stil nu a avut practic tangenţe cu al celorlalţi. Tot ce se înscrie în sfera mişcării poate intra în laboratorul de creaţie al unui artist dansator şi faptul a fost demonstrat de câţiva dintre participanţii de la această a doua ediţie eXplore dance festival. Unul dintre ei este estonianul Triin Reemann care în lucrarea sa de diplomă de la Academia din Tartu, prezentată şi la Bucureşti, a pus în valoare gesturi modeste, simple, cotidiene, prelucrate însă de el într-o sintaxă ingenioasă, plină de umor. Piesa sa, intitulată Good Knews şi gândită pe muzică de Caribace, Pastacas şi Jazzanova, a fost interpretată de coregraf împreună cu partenera sa Silver Elvest, într-un pătrat de lumină proiectat pe podea, în care atunci când cei doi intrau nu se mai puteau opri, fie dansând separat, fie împletindu-şi mişcările. Tot de împletirea unor mişcări, dar de altă natură, a fost vorba şi în piesa olandezilor Ugo Dehaes şi Keren Levi, coregrafii şi interpreţii lucrării Couple-like. Ei s-au mişcat numai pe ritmurile iscate de îngemănarea continuă a propriilor corpuri, care se îmbinau armonios, dar cel mai des se înfruntau, se poticneau, se clătinau, se izbeau chiar cu icneli, se depărtau pentru o fracţiune de secundă, pentru a se căuta şi a se uni din nou, într-o compoziţie în care cei doi păreau o singură fiinţă, multiformă.
Se pare că în Cehia există o bună şcoală de dans contemporan, deoarece atât coregrafele Veronika Knytova şi Tereza Ondrova, care s-au prezentat la prima ediţie eXplore dance festival, cât şi Katerina Stupecá, prezentă în a doua ediţie, ne-au încântat cu lucrările lor. În piesa sa, Like Glass, pe muzică de John Levack Drewer, Katerina Stupecá, şi-a fructificat ideea, folosindu-se în egală măsură atât de plasticitatea corpului său, pus în valoare pe fragmente, cât şi de fâşiile de lumină care-l segmentau la rândul lor. Dar momentul de maximă frumuseţe plastică, din prezenta ediţie a festivalului, a constituit-o compoziţia slovacului Jaro Vi×arsky, The Last Step Before, dansator, care a studiat iniţial la Bratislava, dar ulterior a trecut şi el pe la Academia din Praga, iar în ultimii ani a lucrat cu coregrafa belgiancă Karine Ponties, care în 1998 a făcut un stagiu şi la noi în ţară, cu tineri dansatori români, la sfârşit prezentând un recital în care a dansat şi ea. Şi Jaro Vi×arsky s-a folosit din plin de dialogul luminii cu corpul în mişcare, uneori părţi din corpul său strălucind sub reflector, în mijlocul unui întuneric compact, ca în tablourile lui Rembrandt. Dar componenta cea mai încântătoare a creaţiei sale a constituit-o mişcarea propriului corp în lumină, de o fluiditate şi un rafinament al nuanţelor pe care nu l-am mai întâlnit de mult la un dansator. Asemenea momente de dans le socotesc întotdeauna un dar de care mă bucur deplin.
Pentru tot ce a fost reuşită, Andreea Căpitănescu, directorul artistic care a pus pe picioare o întreprindere atât de dificilă, cum este o întâlnire internaţională precum eXplore dance festival, este de felicitat, pe viitor, după această experienţă, sperând într-o grilă de selecţie mai exigentă.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara